O minune in Tara Hategului
Manastirea Prislop
Credinta, dragostea de Dumnezeu si smerenia sunt cele dintai arme cu care un popor poate rezista in fata oricarei asupriri si, in ultima instanta, timpului. In toate momentele de cumpana ale neamului nostru credinta a fost sprijinul, mangaierea si puterea. Cu atat mai mult astazi, cand traversam o perioada de criza in toate planurile. Vechile noastre biserici si manastiri sunt pregatite sa ii intampine pe cei foarte multi care cauta alinare sub tampla lor.
Manastirea Prislop, din tara Hategului, este un asemenea loc de regasire si reculegere. Asemenea altor lacasuri sfinte, care s-au bucurat de harul unui intemeietor, Manastirea Prislop s-a bucurat si ea de harul a trei sfinti, a avut de-a lungul veacurilor trei ctitori si dainuie si astazi, ca un adevarat focar spiritual al Transilvaniei.
Pasi in istorie
Istoria manastirii incepe la sfarsitul secolului al Xiv-lea, cand sfantul Nicodim, reorganizatorul si indrumatorul monahismului romanesc, zideste acest lacas, cu hramul Sfantului Ioan Evanghelistul. Era cel de-al treilea lacas zidit pe pamant romanesc, primele doua fiind manastirile Tismana si Vodita. Manastirea este zidita intr-o poiana din apropierea muntilor Retezat, in care izvora un mic fir de apa, care in 1564 se dovedeste a fi facatoare de minuni si o vindeca pe Domnita Zamfira, fiica domnitorului valah Moise Voda Basarab. Astfel, o domnita din Tara Romaneasca devine cel de-al doilea ctitor al manastirii ardelene. Ea restaureaza biserica, reface picturile, daruie manastirii o icoana a Maicii Domnului facatoare de minuni. In 1580, ea se savarseste din viata, trupul ei odihnindu-se langa intrarea din biserica manastirii. Piatra funerara care-i consemneaza trecerea prin aceasta lume nu este scrisa, dupa obiceiul vremurilor, in slavona, ci in latina, limba din care s-a nascut graiul romanesc.
Sfantul Ioan de la Prislop devine pe la jumatatea secolului al Xvi-lea staret al acestei manastiri. Acum, lacasul capata o stralucire cum nu mai cunoscuse. In memorabilul an 1600, staretul il intampina pe Mihai Viteazu cu ocazia intrarii sale triumfale in Alba Iulia. Ioan de la Prislop va deveni atunci mitropolit al Transilvaniei.
Anii, veacurile se scurg, manastirea continua sa ghideze credinciosii transilvaneni aflati sub stapanire straina. Urmatoarele consemnari documentare surprind momente dramatice ale neamului romanesc.
Instrainarea
In 1762, ca represalii la rezistenta pasiva a populatiei autohtone la presiunea austro-ungara, sunt lovite lacasurile de cult, care erau considerate impreuna cu credinta crestin-ortodoxa, pe drept cuvant, un izvor de putere al neamului romanesc. Din ordinul generalului Bukow, biserica este incendiata, iar calugarii romani sunt risipiti. Picturile in fresca executate in vremea Domnitei Zamfira si restaurate de Simeon de la Pitesti sunt distruse atunci aproape complet. Pana astazi, au mai ajuns doar cateva fragmente, precum si icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost refugiata la Blaj. Manastirea ramane insa vie in constiintele credinciosilor. Unul din calugarii refugiati surprinde momentele de cumpana si de suferinta de atunci in poemul cu 710 versuri: "Plangerea Sfintei Manastiri a Silvasului din Eparhia Hatagului din Prislop".
Renasterea
In 1948, este numit staret al manastirii un calugar care devine cu trecerea timpului o figura legendara pentru ortodoxia romaneasca: Parintele Arsenie. In mai putin de zece ani, lacasul capata o stralucire noua. Absolvent al cursurilor universiare de teologie, de arte frumoase si de medicina, staretul Arsenie, a fost deopotriva duhovnic, alinator al suferintei credinciosilor si ctitor al manastirii. Pe drept cuvant, el este considerat al treilea ctitor, dupa Sfantul Nicodim si Domnita Zamfira. De la clopotnita, de o frumusete care aminteste de lacasurile sfinte de la Meteora, pana la micul parc amenajat cu coloane romane stravechi, de la lemnul de arin sculptat al altarului, pana la minusculul lac in care se reflecta minunata priveliste a locurilor, totul poarta ceva din harul si dragostea de frumos a celui care a fost parintele Arsenie Boca. In 1950, din lipsa de calugari, Prislopul a devenit manastire de maici, continuandu-si activitatea sub indrumarea parintelui Arsenie. In 1955, este restaurata de catre Directia Monumentelor Istorice, pentru ca in 1959, sa fie inchisa din nou, din ordinul comunistilor, intre peretii ei instalandu-se un azil de batrani. Abia in 1976 lacasul isi reia statutul de manastire de maici. Biserica se imbogateste cu noi icoane, credinciosii vin in numar din ce in ce mai mare la Prislop. Calugaritele continua traditia pictarii icoanelor pe sticla si a teserii covoarelor cu motive populare romanesti traditionale.
Parintele Arsenie moare cu doar doua luni inainte de Revolutia din decembrie, pe care dupa spusele credinciosilor o prevestise, si este inmormantat in cimitirul din dealul de deasupra manastirii, care a devenit in ultimii ani loc de pelerinaj pentru credinciosii din imprejurimi si din tara.
Seminarul Sfanta Ecaterina
Acum, Prislopul este o manastire cum putine intalnesti in tara. Aici se afla un seminar teologic pentru fete. Maicile indruma tinerele fete la studiu, continua sa picteze icoane dupa mestesugul celor vechi, sa teasa covoare in care redescoperi vechile motive populare romanesti. Este un loc in acelasi timp plin de viata si auster. Frumusetea asezarii este animata de prezenta plina de viata a elevelor de seminar. In straie cernite, modeste, indrumate cu severitate si fermitate de maici, ele dau viata in acest peisaj unei alte lumi decat cea cu care suntem obisnuiti. La Prislop, scara de valori este net diferita de ceea ce vedem in viata laica a Romaniei de azi, plina de framantari si contradictii. Aici, la manastire, valori adevarate sunt credinta, smerenia, ascultarea. Maica stareta ne spune: "In presa de astazi nu se face o deosebire intre sacralitate si profan. Pentru cei de la televiziune, de exemplu, este la ordinea zilei succedarea, dupa o emisiune care prezinta un loc sfant sau ceva religios, a unor imagini care prezinta cine stie ce "minune" lumeasca sau ceva banal, pur si simplu. Oamenii nu inteleg care este rolul lor aici, pe pamant, nu inteleg ca obarsia noastra nu e aici, ca Viata noastra nu se sfarseste o data cu viata de aici, din aceasta lume. In aceasta viata noi trebuie sa ne punem in acord cu Viata din ceruri, divina. Pune-te in acord cu invataturile crestine, traieste-le si atunci esti ajutat de Dumnezeu sa plutesti deasupra greutatilor vietii, chiar asa framantata si plina de nesiguranta ca cea a romanilor de astazi".
Maica stareta, la fel ca si celelalte maici pe care le-am intalnit, are o atitudine foarte rezervata, aspra chiar, fata de reporteri. Nu ni se permite filmarea ori inregistrarea pe casete audio a dialogurilor (am fost pusi de doua ori sa stergem inregistrarile) si cu destule dificultati obtinem permisiunea de a face fotografii. Publicitatea ori celebritatea pe care ar putea-o dobandi locul le lasa reci - nu doresc si nici nu agreeaza aceste lucruri. Singurul lucru despre care accepta sa ne vorbeasca este doar istoricul manastirii. Nu ma pot opri sa nu admir, chiar daca prezinta anumite inconveniente, aceasta atitudine a lor, care nu face altceva decat sa ajute la pastrarea linistii si a pacii, atat de necesare acestui lacas. Nu ni se spune aproape nimic despre parintele Arsenie - amintire si, mai mult, prezenta draga, pe care ar vrea sa o fereasca de idolatria profana a oamenilor si, mai ales, de eventualele relatari bombastice din presa.
Biserica din brazi tineri
Din fericire, vizitatorul tinut la distanta de rezerva maicilor poate beneficia de ospitalitatea manastirii, iar mai presus de toate, poate asculta ceea ce locurile, cu frumusetea, pacea si echilibrul lor, comunica mai mult decat cuvintele. Micul cimitir de pe deal, unde este inmormantat si ieromonahul Arsenie Boca, este o "impletitura" naturala cladita din copaci tineri, ca o mica biserica. Inainte de a sti incotro duce poteca ce o strabate, am vazut elevele de la seminar perindandu-se pe ea. Micul lor pelerinaj la locul in care se odihneste corpul pamantesc al parintelui Arsenie era un prilej de bucurie sincera si nu ceva formal sau conventional. Am urmat aceasta poteca si am ajuns si eu la mormant. Respiratia ti se taie, nu din cauza urcusului, ci a emotiei coplesitoare care te cuprinde. Pe mormantul acoperit cu pamant, fara lespede, la cap cu o cruce simpla, de lemn, se afla o alta cruce din sute de flori vii, galbene, stralucitoare. Poate si aceasta cruce de flori, poate si candoarea si dragostea cu care a fost impregnat acest loc, dar mai mult ca orice, prezenta spirituala a parintelui Arsenie, cuprind inima vizitatorului. Traiesti un moment minunat, de bucurie, de minunare fata de harul manifestat in aceste locuri.
Pestera Sfantului
O alta minune crestina a acestor locuri este "Casa sfantului" - o pestera sapata, nu se stie cum, in stanca dura, cu trei sute de ani in urma. In aceasta pestera a petrecut ani in sir in post si rugaciune Sfantul Ioan de la Prislop, cel care avea sa devina in vremea lui Mihai Viteazu - mitropolit al Ardealului.
Foarte putine am reusit sa aflam despre viata spirituala a acestui sfant, dar pestera aceea, incredibil de austera, spune foarte multe despre ceea ce a insemnat la vechii crestini ortodocsi credinta, devotiunea si aspiratia catre Dumnezeu. Peretii cenusii ai pesterii, peisajul in care sclipesc pe alocuri ochiuri de zapada, cerul albastru, lumanarile stralucind in semiintunericul grotei au ceva cu adevarat sfant. Locul are o sobrietate, o pace, cum rareori ne este dat sa simtim.
Triumful
Pe drept cuvant, Manastirea Prislop poate fi considerata un triumf. Este un triumf al credintei, al frumosului, al dragostei de Dumnezeu. Este intr-adevar unul din modelele renasterii din propria cenusa. In curand, o noua primavara va veni peste aceste locuri. Se spune ca in luna mai acest lacas si imprejurimile sale devin o intruchipare a raiului pe pamant. Acest rai va primi si in acest an, mii si mii de credinciosi. Cu trecerea timpului, harul parintelui Arsenie, al carui trup si-a gasit odihna aici, aduce tot mai multi pelerini din tara si din strainatate. Acum, la aproape zece ani dupa plecarea sa din aceasta lume, el le-a transmis ceva din harul sau locurilor in care a trait. Manastirea Prislop, in ciuda frumusetilor si asezamintelor intrucatva neobisnuite de care este inconjurata, nu are nimic turistic, conventional, comercial. Ea pastreaza, mai mult decat multe alte manastiri ale noastre, ceva din spiritul autentic crestin. Si cel mai mare triumf al sau este chiar permanenta.
***
Sf. Manastire Cetatuia Negru-Voda
Comuna Cetateni, Judetul Arges
Cont: B.C.R. Campulung-Arges - 454081501
Scrisoare de multumire
Catre redactia revistei "Formula As" si cititorii ei din Bucuresti si din tara
Stimata d-na Sanziana Pop,
Am avut deosebita bucurie ca in paginile revistei dv. sa fie publicat un articol foarte frumos, despre Sfanta Manastire Cetatuia Negru-Voda din comuna Cetateni, judetul Arges, intitulat "Locul unde istoria se intalneste cu ingerii". Efectele articolului au fost neasteptate si deosebite. Dumnezeu a oranduit ca prin acest reportaj sa se infaptuiasca o noua minune, intr-un moment deosebit de greu pentru manastirea noastra. Am primit numeroase scrisori, pachete si ajutoare de la credinciosi din toata tara, pentru care le multumim din suflet. Avem promisiuni de a fi sprijiniti si-n viitor. Va multumim tuturor, bucurandu-ne a va numara printre binefacatorii sfintei manastiri. Dumnezeu sa va aiba in paza si sa va ajute intru toate.
Ieromonah Modest Ghinea,
Staretul Manastirii Cetatuia Negru-Voda
Revista "Formula As" le multumeste cititorilor sai pentru participarea lor exemplara, la actiunea de ajutorare a Manastirii Negru-Voda, din comuna Cetateni - Arges. Daniile oferite au reprezentat o adevarata "avere" pentru monahii lipsiti de orice sprijin material. Astazi, cand "painea cea de toate zilele" reprezinta o problema nationala, faptul ca ea a fost rupta in doua, pentru a da si la cel mai sarac, e un semn de noblete si bunatate. Ca-ntotdeauna, in fruntea darului s-au aflat necajitii, modestii, oameni la fel de saraci precum calugarii de pe munte, dar pe care Domnul i-a harazit cu un suflet "furat" din rai. In sfanta manastire sapata in piatra, numele lor vor fi rostite fara odihna, in fata lui Dumnezeu.