Trebuie sa fortez toate anotimpurile sa fie alaturi de mine, alaturi de scrisul meu. Trebuie sa le fortez, trebuie sa le mangai, sa le rog, sa le chem. Formula magica este sa te asezi pe scaun, la masa de scris, in fata masinii de scris sau a computerului si, daca tot te-ai gandit un an de zile la o proza scurta sau la un roman, sa incepi sa le scrii. Cand avem multe probleme si necazuri, medicamentul cel mai bun, pentru noi, scriitorii, este sa scriem. Ce mai scriu? Pai, abia am scris, ca scriitorii nu scriu toata ziua - aceia sunt grafomanii; scriitorii rescriu toata viata aceeasi carte sau, daca au noroc, o re-publica. Ziceam ca abia am scris anul trecut un roman - se cheama "Ascutit ca tandretea", care a aparut la Editura Eminescu. Anul acesta sper sa mi se republice "Castelul vrajitoarelor", o carte scrisa de mine in "71 si topita in 15.000 de exemplare, apoi reaparuta in "73. Aceasta carte a luat doua premii, e tradusa in germana, franceza si poloneza, am luat chiar bani multi pe ea, de-a lungul anilor. Cum reusesc sa fiu optimista? De cele mai multe ori ma prefac ca sunt, pana ce chiar devin optimista. Literatura e un joc secund, iar comportamentul scriitorilor e tot un joc secund, asa ca ma prefac. Mai merg uneori la Muzeul Literaturii Romane - acela e singurul loc deschis tuturor scriitorilor (si nu numai lor!), e un loc cu o atmosfera mai tinereasca, unde poti sa stai de vorba si cu un poet (sau o poetesa!) de 20 de ani, si cu un scriitor batran si ciufut. Generatia noastra se destrama pentru a fi, fiecare din noi, fie un lup adevarat si singur... fie un cal alb, frumos. Pe vremuri, ne intalneam toata ziua pe culoarele redactiilor de reviste literare. Si acum sunt reviste literare, chiar mai multe decat atunci, dar redactia unei asemenea reviste inseamna astazi, aproape in toate cazurile, un singur om, intr-o singura camera, cu un singur computer. Ce doresc sa-mi aduca primavara aceasta? Puterea de a scrie mai departe, ca daca scriu, arat si bine, ma simt si mai tanara, si mai frumoasa. Si mai indraznesc sa sper ca aceia dintre colegii nostri care sunt in Senat - oameni cu barba si cu talent - sa promoveze legi care sa apere si interesul nostru, al scriitorilor... Pentru ca munca noastra sa fie platita la fel ca oricare alta munca (precum munca fizica, sau facutul banilor din bani) si sa avem si noi din ce trai, ca sa putem scrie. Aici, zambim, evident, ca altfel am fi sumbri!...
Iosif Naghiu
"Autorii dramatici sunt ocupati cu razboiul dintre ei si regizori!"
Nu prea am avut timp sa ma uit pe fereastra si sa vad ca intr-adevar este primavara. Tocmai am lansat colectia "Biblioteca Bucuresti", o colectie scoasa de Asociatia Scriitorilor, care cuprinde doua volume de teatru, patru de proza, patru de poezie si doua de debut. Asa ca, inceputul de anotimp a coincis de minune cu lansarea acestei colectii. In rest, ce sa va spun... In teatru, iarasi nu avem timp sa ne uitam cum curg anotimpurile, ocupati fiind cu razboiul "de o suta de ani" dintre noi, autorii dramatici, si regizori. Mai lasam intaietate regizorilor, mai preluam noi "conducerea" cu cate o piesa mai buna, cum s-a intamplat in stagiunea trecuta, cand au fost cateva piese romanesti bine primite de public. E un razboi constructiv, pana la urma, intr-un moment in care se vorbeste de o criza a teatrului. Contrar unor aparente, trebuie sa insistam noi, dramaturgii, pentru a fi jucati si cred ca e firesc sa luptam pentru spatiul scenic, la fel ca si regizorii. Pentru ca telefonul dumneavoastra pica chiar in ziua aniversarii mele, mi-as dori ca un teatru bucurestean sau un regizor bun sa ma contacteze pentru a-mi solicita una din piesele mele care asteapta sa prinda viata pe scandura scenei. Am avut norocul acesta anul trecut, cand Tudor Marascu mi-a regizat, la Teatrul Odeon, piesa "A treia caravela". Si imi mai doresc sa am puterea si inspiratia de a-mi termina cele doua piese incepute deja si care asteapta in sertarul biroului mei de ceva vreme, eu fiind prins, cel putin in ultimul timp, cu treburile de la Asociatia Scriitorilor. Dar primavara asta imi retrezeste dorul de a ma aseza la masa mea de scris si de a asterne pe hartie ceea ce am "pritocit" de mai multe luni de zile.