Spectator - Dezamagirea poate fi vindecata?
Preot Gheorghe Bogdan"Da-i de cel putin trei ori pe zi Buna Ziua lui Dumnezeu"
Slujitor la Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti, parintele Gheorghe Bogdan a devenit prietenul redactiei si al cititorilor nostri, cu prilejul concertului de colinde pe care l-am organizat de Craciun. Cuvintele pe care ni le-a adresat atunci in biserica ne-au atins sufletul. Am descoperit in sfintia sa nu doar un preot cu har, ci mai ales un duhovnic, insusire aleasa si rara, pe care incercam acum sa o transformam intr-un interviu.
Dumnezeu nu uita pe nimeni, niciodata - Parinte Gheorghe Bogdan, revista noastra va solicita ajutorul, pentru a incerca sa lamurim alaturi de dv. una din marile probleme ale perioadei pe care-o traim: dezamagirea. Din pacate, schimbarea la fata a Romaniei, petrecuta in 1989, n-a fost si o schimbare la suflet. Bucuria asteptata s-a transformat in frica de ziua de maine, in tristete si pesimism. Oare biserica simte aceasta stare de spirit? E pregatita sa-i fie omului de ajutor? - Noi nu suntem pagani. Noi nu conditionam dragostea noastra fata de Dumnezeu, tot asa cum n-ar trebui s-o conditionam nici fata de semenii nostri. Noi trebuie sa daruim si sa ne daruim tuturor, indiferent de diferentele dintre noi. Iubirea implica devotiune fata de orice fiinta, fiindca suntem creati de acelasi Dumnezeu. Iubirea copleseste totul daca este adevarata, din toata inima. Atunci cand faci un serviciu cuiva, dezinteresat, spune un sfant parinte al pustiei, "ingerii se bucura in ceruri pentru fapta ta cea buna". Din nefericire, viata de astazi arata ca putini iubesc dezinteresat si, vai noua atunci cand ajungem sa vedem orice relatie ca un schimb sentimental cu profit. Atunci moare spiritualitatea omului. De aceea, sunt impotriva celor care, din cauza saraciei si a greutatilor, spun ca Dumnezeu i-a uitat si atunci il uita si ei pe Dumnezeu si ajung sa faca atatea lucruri nedemne de un crestin. Dar Dumnezeu nu uita pe nimeni, niciodata. Din nefericire, am senzatia ca dupa Revolutie, noi, romanii, crestinii acestia, am devenit parca mai rai. Probabil ca in perioada de dictatura ne unea suferinta tuturor, o suferinta tacita. Astazi, psihologia aceasta a democratiei prost inteleasa duce adesea la degringolade de neimaginat. Personal, nu sunt de acord sa fac politica. Citesc foarte mult, ma informez, sunt la zi cu tot ce se intampla pe scena politica romaneasca si ma amarasc adeseori pentru ca traiesc alaturi de credinciosii mei greutatile tranzitiei. Si parca nu pot sa iert clasa politica cand stiu ca un credincios de-al meu care imi dadea bani sa reconstruiesc "Sf. Vineri" (am fost hirotonit la aceasta biserica, am condus lucrarile pentru reconstruirea ei si, la trei zile dupa terminarea renovarii, am trait tragedia demolarii ei), vine astazi sa-i asigur eu painea zilnica. Dupa opinia mea, saracia a creat acest dezechilibru intre oameni si in interiorul lor, aceasta dezamagire. Datoria noastra, a preotilor, este sa incercam transformarea fiintei noastre din fiinta aceea rautacioasa in fiinta aceea smerita. Asa cum spunea Sf. Maxim Marturisitorul, prin treptele noastre de smerenie si iubire curata, sa-L obligam pe Dumnezeu sa coboare in mijlocul oamenilor. Acum, cand ne apropiem de Sfanta Sarbatoare a Invierii Domnului, Patimile Domnului trebuie sa constituie scara luminoasa a patimilor noastre in aceasta viata, pe care sa le infruntam cu acelasi stoicism cu care Domnul le-a infruntat, convinsi fiind ca, la capatul necazurilor si durerilor, la capatul abstinentelor si al smereniei noastre, lumina lui Dumnezeu va coplesi sufletele noastre.
Daca nadajduiesti, nu se poate sa nu invingi greutatile - Parinte, oare biserica nu este cateodata excesiv de protocolara si rece? Nu e vremea ca slujitorii ei sa-si ia mai in serios rolul lor de duhovnici, sa caute ei suferinta si sa incerce s-o vindece, oferindu-si nemijlocit sprijinul? - Predica si meditatiile religioase (rugaciunile) si, bineinteles, sfintele taine ale spovedaniei si impartasaniei sunt "uneltele" cu care lucreaza orice preot. Orice preot este dator sa gaseasca un limbaj comun cu credinciosii sai. Taina spovedaniei este cea mai folositoare pentru indreptarea sufletelor. E obligatoriu ca duhovnicul sa fie un prieten, un prieten de suflet al enoriasului, un pedagog catre Hristos pentru enoriasi, caci numai atunci va putea realiza comuniunea cu cei care vin sa-i ceara sfaturile duhovnicesti. Datoria preotului, dupa opinia mea, este sa simta dorinta crestinilor care-l asculta, sa se contopeasca cu suferintele lor. Orice duhovnic are stilul lui de a proceda. Personal, sunt adeptul dialogului sincer si deschis, fara nici o opreliste intre mine, ca preot, si credinciosul care vine la sfanta spovedanie; eu sunt tipul de duhovnic care cearta cu duhul blandetii, nu cu asprime, caci cu asprime ii putem indeparta pe credinciosi de biserica, mai ales cand e vorba de tineri. Pe tineri trebuie sa-i iei asa cum sunt si tu, cu tact si intelepciune, trebuie sa realizezi, treapta cu treapta, curatenia lui interioara si, dupa aceea, si atasamentul lui fata de invatatura lui Hristos. - Pe adresa revistei noastre vin multe scrisori de la tineri care sunt bantuiti de gandul sinuciderii. Ei nu stiu de cine sa se mai agate pentru a putea continua sa traiasca, nu mai gasesc nici o motivatie. De asemenea, foarte multi parasesc credinta stramoseasca, atrasi fiind de diverse secte religioase. Sunt sigura ca si sfintia voastra, prin taina spovedaniei, ati aflat despre asemenea tragedii in randul credinciosilor pe care-i pastoriti. - Pot sa marturisesc ca am avut si asemenea incercari, si pentru mine, si pentru fiii mei duhovnicesti. Timp de aproape sapte luni, cu tact si intelepciune, am reusit sa le smulg din minte orice asemenea gand infricosator, ba, mai mult - si asta o spun nu ca sa-mi fie, Doamne fereste, spre lauda - sa-i am acum in multimea enoriasilor mei, ca minunati si buni crestini: unul este student, celalalt este inginer. Cum sa-ti iei tu viata cand tu nu esti in stare, cum spunea un sfant parinte din pustiu, sa faci un fir de iarba din nimic! Firul de iarba este viata! Caci numai Dumnezeu are aceasta putere, de a crea viata, si noi nu avem dreptul sa distrugem ceea ce Dumnezeu a creat. Daca nadajduiesti, nu se poate sa nu invingi greutatile acestei vieti. La acestea se adauga, bineinteles, credinta si, mai presus de toate - cum spune si Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre corinteni - este dragostea, care le copleseste pe toate. Am avut, de asemenea, un alt credincios, care a trecut la sectanti si dupa 4 ani a venit sa-l reprimesc in Biserica Ortodoxa, ca si-a dat seama ca acolo era o amagire. Si a fost o mare bucurie si satisfactie sa reprimim "oaia pierduta" in sanul comunitatii noastre crestinesti ortodoxe.
N-o sa obtii nici un raspuns de la Dumnezeu doar dupa o zi de rugaciune - Parinte, suntem adeseori intrebati in scrisori care este drumul spre Dumnezeu. Cum se poate ajunge la El prin intermediul rugaciunii... Daca credinta se poate invata. - Dumnezeu nu este un Dumnezeu al fricii. Nu il iubim pe Dumnezeu de teama sa nu-I starnim mania. Noi Il cercetam totdeauna pe Dumnezeu si de multe ori ajungem sa-I si punem intrebari si El ne descopera, cu timpul, raspunsurile la ele, ni le reveleaza. Dar asta dureaza. N-o sa obtii nici un raspuns de la Dumnezeu dupa doar o zi de rugaciune. Unii credinciosi imi spun: "Parinte, m-am rugat o saptamana lui Dumnezeu, si nu m-a ajutat!". Ajutorul lui Dumnezeu se arata pe masura faptelor tale. Il descoperi incet-incet. Descoperirea lui Dumnezeu este un exercitiu anevoios si indelungat, permanent si care trebuie facut cu rabdare. Nu este suficient doar sa te rogi, ci si faptele tale sa fie in spiritul crestin al milosteniei, iubirii, cinstei. Trebuie sa depunem efort sa Il descoperim pe Dumnezeu si inlauntrul nostru. A-L elimina pe Dumnezeu din viata ta inseamna a te insingura, iar insingurarea sufletului inseamna moarte. - In prezent, in tara se construiesc foarte multe schituri si manastiri. Aceasta e o mare bucurie, fara indoiala, insa, spre deosebire de provincie, in orase, viata spirituala, credinta intru Hristos lancezeste. Aici, in marile cetati, preotii ar trebui sa fie mai activi, mai puternici in harul lor, pentru ca aici sunt acumulate cele mai mari tensiuni, cele mai mari ispite. Daca oamenii din orase nu vin la biserica, sfintia voastra mergeti in casele lor? - Din schiturile si manastirile care se construiesc acum, din ce in ce mai multe, din aceste lacase de rugaciune si meditatie va veni forta spirituala a poporului roman. Pentru ca asa cum spunea candva Iorga, "la streasina bisericii si la umbra invatatorului" s-a format spiritual poporul roman, acolo s-au plamadit mari caractere. Deci, nadejdea e la streasina bisericii si la umbra invatatorului - adica in educatia primita in biserica si in scoala. In marile orase trebuie ca preotimea sa desfasoare o activitate moral-spirituala extraordinara, prin puterea exemplului propriu si prin actiuni sustinute, organizate cu credinciosii fiecarei parohii, la nivel de comitete si consilii parohiale, pentru reactivarea moral-spirituala a acestui popor. Acest obicei, de a merge in casele crestinilor sai, cu icoana, cu Botezul, pentru slujbele de sfintire, constituie un prim pas al preotului din parohie catre credinciosii sai. Ca preot, n-am sa pot niciodata sa-mi apropii crestinii daca eu nu le stiu problemele si necazurile. Eu nu pot sa fiu un simplu ofiter care asteapta sa i se dea onorul, ci eu sunt cel care trebuie sa dea onorul, ca sa pot castiga, dupa aceea, sufletele credinciosilor mei, intru Hristos. - Ce credeti ca ar trebui sa facem ca sa scapam de angoasele zilnice, de alunecarea spre deznadejde? Dati-ne un model, un indreptar de atitudine, de comportament. - Dimineata, sa facem rugaciunile incepatoare - pentru cei care nu le stiu, carti de rugaciune acum, slava Domnului, se gasesc peste tot. Cum frumos spunea un scriitor bisericesc - "Da-i de cel putin trei ori pe zi Buna Ziua lui Dumnezeu!". Daca nu-l putem saluta de trei ori pe zi, macar dimineata si seara. Rugaciunea de seara trebuie neaparat facuta. Eu am o mare incredere in rugaciunea reciproca: ma rog pentru toti credinciosii care vin la biserica mea si simt ca si ei se roaga pentru mine. Este extraordinar sa realizezi, asa cum numea un filosof, circuitul de iubire, intre tine, ca pastor de suflete, si credinciosii care te asculta. Este o cupola a puterii energetice a rugaciunii pe care o simti deasupra ta si a credinciosilor care se roaga impreuna cu tine. Este un sentiment foarte frumos si ai senzatia ca, intr-adevar, nu esti singur. Or, ce-i mai crunt decat sa-ti dai seama ca esti singur? Eu nu sunt singur niciodata. Sunt totdeauna cu crestinii mei, cu familia si copiii mei, si de aceea am toate motivele sa aduc slava lui Dumnezeu. Intotdeauna! - Care e mesajul sfintiei voastre, ca propovaduitor al cuvantului lui Dumnezeu, pentru cititorii nostri, acum, cand ne apropiem de marea sarbatoare a Invierii Domnului? - Apelul meu, adresat celor tineri, in special, este sa nu dispere! Indiferent cat ar fi de grea viata, pana la unul, Dumnezeu va trimite harul sau ceresc peste noi toti si ne va mangaia, de-i vom cere ajutorul si vom trai intru credinta, si nu in bataia vremurilor, precum copacii singuratici in bataia vanturilor. Sunt sigur ca prin puterea Duhului Sfant, acest tineret al nostru se va ridica si, peste 10 ani, cel mai tarziu, tara aceasta va fi condusa de niste politicieni adevarati si va reinflori. Si chiar daca multi tineri au plecat in strainatate, peste cativa ani sper sa se intoarca cu experienta lor si sa o aplice aici, pentru poporul din care se trag. As mai face un apel la post si rugaciune in perioada asta, pentru toti credinciosii: chiar daca nu pot merge regulat la biserica, cel putin pentru o perioada, se pot abtine de la mancarurile de frupt si de la gandurile rele, ca sa aduca un omagiu Bunului Dumnezeu si pentru a se putea bucura cu adevarat de izbanda vietii asupra mortii, de Invierea Domnului nostru Iisus Hristos.