<b></b>\
Cazuri De Extrema Urgenta
"Baiatului meu i-a fost amputat un picior si vrea sa se sinucida"
Ma numesc Ilina Viorica, locuiesc in localitatea Fagaras, jud. Brasov, str. Tudor Vladimirescu, bl. 1, sc. A, ap. 18. Viata mea este un infern. Sotul meu a fost condamnat la 7 ani inchisoare. Singura, fara nici un fel de ajutor, ma zbat cu trei copii in ghearele saraciei. Dar suferinta mea cea mai mare e legata de fiul meu, Felix-Horatiu, care din cauza unei operatii gresite, facute de un medic din Brasov, a ajuns sa-i fie amputat un picior. Mergand cu baiatul la Spitalul Foisor din Bucuresti, directorul mi-a zis sa iau bata si sa-i dau in cap medicului de la Brasov, caci mi-a nenorocit copilul. Cand a auzit ca trebuie sa i se amputeze piciorul, baiatul meu a vrut sa se sinucida, dar cu ajutorul medicilor a acceptat amputarea. Si in clipa de fata are momente cand ma ameninta ca se omoara. Eu sunt somera. Traiesc din alocatia copiilor si din somajul de 400.000 lei. Salvarea pentru el ar fi o proteza, dar costa aproape 6 milioane de lei si eu n-am de unde sa-i dau. Baiatul meu are 17 ani si de la operatie nu mai iese din casa, nu mai vrea sa faca nici tratament. Va rog din suflet, salvati-mi baiatul! Va rog, plangand, ajutati-ne!
Ilina Viorica
"S-ar bucura sa le dati si o farfurie cu supa"
Ma numesc Constanta Ion, am 47 de ani si locuiesc in orasul Titu, jud. Dambovita. Pana anul trecut am fost salariata in Bucuresti, facand naveta. Cu acest prilej, am avut ocazia sa cunosc doua batrane fara nici un fel de ajutor, care pur si simplu mureau in casa. A fost o perioada cand le vizitam, oferindu-le ce puteam: alimente pentru cateva zile si lucruri de imbracat. Acum, nemaifacand naveta la Bucuresti, am ramas cu grija celor doua femei, care sunt total neajutorate: una nu vede, cealalta nu aude. M-as simti mai usurata sufleteste daca ati publica in revista dv. un apel umanitar, pentru cei care le-ar putea ajuta pe aceste nefericite. S-ar bucura chiar si pentru o farfurie de supa. La cheama Ioana Neagu si Ana Marinescu, si locuiesc pe strada Paleologu nr. 13 (zona Mantuleasa). Stau intr-o camera din pod, cu intrarea printr-o scara din spate. Cu mii de multumiri,
Ion Constanta - Str. I. C. Vissarion, bl. C2, ap. 18, Titu, jud. Dambovita.
"Imi doresc din suflet un flaut"
Ma numesc Vasile Georgiana, am 14 ani si locuiesc in Braila, pe strada Tamplari nr. 4. De aproximativ 6 ani urmez la Palatul Copiilor cursuri de flaut si profesorul meu ma considera talentata. Am luat premii la numeroase concursuri. Imi doresc din tot sufletul un flaut si sa urmez mai departe scoala de muzica. Din pacate, in urma mea mai sunt inca patru frati acasa, iar mama ne intretine numai din salariul ei modest. Am vrut mai intai sa va scriu de Craciun, dar n-am avut destula indrazneala. Acum, ca se apropie sfintele sarbatori ale Pastelor, imi exprim pe fata acest vis minunat: imi doresc atat de mult un flaut, incat il rog pe bunul Iisus sa-mi implineasca speranta, prin intermediul unor oameni cu suflet bun. Va multumesc,
Vasile Georgiana - Braila
"Am mare nevoie de un computer"
Ma numesc Petroschi Cristian si am 16 ani. Sunt elev la Grupul Scolar Gura Humorului, profilul informatica. Situatia mea la invatatura este in jurul mediei 8,30. Citesc revista dv. de mai mult timp si am observat ca ati ajutat mai multe persoane din punct de vedere material sau spiritual. Visul si aspiratiile mele cele mai inalte tintesc la un computer, orice marca, oricat de vechi. Am mare nevoie de el, pentru a ma specializa in domeniul informatic, ca sa nu ajung somer. Deoarece fac naveta de la Paltinoasa la Gura Humorului (10 kilometri), parintii mei cheltuiesc zilnic 6000 de lei pentru transport, o suma care pentru ei reprezinta o avere. Va rog tare mult si din suflet sa ma ajutati. Poate citesc si oameni de afaceri revista "Formula As" si vreunul din ei imi va indeplini aceasta mare dorinta. De acest lucru depinde viitorul meu.
Petroschi Cristian - Gura Humorului, Jud. Suceava, Post Restant
"Ajutati-l pe tata. Va rog!"
Incerc sa va scriu si eu cateva randuri, cu speranta ca vreun om cu inima mare il va ajuta pe tatal meu, intr-o problema grava cu care se confrunta. Are 38 de ani, si din anul 1996 i s-a pus diagnosticul de hepatita cronica virala tip B+C, in urma caruia a fost pensionat. Singura lui salvare este un medicament strain numit Intron A + Ribavirina, pe care l-a solicitat Ministerului Sanatatii, dar i s-a spus ca nu mai sunt bani. Medicamentul costa in jur de 30 de milioane de lei, o suma pe care noi nici in vis n-o vom avea vreodata. Tata are o pensie de 437.000 lei, din care traieste o familie intreaga. Dar mai exista o mica speranta: alcatuirea unui dosar de boala, care sa fie inaintat Spitalului Colentina, pentru obtinerea unui tratament gratuit. Dar si pentru asta ii trebuie 2 milioane de lei, o suma pe care n-o vom putea aduna toata viata, avand in vedere ca nici pentru paine nu avem bani destui. Rugamintea mea este sa-mi inteleaga cineva suferinta si sa-l salveze de la moarte pe tatal meu. Ii vom ramane recunoscatori toata viata, iar suma ii va fi inapoiata, daca ne va ajuta Dumnezeu. Tata este un om bun, iar starea lui se inrautateste pe zi ce trece. Ajutati-l! Va rog. Stiu ca exista un om care se va indura de familia noastra si-l va salva.
Elena, 13 ani
Adresa noastra: Familia Razvan - Str. poet Dimitrie Anghel nr. 4, bl. M59, sc. 1, et. 5, ap. 56, sector 3, Bucuresti
"Caut o familie de oameni harnici si cu frica lui Dumnezeu"
Stimata d-na Sanziana Pop,
Sunt o femeie in varsta de 70 de ani. Locuiesc - de cand m-am pensionat la tara, unde am primit ca mostenire o casa batraneasca, dar buna de locuit, cu gradina, vie, pamant, padurice, pasune, toate imprejurul satului. Parintii mei, care au fost oameni gospodari, truditori ai pamantului, ne-au crescut, ne-au invatat carte, ne-au mai ajutat chiar si spre batranete cu cresterea temporara a cate unui nepotel si apoi, considerand ca si-au facut datoria, au plecat, pe rand, in... eternitate. Le simt lipsa, fiind singura, si cu atatea mici probleme, dar care desi marunte, pentru anii mei sunt de neinvins.
As dori mult sa gasesc o familie de oameni harnici, oameni de suflet si cu frica lui Dumnezeu, carora sa le placa munca si viata aceasta, la tara, aerul curat, natura, animalele, anotimpurile care se succed, fiecare cu farmecul sau. Regret uneori ca nu mi-a mai ramas decat o mica parte din viata pentru a ma bucura de toate aceste minunatii. Caut, asadar, o familie de oameni gospodari care sa vina aici, langa mine, sa fie continuatori demni ai parintilor mei si ai familiei noastre. Am rugamintea de a face public mesajul meu in paginile revistei "Formula As", la care sunt abonata, ajutandu-ma astfel sa-mi asigur, si cu ajutorul Celui de Sus, batranetile care - desi sunt sanatoasa - nu vor sa astepte.
Pe cei interesati, ii rog sa-mi scrie la redactie, pentru a-i putea contacta.
Constanta - Galati
"Va multumesc pentru amabilitatea de a-mi oferi un abonament pana in anul 2000"
Stimata d-na Sanziana Pop,
Mare mi-a fost bucuria, cand am primit prin posta numarul 348 (5) din 8-15 februarie 1999 al revistei ce cu onoare si cu extrema daruire o conduceti. Este cea mai mare surpriza din viata mea, caci niciodata n-am avut noroc sa obtin ceva nemuncit. Sa inteleg ca ati avut amabilitatea de a-mi oferi un abonament pana in anul 2000, cum scrie pe banda timbrata? Va multumesc din suflet pentru ajutor, acum, cand viata mi s-a subrezit, concomitent cu sanatatea, si traim in atatea privatiuni. Multi, printre care si noi, pensionarii, generatii de sacrificii perpetue parcurgem zi de zi finalul implacabil al vietii in mod indecent, asteptand pensia, sa ne achitam taxele, si-apoi ce ramane sa fie dramuit pe medicamente, cu si fara compensare (caci nu se admit toate pe reteta), pe alimentele strict necesare si alte nevoi. Este indecent ca, dupa 32 de ani de munca, sa nu-ti poti permite sa trimiti o felicitare, sa nu le poti oferi nepotilor niste mere, sa constituie un sacrificiu o pomana la biserica, o lumanare. In trecut, ii ajutam si pe copii, acum mi-e rusine de nepoti, care nu inteleg ce se petrece cu noi, bunicii, ce vremuri traim. Si toata viata am facut economii, n-am fumat, n-am baut, nu ne-am rasfatat in capricii. De doi ani, de cand va citesc articolele si binefacerile, sunteti prezenti in rugaciunile mele si raman mereu marcata de pagina de spiritualitate, printre celelalte.
Sunteti si ramaneti o prezenta aparte in casele noastre si-o permanenta raza de speranta! Dumnezeu sa va binecuvanteze, daruindu-va multa sanatate, satisfactii, impliniri, mantuindu-va de ce-i rau!
In semn de afectiune, va ofer in continuare o gluma...
Reteta pentru un an bun
Se iau douasprezece luni, se curata bine de amaraciune, stress, mandrie, invidie, egoism, formalism si frica. Se imparte fiecare luna in 28-31 de zile, pentru ca provizia sa ajunga exact un an. Se cantareste munca si linistea, adaugandu-se chibzuinta si harul. Se cerne cu abilitate, iubire si vointa, intelepciune, ingaduinta, frecandu-se cu sinceritate, tandrete, gratie si alint. Se uneste rabdarea cu bunavointa, muzica si buna dispozitie. Se impatureste cu intelegere si speranta, se pudreaza cu sacrificii, se presara vraja, daruire si receptivitate. Se acopera cu amabilitate, gingasie si mult bun simt. Se indulceste cu multa toleranta, optimism, veselie si umor. Se aromeaza cu blandete, bunatate, concesii si acuratete sufleteasca. Tapetata cu afectivitate si pretuire, se coace la caldura inimii, cu dragoste din belsug. Se flambeaza cu puritate, stima si respect. Preparatul se serveste zilnic, cu buchete de fericire, ornat cu surprize, invelit in invioratoarea si inepuizabila credinta in Dumnezeu!
(Mi-am permis aceasta umila reteta, drept recunostinta fata de binefacerile revistei si retetelor ei).
Cu multumiri,
Urcan Eugenia - Str. Mures nr. 125, bl. 33, ap. 5, Timisoara, cod 1900
"Doresc sa ma angajez la o firma solida"
Numele meu este Daniela Dina, locuiesc in Bucuresti si sunt o cititoare fidela a revistei "Formula As". Motivul pentru care indraznesc sa va scriu este gestul pe care l-ati facut fata de Mona Lisa din Lupeni. Situatia mea este oarecum asemanatoare cu a ei. Am 25 de ani, am absolvit anul trecut Universitatea din Bucuresti, sectia Matematica, si lucrez de doi ani pe post de coordonator programe. Dorinta mea cea mai mare in acest moment este sa parasesc acest post (care este foarte prost platit si lipsit de orice perspective) si sa ma angajez la o firma solida, care sa-mi ofere posibilitatea ca prin munca sa pot promova si sa-mi pot construi o cariera. Mentionez ca sunt o buna cunoscatoare a limbii engleze (am si cunostinte de limba franceza), o buna utilizatoare a programelor Word, Excel, Acces, am carnet de sofer categoria B, o buna memorie, sunt o persoana foarte bine organizata, cu aspect fizic placut, iar dorinta mea de a ma afirma este foarte mare (am experienta in munca de organizare, coordonare, secretariat, asistenta manageriala).
Cu multumiri,
Daniela Dina
"In calitate de cap de familie, nu-mi pot permite sa fiu somer"
Stimata redactie,
Citesc de foarte mult timp revista dvs. si o apreciez in mod deosebit pentru caracterul ei umanitar, pentru spiritul de solidaritate fata de cei suferinzi, necajiti sau mai putin favorizati. Tocmai de aceea, atatia oameni va scriu cerandu-va ajutor, un ajutor pe care-l primesc din partea dvs. printr-un sfat, o reteta, o vorba buna.
Necazul meu a inceput acum o luna, cand am ramas fara serviciu datorita desfiintarii punctului de lucru unde imi desfasuram activitatea, perioada in care am tot incercat sa-mi gasesc de lucru, dar fara rezultat, iar in calitate de cap de familie, nu-mi permit sa fiu somer. Sunt tanar, am 30 de ani, sunt in plina putere fizica si intelectuala, vreau sa lucrez, nu mi-e frica de munca sau responsabilitate. Sunt inginer mecanic - specialitatea sudura, cunosc limbile germana si engleza, precum si intocmirea actelor sau a declaratiilor vamale care se deruleaza intr-o societate de import-export.
In speranta ca rugamintea mea va avea un ecou, va multumesc! Cu stima,
Lucian B. - Arad