Dedesubturile unei "dez-imunizari"
Marti, 2 martie 1999, Camera Deputatilor a ridicat, in urma unui vot secret, imunitatea parlamentara a reprezentantului Pdsr, Gabriel Bivolaru. Deputatul in cauza a fost acuzat de savarsirea unor infractiuni grave, soldate cu pagubirea Bancii Romane de Dezvoltare cu peste 250 de miliarde de lei. La votare, care a fost o premiera pentru Camera Deputatilor, au participat si parlamentarii partidului din care face parte Bivolaru, ridicarea imunitatii fiind, practic, imposibila fara sustinerea lor. Gabriel Bivolaru si-a pierdut imunitatea cu 242 de voturi pentru si 50 impotriva, majoritatea de doua treimi - solicitata de Regulamentul Camerei pentru astfel de operatiuni - fiind depasita cu 14 voturi. Depasirea ar fi fost, probabil, mai marcata, daca unii reprezentanti ai coalitiei guvernamentale nu ar fi votat impotriva. In urma votului, Gabriel Bivolaru a devenit "apt" sa raspunda - ca orice muritor de rand - in fata Justitiei. Care a anuntat ca isi va face datoria.
"Premiera" a provocat reactii mediatice foarte diferite. Cei mai multi observatori au salutat in ea o victorie a democratiei. Unii dintre ei au reluat chiar "istoria" cazului Bivolaru pentru a demonstra cum, treptat, legea a reusit sa se impuna. Pentru ridicarea imunitatii deputatului-infractor au fost necesari doi ani de dezbateri, dezvaluiri, pertractari. Gabriel Bivolaru a fost dovedit de presa drept escroc, falsurile de care a uzat in jefuirea B.R.D. fiind facute publice de mai multe ori. Pentru "afaceri" mult mai mici, pentru gainarii chiar, un cetatean obisnuit ar fi fost deja dupa gratii. Gabriel Bivolaru a fost insa imun in virtutea faptului ca, in noiembrie 1996, a devenit - pe lista Pdsr-ului - deputat de Ialomita. Nu vom comenta de ce si cum a ajuns el pe aceste liste, ce "servicii" a facut partidului care l-a "selectionat", dar se stia, inca de atunci, ca trecutul sau nu este tocmai curat. Ca si alti indivizi implicati in fapte asemanatoare, Gabriel Bivolaru stia ca, o data ales, se putea sustrage Justitiei. Constitutia Romaniei a facut din parlamentari un fel de casta intangibila, in afara legilor pe care ei le propun aplicarii pe altii. Regulamentele Camerelor parlamentare au prevazut ca ridicarea imunitatii unui reprezentant al electoratului nu poate fi realizata decat cu doua treimi din voturile celor alesi. Ele sunt asemanatoare regulamentelor majoritatii parlamentelor democratice. Dar, in toate tarile cu traditie democratica, majoritatea solicitata de ele priveste exclusiv pozitia politica a celui in cauza, alesii nefiind imuni atunci cand sunt dovediti escroci, calomniatori, hoti. Daca un individ este propulsat in Parlament prin cine stie ce complicitati partinice, el nu mai este ocrotit de lege, de indata ce a fost dovedit infractor. La noi insa, el este "imun" orice ar face.
Iata de ce, dupa votul din 2 martie, majoritatea observatorilor a considerat ca s-a facut "un mare pas inainte". Un pas spre reabilitarea Parlamentului Romaniei, una din institutiile cu cea mai scazuta popularitate in sondajele de opinie publica, dar si spre moralizarea vietii politice, partidele - Pdsr-ul in cazul de fata - devenind constiente ca sustinerea unor astfel de "personaje" poate fi, in perspectiva alegerilor, extrem de costisitoare. Unii jurnalisti au amintit ca, in septembrie 1997, cand Parchetul General l-a acuzat direct pe Gabriel Bivolaru de fals si uz de fals, acesta s-a prezentat la audiere insotit, intr-un gest de solidaritate evidenta, de aproape intreaga conducere a partidului din care face parte. Or, dupa un an si jumatate, aceiasi lideri care faceau zid de aparare in jurul infractorului au sustinut ca nimeni nu poate fi deasupra legii si au propus parlamentarilor partidului sa voteze pentru ridicarea imunitatii celui incriminat, dupa ce - in prealabil - ii solicitasera demisia. Pdsr a devenit deci "un partid responsabil, care intelege ca asanarea morala a Parlamentului trebuie pusa deasupra intereselor de grup". Votul deputatilor sai, alaturi de cel al majoritatii celor din coalitia guvernamentala, indica o maturizare a clasei politice, o dovada a consolidarii democratiei, mai ales ca vine dupa intelegerea principalelor partide parlamentare din timpul mineriadei din ianuarie.
Nu sunt un "carcotas", cum sugera un cunoscut analist ca ar fi cei care s-ar indoi de aceasta "maturizare" si "consolidare", dar nu sunt nici un naiv. Chiar in editorialul anterior afirmam ca, daca prin greselile actualilor guvernanti Pdsr-ul si-a refacut o parte din credibilitate, nucleul reformist al principalului partid de opozitie trebuie sustinut pentru ca, indiferent de rezultatul alegerilor din anul 2000, in Romania tranzitia trebuie sa fie ireversibil finalizata. Ca partid ce se va mentine cu siguranta in structurile Parlamentului, Pdsr-ul trebuie atras in realizarea obiectivelor impuse de racordarea tarii la economia de piata si democratie. In "cazul Bivolaru", pozitia Pdsr imi apare, totusi, ca fiind rezultatul unui calcul politic bazat pe mai multe premise. Traim, doar, la portile Balcanilor, unde totul este relativ. De aceea cred ca, in primul rand, liderii partidului d-lui Iliescu au urmarit un scop electoral. Cum actuala coalitie de guvernamant si-a compromis in mare parte sansele mentinerii la putere, dupa viitoarele alegeri, prin incapacitatea de a face Reforma, de a bloca generalizarea coruptiei, de a stopa excluderea Romaniei din procesul largirii Nato si Ue, conducerea Pdsr a socotit ca, "albindu-si partidul", va putea impune electoratului revenirea la "alternativa" sa, la programul sau de guvernare. Or, cum s-a observat deja, cel putin pana acum, programul actual al Pdsr-ului nu difera prea mult de cel cu care s-a prezentat la alegerile din 1996. Pdsr-ul se teme nu atat de mult de o posibila revenire a fortelor politice ale actualei coalitii, cat de afirmarea, probabila, a unei "a treia cai", propuse de partidele nou aparute, ca Pnr-ul si ApR-ul, sau detasate din actuala majoritate guvernamentala, precum Par-ul. O regrupare a acestor forte noi ar putea sa le impuna electoratului drept un pol de referinta major, facand ca nici Pdsr-ul, nici Cdr-ul, Pd-ul si Udmr-ul sa nu mai poata obtine majoritatea, absoluta sau relativa, necesara guvernarii. Facand curatenie in propria-i casa, fie ea si aparenta, spre deosebire de actuala majoritate ce pare mai putin dispusa la asa ceva, conducerea Pdsr vrea sa sugereze electoratului ca programul sau a fost si, in consecinta, este bun, dar ca aplicarea lui a fost obstructionata de diversi "bivolari" pe care, iata, acum ii "curata".
O a doua premisa a calculului Pdsr-ist este chiar demonstrarea faptului ca, bun sau rau, actualul regulament de ridicare a imunitatii parlamentare functioneaza, nemaifiind nevoie de modificarea lui in sensul simplificarii procedurii prin trecerea la o majoritate de jumatate plus unu. O consecinta imediata a acestei pozitii va fi salvarea liderului Prm, C. V. Tudor, amenintat el insusi cu ridicarea imunitatii ca urmare a nenumaratelor procese de calomnie ce i s-au intentat. Dl Miron Mitrea, unul dintre vicepresedintii partidului, a sustinut expres ca "nu se poate pune semn de egalitate intre cazurile Bivolaru si C. V. Tudor, care sunt total diferite. In cazul Bivolaru, se considera ca acesta a comis o frauda, iar presedintele Prm a facut doar niste afirmatii pentru care este chemat in instanta de Putere". Considerand ca ridicarea imunitatii sefului Prm are o viza politica, Miron Mitrea a sugerat clar ca Pdsr-ul va vota impotriva modificarii procedurii, propusa de dl Vasile Lupu, vicepresedinte al Pntcd. Nu, totusi, pentru ca Pdsr-ul nu mai poate de dragul lui C. V. Tudor (prima ridicare a imunitatii acestuia realizandu-se chiar sub guvernarea acestui partid), ci pentru ca, utilizati ca unealta, liderul Prm si partidul sau pot fi in continuare folositori pana la - si dupa - viitoarele alegeri. Prm-ul poate bruia "a treia cale", poate fi folosit ca mijloc de presiune intr-o eventuala negociere pentru constituirea viitoarei coalitii guvernamentale, poate fi pus in carantina, in stanga Pdsr-ului, pentru a demonstra Europei si Americii ca cele doua partide nu sunt "de acelasi sange". Pe liderii Pdsr nu-i intereseaza, in fapt, soarta lui C. V. Tudor, care i-a improscat si pe ei, de nenumarate ori, cu cele mai oribile epitete, ci soarta Prm-ului, care ar putea sa dispara daca pamfletarul-calomniator ar fi condamnat. Mai ales ca, dupa ce s-a facut de ras in fata intregii tari cu elucubratiile vizand viata amoroasa a presedintelui Constantinescu, C. V. Tudor nu mai poate fi un potential contracandidat pentru candidatul Pdsr la presedintie. Partidul d-lui Iliescu nu doreste ca, dupa alegerile din 2000, la stanga sa sa nu se afle nimeni.
Votul din "cazul Bivolaru" a aratat ca si unii dintre parlamentarii puterii sunt impotriva simplificarii procedurii de ridicare a imunitatii. Deputatii Pdsr au votat, cum se stie, "la vedere". Aceasta inseamna ca destui parlamentari ai actualei coalitii guvernamentale se simt "cu musca pe caciula". O continuare a epurarii coruptilor si calomniatorilor i-ar putea atinge si pe ei, alaturi de alti reprezentanti ai Pdsr, Prm sau Punr. Dar, blocand adoptarea noii proceduri - sau, cel putin, a schimbarii regulamentului in sensul restrangerii imunitatii doar la declaratiile politice - ei vor indica faptul ca, alaturi de partenerii lor Pdsr-isti, sunt putin dispusi sa renunte la privilegiile ce-i deosebesc de "ceilalti". Adica, de "talpa tarii". Numai ca, astfel, riscul ridicarii acestei "talpi" devine extrem. Mamaliga, cum s-a demonstrat, mai poate si exploda.