De ce supravietuieste Pdsr-ul?
Un articol, publicat in "Ziua" din 25 februarie a.c. de fostul lider al Pd, dl Adrian Severin, m-a incitat sa raspund la intrebarea pe care a formulat-o chiar in titlu: "De ce nu s-a prabusit Pdsr?". Intr-adevar, de ce nu s-a destramat partidul d-lui Iliescu dupa pierderea puterii? Ca si dl Severin, prognozam prin 1995-1996 ca Pdsr-ul va disparea ca partid in momentul in care pe scena politica a tarii vor ajunge la putere partidele specifice unei societati civile normale, adica partidele reprezentand liberalismul, crestin-democratia si social-democratia. Pdsr-ul, scriam eu, este condamnat pentru ca, in fapt, nu este un partid propriu-zis politic, ci o mixtura, un amalgam intre grupuri de interese coincidente conjunctural. "Politicienii", proveniti - cei mai multi - din fosta nomenclatura comunista, coabitau cu "afaceristii", pescuitorii in apele tulburate de rasturnarea din 1989 asigurandu-le, in schimbul sprijinului financiar, imunitatea in "privatizarea" (mai mult sau mai putin corecta) a proprietatii publice. Ca si dl Severin, subliniam "contradictia" dintre declaratiile mentorului Pdsr, dl I. Iliescu, care glorifica saracia si cinstea, si actiunile colaboratorilor sai, ce vizau nu doar "patru case", ci halci intregi din averea comuna lasata mostenire de comunism. Cand, pe calea alegerilor, politicienii Pdsr-isti vor pierde puterea - sustineam atunci - amalgamul se va decanta, afaceristii cautand alti "protectori", alte forme de asigurare a imunitatii posesiunilor dobandite pe cai mai mult sau mai putin legale.
Dl Severin a structurat - in articolul pomenit - cinci argumente ce pledau pentru destramarea Pdsr-ului. In afara de contradictia dintre discursul ideologic si actiunile concrete ale liderilor partidului, el a enumerat, ca premise ale decesului Pdsr, inevitabila epuizare a "resurselor" (ce i-ar fi facut pe afaceristi sa-si piarda interesul pentru un partid care nu mai avea ce sa le "furnizeze"); opozitia dintre "internationalisti" (ce cautau legitimitatea prin adeziunea la Internationala Socialista) si "nationalisti" (care voiau sa se mentina la putere prin aliante cu extremistii xenofobi si anti-occidentali); "pedeserizarea" cu arcanul a managerilor si functionarilor publici (satui de inregimentarea politica din vremea comunismului); amenintarile cu cercetarea marilor scandaluri de coruptie (care - puse in practica de noua putere - ar fi dezvaluit implicarea politicienilor Pdsr in sordida colaborare cu mafia economica). Or, dupa cum a constatat analistul citat, "mortul" este bine mersi si are, in continuare, un procent de intentii de vot foarte apropiat de cel al Cdr. Din Pdsr nu s-a rupt decat gruparea condusa de dl T. Melescanu, grupare formata din politicieni mai rafinati si mai cinstiti, dar care nu a reusit sa dizloce electoratul fidel fostului partid guvernamental. ApR-ul si-a fixat un electorat din "zona" de audienta Pd-ista si liberala.
"Mortul", asadar, supravietuieste si chiar trece la o ofensiva propagandistica masiva cu scopul revenirii "triumfale" la putere. Cum este posibil asa ceva, ne intrebam si noi. Cum a reusit un partid dovedit drept conjunctural, refuzat de confratii ideologici din afara (care au acceptat Pd-ul si Pdsr-ul ca reprezentanti ai social-democratiei romanesti) sa se mentina in topul preferintelor electoratului? Aparenta "schimbare la fata", prin "dosirea" figurilor corupte si impingerea in prim-plan a "tehnocratilor" de tip Vacaroiu nu este suficienta. Mai ales ca, asa cum s-a observat, "noul" Pdsr nu ofera cetatenilor un program de alternativa la actuala guvernare. Liderii Pdsr nu aduc alte argumente decat faptul ca actualmente saracia s-a generalizat si ca "inainte era mai bine". Inainte - adica pe vremea guvernarii sale. "Solutia" este, dupa ei, revenirea la aceasta guvernare.
Editorialistul "Zilei" stabileste un sir de cauze ale supravietuirii Pdsr cu care nu putem sa nu fim de acord. Mai intai, sustine el, trebuie inventariat falimentul campaniei anti-coruptie. Nici un lider politic al trecutei sau actualei majoritati nu a fost cercetat de justitie, desi mediile au dovedit, nu de putine ori, implicarea unora dintre ei in afaceri oneroase. Campania anti-coruptie s-a limitat doar la plevusca, marii profitori dandu-si mainile pe la spatele celor pusi sa aplice legea. Nesfarsitele haraieli din interiorul coalitiei la putere au favorizat trecerea lina a "burgheziei" Pdsr-iste la sprijinirea unei fractiuni sau alteia, fara ca "prima iubire", partidul ce a format-o, sa fie uitata. S-a ajuns astfel ca, prin tranzactii politice intre partidele la putere, din nevoia mentinerii stabilitatii, dosarele cele mai "dure" sa fie inchise, amanate sau pierdute. Pdsr-ul a putut, in consecinta, sa se detaseze de imaginea singulara de "partid al coruptilor", pe care i-o faurisera mediile in anii guvernarii sale. Pasiunea cu care noii guvernanti s-au antrenat in cursa pentru ocuparea posturilor de comanda in administratie, doar pe criteriile fidelitatii si rudeniei, simetrica pedeserizarii dinainte, a contribuit si ea la "albirea" partidului d-lui Iliescu. O multime de specialisti, de oameni corecti si cinstiti au fost lasati, asadar, deoparte, unii fiind acum gata sa cedeze cantecelor de sirena ale principalului partid de opozitie ce exalta, precum odinioara inlocuitorii lui la putere, competenta si valoarea.
Un alt argument al "revenirii" Pdsr-ului este, dupa dl Severin, victimizarea acestuia de catre partidele de aceeasi orientare ideologica, in special de catre Pd. Dornic sa-si controleze absolut partidul, dl Petre Roman, liderul Pd-ului, a refuzat o operatiune de atragere a tehnocratilor din fostul partid guvernamental, tehnocrati ce i-ar fi putut clatina "tronul", ar fi putut sa-i spulbere - intr-o competitie interna valabila - camarila. Resentimentele d-lui Roman impotriva Pdsr-ului au facut ca acesta sa fie refuzat la reuniunile Internationalei Socialiste, blocand astfel gruparea ce aspira spre reinnoirea acestui partid. Pdsr-ul a fost obligat, prin urmare, sa dea o tenta mult mai "nationala" discursului sau, tenta de impact in momentul in care destul de multi cetateni incep sa simta "dictatura" organismelor financiare internationale ca pe un atentat la siguranta lor. Daca va reveni la guvernare, Pdsr-ul va fi fortat sa se alieze, iarasi, din cauza "miopiei" Pd-ului, cu partidele nationalist-extremiste. Nu degeaba afirma liderul Prm, C. V. Tudor, ca Pdsr-ul este "de acelasi sange" cu partidul sau. Victimizat de partidele de aceeasi orientare, partidul d-lui Iliescu va aduna voturile pierdute de acestea ca urmare a greselilor guvernarii.
In sfarsit, considera dl Severin, cea mai importanta cauza a mentinerii si consolidarii Pdsr-ului este esecul Reformei. Guvernarea instalata dupa alegerile din 1996 ar fi trebuit sa realizeze "schimbarea" la nivelul tuturor structurilor societatii. "O reforma autentica - scrie dl Severin - ar fi schimbat nu numai legile, institutiile si economia Romaniei, ci si raportul dintre grupurile socio-profesionale, neindoielnic in favoarea celor mai putin amatoare de centralism, paternalism, etatism sau colectivism". Aceasta Reforma, am sustinut mai demult, ar fi trebuit sa inceapa cu transformarea radicala a sistemului administrativ. Era inevitabil, am afirmat de mai multe ori, ca - mentinand acelasi sistem - noua putere sa comita aceleasi greseli ca si fosta. In loc sa se preocupe de portionari, pe baza de "algoritm", ale structurilor administrative - declansand astfel o dura competitie interna - coalitia majoritara ar fi trebuit sa procedeze la o serie de acte revolutionare, cum ar fi debirocratizarea, descentralizarea, sprijinirea initiativei particulare si, nu in ultima instanta, redresarea morala a societatii, inclusiv printr-o necesara aplicare a lustratiei si deschiderea dosarelor Securitatii, solicitata de proiectul legislativ Ticu Dumitrescu. Dar pentru aceasta, ea ar fi trebuit sa excluda competitia orgoliilor, confruntarea intereselor de grup, bataliile pentru formarea clientelei. Preluand o data cu sistemul si viciile acestuia, noua putere nu a mai raspuns asteptarilor electoratului sau si a ajuns sa se incurce in propriile-i ite. A organizat - si desfiintat - institutii inutile, precum Cnaicco, s-a pierdut in discursuri fara impact, si-a pierdut bruma de transparenta ce parea a o deosebi de regimul trecut. Rezultatul era, deci, previzibil: in lipsa unei "a treia forte", Pdsr-ul a devenit alternativa actualei guvernari.
Dl Severin, a carui ultima teza am amplificat-o, are dreptate in concluzie. Daca Schimbarea nu a dus la destramarea unui partid conjunctural, atunci trebuie incercata deschiderea spre fortele lui reformatoare, spre nucleul lui modern si european. Pentru ca, altfel, el va evolua spre alianta cu extremistii. Consecintele unei guvernari precum cea dintre 1992 si 1996 ar fi, insa, de aceasta data, catastrofale.