File de istorie crestina romaneasca
Sfanta Mucenita Filofteia de la Arges
Miracole crestine se afla pe toata intinderea pamantului romanesc. Depinde numai de noi sa le cautam pe harta spirituala a tarii, pentru a apela la forta lor binefacatoare, intorcandu-ne viata spre Dumnezeu
Nu poate fi o alta bogatie mai mare oferita familiei de Dumnezeu decat viata unui prunc. Nu exista ceva mai desavarsit decat familia cu copii. Copiii au fost mereu minunea lumii, nadejdea civilizatiilor. De aceea, blestemul stramosesc cade peste acei ce fug de binecuvantarea cerului prin nastere de prunci, striveste pe criminalii morali ai incercarii de a opri sau lichida prin diverse mijloace viata unui urmas si urmareste pe aceia care s-au manjit cu sange nevinovat.
In invatatura Bisericii noastre, copiii sunt florile raiului, care cu parfumul nevinovatiei lor bucura parintii si mangaie suferintele bunicilor. Asa era si pe vremea Mantuitorului Hristos. Pe copii isi punea mainile, pe ei ii da exemplu de mostenitori ai imparatiei cerului si acestia i-au cantat: "Osana, Fiul lui Dumnezeu".
Dar dusmanul diavol nu are odihna si a gasit alte mijloace de distrugere, de durere, de tulburare in familii, de batjocorire a copiilor, fie prin necinstea mamei, fie prin nelegiuirea tatalui. Asa a cazut victima si Mucenita Filofteia de la Curtea de Arges.
Filofteia se naste in sudul Dunarii, in imprejurimile cetatii Tarnovo, vechi targ daco-roman, din parinti romani agricultori. Mama Filofteii era o femeie cu frica lui Dumnezeu, stabila in credinta si cinste si, ca orice mama, voia ca fiica ei sa primeasca o crestere cat mai aleasa. O invata tot ce este bun si folositor; nu stia sa scrie si sa citeasca, dar preotul din sat era soarele lor. Si acesta vedea in mama si fiica o lumina din lumina.
Marindu-se, Filofteia invatase multe rugaciuni si alte istorisiri ale Sfintei Evanghelii, mai ales cele legate de intalnirea Domnului Iisus Hristos cu copiii. O preocupa in special ajutorul pentru batrani si impartea bucatele sau hainele pruncilor nevoiasi. Mama se bucura pentru sufletul ei bun, dar o sfatuia sa manance ca sa creasca si sa se imbrace ca sa nu se imbolnaveasca. Cu glasul ei de inger, fata raspundea din Evanghelie: "pe cei flamanzi sa-i saturam, pe cei bolnavi sa-i ajutam, pe cei goi sa-i imbracam, pe cei insetati sa-i adapam" si "facand bine acelor mici si neinsemnati, Mie imi faceti". Si mama, cu ochii scaldati de lacrimi si buze tremurande, isi saruta odorul. Nenumarati copii nevoiasi erau la portile casei Filofteii. Batranii neputinciosi sau aruncati pe drumuri de propriii copii sau din cauza patimilor lor, o intampinau pe prunca cersind. Ca orice copil ascultator, Folofteia isi ajuta parintii in gospodarie, dar tatal sau nu putea suporta si nu prea putea intelege ca din munca sa sa fie mangaiati toti "nemernicii". Din aceasta cauza, atat mama, cat si fiica erau certate si lovite. Mai mult, patima betiei incepuse sa puna stapanire pe tatal indiferent. El era pornit impotriva propriului sau copil, dar Filofteia continua sa-si hraneasca sufletul cu credinta faptelor.
Vestea despre bunatatea, intelepciunea si frumusetea ei se raspandise pretutindeni. Rautatea insa duce pe multi la indoiala, iar diavolul arunca aceasta neghina mai ales in familii prin neincredere si certuri. Ca un copil bun, Filofteia simtea atat rezerva tatalui, cat si durerea mamei. Cauta cu gingasia ei imblanzirea parintelui, dar ura acestuia impotriva saracilor si dorinta lui de imbogatire sapa prapastie adanca intre el si propriul copil. Cand Filofteia avea numai 10 ani, o boala necrutatoare curma viata mamei. Tatal, care nu fusese un sot adevarat, isi lua alta femeie. Si a venit toamna, cu roade bogate dupa atatia ani de suferinta si parjol din cauza invaziilor barbare. Acum hambarele erau pline, vitele asigurate. Filofteia se bucura ca toate au hrana la vreme si ca pentru oameni erau multe bunatati, ca sa poata face milostenie. Si cum fiecare gospodar pregateste pamantul de toamna, tatal fetitei era la camp, iar mama vitrega pregatea bucatele pe care Filofteia le ducea parintelui ei, asa cum obisnuia de cand era mica. De multe ori insa, tatal nu avea mancare, fiindca ea o impartea celor bolnavi de foame si neindestulati cu zilele.
Intr-o zi, cand el lucra pe ogor, astepta sa-i vina mancarea. Incepuse sa fie obosit si se uita la soarele stralucitor care arata pranzul. Deodata, dintr-o valcea cu padurice se auzira tipete de copii, fosnet si latrat de caini. Ce sa fie? Tatal lasa curatatul pomilor si cu barda in mana porni spre locul cu pricina. Din tufis, o gramada de copii cu haine rupte, desculti, murdari, intindeau mainile slabanoage pentru un dumicat de paine. Cand a vazut ca dania era facuta de Filofteia, care tocmai se dezbraca de haina sa o dea unui sarman, nelegiuitul n-a mai gandit, ci a aruncat cu barda in propriul copil. Filofteia a fost lovita in sold. Sangele ei nevinovat a inceput sa curga siroaie. Si-a ridicat ochii mari spre cer, capul de inger a cazut pe umar si asa s-a pravalit in balta de sange. Copiii au inceput sa tipe alergand care incotro, cainii urlau de parca ii inghitea pamantul. Tatal, vazand ca si-a ucis fiica, a inceput sa tipe, ca o fiara, dar in zadar. A cautat sa o ridice de acolo, crezand ca nu-l vede nimeni. Din trupul ei plapand si ranit iesea un miros placut. Tatal a vrut sa-l miste, dar n-a fost chip. Si-a dat seama ca a luat viata unui inger.
Intre timp, copiii anuntasera in sat crima. Chiar mama vitrega a Filofteii, o oarecare Rahila, nu mai contenea cu plansul. Rudele apropiate se tanguiau pentru cele de ingropare, nestiind ce va urma.
Tatal vine la preotul din sat, cerandu-i dezlegare si spunandu-i ca trupul ei nu poate fi miscat. Parintele, care-i stia viata si-i cercetase sufletul, stia ca-i o sfanta si a anuntat pe mitropolitul cetatii Tarnovo. Lumea din imprejurimi dadea navala la locul crimei, unii sa vada un tata ucigas, altii sa vada mucenita; nu se mai auzise pana atunci de asa ceva.
Ierarhii si preotii inaltau rugaciuni si parca mai mult stralucea si prindea viata fata Sfintei copile. Dar cand totul era gata pentru inmormantare si cand au vrut sa o ridice, trupul sau nu putea fi miscat. Minune! Si cum se obisnuia in vechime, au inceput pomenirile bisericilor si manastirilor unde ar dori Mucenita sa se odihneasca. Au venit ierarhi greci, bulgari, sarbi, atoniti cerandu-i dezlegare, dar trupul ei era stana de piatra. Duhovnicul Sfintei le-a spus atunci ca e valaha si trebuie chemati si episcopi romani. Si-au venit vladici romani de la Dristor (Silistra), Caliacra (Balcic), Vicina, Ohrida si Arges, si rugandu-se cu fratii lor de credinta si pomenind vechile manastiri, la auzul numelui manastirii Sfantul Nicolae din Arges, trupul ei s-a usurat, dovada ca era din semintia romaneasca, si toti au cantat: "Slava Tie Doamne, Slava Tie si Sfintilor Mucenici".
Tatomir, tatal domnitorului Negru Voda, auzind aceasta, a trimis daruri satului si ierarhilor martori ai evenimentului, a pregatit o racla pentru moaste si cele necesare ridicarii unei biserici in locul unde murise Mucenita. Asa s-a savarsit din viata Sfanta Fecioara Filofteia in jurul anului 1218, avand doar 12 ani.
Dupa incuviintarea ridicarii trupsorului ei sfant, langa racla a fost pus ulciorul milei, barda ucigasa si marama cu bucatele oprite pentru tatal ei, care n-au mai suferit putreziciune. Convoiul cu sfintele moaste a peregrinat prin imprejurimi. Nenumarati credinciosi cereau mijlocirea Sfintei. Multi copii bolnavi se vindecau si se tamaduiau. Tarziu, moastele Sfintei au fost depuse la Catedrala din Tarnovo, unde se aflau si moastele Cuvioasei Parascheva (+1050), sora ei de neam si de credinta, aduse aici de la Constantinopol.
Asa a ajuns Mucenita, protectoarea cetatilor romanesti Tarnovo si Arges. S-a savarsit o slujba speciala si i s-au alcatuit imnuri de lauda si mijlocire, praznuirea ei facandu-se in ziua de 7 a lui Andrea (decembrie). Moastele ei raspandeau mireasma si oricine se apropia cu credinta, direct sau prin rugaciune, de Sfantul ei trup, pleca vindecat sau cu sufletul mangaiat. Domnul Basarab I (1330-1352) i-a construit un baldachin. Poporul roman i-a alcatuit colinde si balade, si o drama a uciderii ei.
In 1386, Mircea cel Batran cere moastele Sfintei de la Tarnovo pentru ctitoria sa de la Cozia, dar mitropolitul Antim il sfatuieste pe inteleptul domn sa nu cugete cele deserte si sa nu tulbure mijlocirea Sfintei pentru Arges.
In 1393, cand turcii distrug cetatea Tarnovo si desfiinteaza Patriarhia, Mircea, care era... "al Darstorului stapanitor", trece peste Dunare si ia moastele celor doua Sfinte: Sfanta Parascheva si Mucenita Filofteia. Relicvele sunt ascunse pana la incheierea hrisoavelor, fiindca dupa lupta de la Rovine (1394) si mai ales dupa Cruciada de la Nicopole (1396), turcii prada Tara Romaneasca si cauta sa-l prinda pe Mircea Voievod. Incheindu-se pacea, moastele sunt depuse la Biserica Sf. Nicolae din Curtea de Arges, unde stau pana in 1517.
Cu binecuvantarea Patriarhului Teolipt al Constantinopolului, cel care a tarnosit biserica Manastirii Argesului (15 august 1517), la rugamintea Domnului Neagoe Basarab (1512-1521), care face o racla noua, moastele Sfintei Filofteia sunt mutate de la Biserica Sf. Nicolae domnesc la Biserica Adormirea Maicii Domnului din aceeasi localitate.
Cu toate greutatile veacurilor, scapand de distrugerea dusmanilor, de nenumarate incendii care au avut loc, trupul Sfintei a ramas nevatamat. Toti domnii romani s-au inchinat lui Dumnezeu si au cerut mijlocirea ei. Vrajmasii neamului nostru si ai credintei stramosesti au vrut sa distruga ramasitele sfinte, dar mana lui Dumnezeu le-a protejat. La vreme de furtuni sau inundatii, de cutremur sau cumplite secete, nadejdea in ea potolea furiile naturii. Nenumarate sunt exemplele binefacerii. Aici, in Arges, au venit romani de pretutindeni: moldoveni, ardeleni, dobrogeni, banateni si chiar macedoneni din departate tinuturi straine. Credinciosii au simtit totdeauna sfintenia ei, fie la slujbe, fie cu ocazia unor incercari. Ea a aparut in vis sau realitate, in multe situatii din viata crestinilor. Printre ultimele fapte, se inscrie si aducerea moastelor ei la Manastirea Antim din Bucuresti (metocul Argesului) in 1917, fiind ascunse aici in urma unei vedenii, cand navalitorii voiau sa ia Sfanta si sa o duca in alta tara, asa cum voiau sa faca si cu moastele Sfantului Dumitru cel Nou din Catedrala Mitropolitana din Bucuresti.
O data cu reorganizarea teritoriala a eparhiilor (1949), moastele Sfintei Filofteia au fost duse la Centrul eparhial al Episcopiei Ramnicului si Argesului, in Catedrala Sf. Nicolae din Ramnicu Valcea, ctitoria Sfantului Calinic. Pe multi a mangaiat Sfanta si aici; pentru aceasta, in 1955, Sfantul Sinod a hotarat generalizarea cinstirii ei.
Patriarhul Justinian era permanent tulburat de duhul Sfintei. Cand slujea la Arges simtea un gol si a avut un vis (de Sfantul Nicolae), in 1953: o fetita se tot plimba pe langa palat si zicea: "Parinte Ioane, de ce m-ai izgonit din casa mea?..." Si am inteles - spunea vrednicul de pomenire - ca Sfanta Filofteia trebuie sa stea la Arges. Asa se explica de ce moastele Sfintei au fost readuse in ctitoria lui Neagoe Basarab si asezate in paraclisul Manastirii, unde se afla si astazi.
Si multe se mai pot spune, dar mai multe sunt faptele ei. Ea este protectoarea copiilor si ajutatoarea mamelor in nevoi, a credinciosilor romani, dar si a tuturor crestinilor ortodocsi.
Moastele, ca si racla, sunt pentru poporul roman un tezaur al patrimoniului national, pretuit si respectat de toti, protejat si asigurat de legile tarii. Crestini de toate varstele cer mijlocirea Sfintei pentru greselile lor.
prof. Emanoil Sterescu
B-dul Basarabilor nr. 62, Curtea de Arges, jud. Arges
Puterea sfintelor moaste ale Sfintei Mucenite Filofteia de la Arges
O seceta grozava bantuia in partea de nord a judetului Muscel. Nu mai plouase de la sfarsitul lui septembrie trecut. Luna mai nu putuse sa mai impodobeasca pamantul cu covorul verde al livezilor. Totul era uscat. Cu mare greutate am putut sa aram pamantul in primavara aceasta. Semintele puse in tarina uscata incepusera sa putrezeasca. Campul era ars si iarba nu era sa apuci cu clestele. Vitele scoase la pasune zbierau de foame si nu aveau pe ce sa puna gura. Se vedea cum se usuca pomii si frunza cadea la cea mai usoara adiere de vant. Secasera si izvoarele, iar apa de baut nu se mai gasea. Oamenii incuiau cu lacat obloanele puturilor seara, ca sa imparta dimineata putina apa ce se strangea in cursul noptii. Toti erau cuprinsi de jale si simteau grozavia care-i pandea. Plouase prin satele de prin prejur, dar pe ei ii ocolise. Batranii spuneau ca asa seceta n-au mai pomenit.
Incredintati de puterea sfintelor moaste, s-au hotarat si au adus pe Sfanta de la Arges. Cand a sosit in sat, toti au varsat lacrimi, si dupa slujba Vecerniei si a Litaniei de luni seara, s-au despartit cu inima stransa de durere, dar plini de nadejde. Toti cautau spre cer, care era senin sticla si nu arata nici spranceana de nor. Dar Bunul Dumnezeu, care nu paraseste pe cei saraci, pe cei ce se incred in El, le-a aratat minunea! Si-aceasta cu atat mai mult cu cat sectantii din partea locului carteau si nu credeau in puterea sfintelor moaste. Au ramas insa rusinati!
Dupa miezul noptii, s-au trezit toti cu picuratul stresinilor. O ploaie domoala se pornise si ploua asa de linistit, incat toti si-au facut sfanta cruce si au zis cu Psalmistul: "Mare esti Doamne! Minunate sunt lucrurile tale si nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda Maririi Tale".
Si a plouat doua zile. Si s-au schimbat toate, pentru ca mare este puterea lui Dumnezeu si a celor plecati Lui.
(Articol preluat din "Bucium Ortodox" - 1943 si publicat in "Calendarul Eparhiei Argesului" - 1944).