"Ca sa se vindece trupul, trebuie mai intai vindecat sufletul"
- Clipe de ascultare, langa staretul Iustin, de la Manastirea Petru Voda -
In locul unde se termina lacul Izvorul Muntelui, la 30 de kilometri de Bicaz, porneste un drum care duce spre o salba de manastiri, intre care cea mai mare este Manastirea Neamtului. Drumul este presarat cu cruci si troite in fata carora drumetii se opresc sa-si faca sfanta cruce. Din drumul mare, din satul Petru Voda, porneste un drum forestier, raspantia fiind marcata cu o cruce. Este un drum care urca adanc in munte, in padurile de brad si molid, unde se afla manastirea Petru Voda.
Parcurgem acest drum intr-o zi de luni, dupa ce intunericul s-a lasat. Nu este un drum ca oricare altul. Din masina se simte tacerea si pacea acelor locuri. Aproape din kilometru in kilometru, se afla o cruce, cu un mic loc de rugaciune. Totul sugereaza un pelerinaj spre un loc sacru. Putinele masini care coboara in noapte ne asteapta sa urcam dealul pe drumul inghetat si acoperit cu zapada si apoi isi continua calatoria.
In curtea manastirii, aflata inca in constructie, este putina lume. O cruce mare, cioplita in gheata, straluceste fascinant la lumina farurilor. Credinciosii pe care-i intalnim in curte se mira de faptul ca nu stim unde se afla staretul Iustin si ne indruma, plini de bunatate, la el.
Ajungem intr-o salita de asteptare, in fata unei usi de lemn masiv, unde intalnim alti credinciosi care au venit sa vorbeasca cu batranul calugar. Nu pomenim faptul ca am venit pentru un reportaj, ci doar ne aratam interesul pentru vindecarile prin rugaciune, care am aflat ca s-au savarsit aici. Interlocutorii nostri sunt foarte tineri, studenti, care vin aici in mod obisnuit, sa-si ia binecuvantarea si sa-si "hraneasca" sufletul cu pacea si credinta manastirii. Da, ei cunosc cazuri de vindecare prin rugaciune savarsite aici, dar mai ales de vindecare a sufletului.
Staretul
Staretul Iustin este trecut de saptezeci de ani. Are ochii albastri si senini; parul si barba argintii se revarsa peste sutana neagra monahala. Trupul este drept si slab, ascetic. Vocea ii este puternica si calma, profunda.
Ma surprinde de la bun inceput, nominalizand cu precizie facultatea pe care tocmai am absolvit-o. Este foarte obisnuit sa discute cu tinerii.
"Oamenii au nevoie acum mai mult ca oricand de spiritualitate, de credinta", spune staretul Iustin. Spre surprinderea mea, sfintia sa regreta fatis ca atmosfera spirituala din lacasurile de rugaciune si din manastiri nu se afla la inaltimea asteptarilor. "Aceste lacasuri", spune el, "nu au efervescenta spirituala care ar fi necesara pentru momentul de acum". Este o inertie pe care el o intelege. Materialitatea exercita o atractie pe care, de asemenea, o intelege, dar lucrurile nu se afla pe fagasul pe care ar trebui, dupa aproape 10 ani de libertate. Parintele Iustin nu resimte acesti ani ca fiind de adevarata libertate, libertate care ar trebui sa fie in suflet, ar trebui sa fie una cu regenerarea spirituala... "Acum inteleg ce-mi spuneau in anii 50 cei de la Ministerul de Interne de atunci, pe vremea cand eram intemnitat pentru convingerile mele religioase: <Nu o sa va omoram. Nu mai facem martiri. Cand veti iesi, veti vedea ca deja suntem infiltrati printre ai vostri... Va veti dori atunci singuri sa va lepadati de Biserica si de Credinta>." Marturiile acestea tulburatoare despre "boala" spirituala a unei natiuni, facuta sa fie daruita credintei si dragostei de Dumnezeu, parintele Iustin le face fara disperare si fara nici un fel de patima. Intelegerea sa profunda strabate timpul, unifica evenimentele si cauta cu credinta si speranta spre viitor: "Admir fervoarea spirituala si credinta unor tineri care nu sunt monahi, dar al caror spirit ajunge tot mai departe".
Prima treapta: rugaciunea cu voce tare si cu credinta
Intrebat despre drumul pe care trebuie sa-l urmeze cei ce vor sa-si vindece sufletul si care vor sa-si sprijine trupul bolnav cu ajutorul spiritului, staretul Iustin raspunde foarte nuantat. Nici un om nu poate evolua la fel cu un altul. De aceea, Sfintii Parinti au lasat nenumarate marturii ale desavarsirii lor, pentru a vedea ca fiecare om este pedepsit, incercat, ajutat, inaltat de Dumnezeu in felul sau. Fiecare mare sfant invocat in rugaciune revarsa asupra noastra un anumit har: sfantul Nicolae isi revarsa darurile cu bunatate, sfantul Gheorghe ne da puterea de a birui... Cei ce cauta alinarea sau desavarsirea in rugaciune, adesea se grabesc. Toti ar vrea sa inceapa cu "Rugaciunea inimii". Dar pana la rugaciunea inimii, pe care doar foarte putini alesi o pot aborda cu succes din inceput, sunt multe trepte, dintre care prima este rugaciunea cu voce tare si cu credinta, care este cea mai simpla si folositoare in inceput. Tot ceea ce se face la manastire este pentru inaltarea spiritului, vindecarea nu este decat o consecinta, si de aceea staretul Iustin nu i-a dat atentie si nu a tratat-o ca pe o "entitate separata". "Ca sa se vindece trupul, trebuie mai intai vindecat sufletul."
Ma surprinde din nou cu afirmatia ca in conditiile actuale de progres tehnic, progresul spiritual ar fi mult mai rapid daca ar exista intelepciune. Cu naturalete imi spune ca ar fi tare bine daca in afara Internetului, pe care il cunoaste acum umanitatea, ar exista si o asemenea interconectare a tuturor oamenilor in spirit. Fiinta sa emana bunavointa si optimism. Este una din acele fiinte rare, care reusesc si la varste inaintate sa se impace perfect cu prezentul.
Taina plantelor care aduc vindecarea
Parintele Iustin este foarte interesat de vindecarea cu plante. Vrea sa intemeieze o bolnita, un mic sanatoriu, cum existau acum 100-200 de ani pe langa manastirile mai mari, pe vremea cand in aceasta tara binecuvantata vindecarea spiritului si a trupului erau vazute impreuna. Taina plantelor care pot aduce vindecare si alinare multor oameni este ca ele provin dintr-un pamant sfintit de Dumnezeu si de sufletele oamenilor. In trecut, spune parintele, oamenii, inainte de a se duce la lupta, se spalau si se purificau, pentru ca in acea zi ar fi putut sa intre in pamantul care era sfant pentru ei. Atunci cand vorbim de pamant, pamantul din care rasar plantele si care ne da viata, ar trebui sa folosim si notiunea de sfant. In felul acesta, ierburile de leac si hrana pe care ne-o da pamantul ar capata o putere tamaduitoare mult mai mare.
Despre vindecatori
Pana omul nu se cunoaste, nu descopera tainele ascunse de Dumnezeu in el insusi, nu va putea face prea mult. Trebuie intai sa ne umplem de cunoastere, cunoastere a propriei fiinte, pentru a putea apoi sa ne revarsam cu har asupra fiintelor care cer ajutorul. Aceasta este conditia pe care trebuie sa o realizeze vindecatorul prin orice mijloace ar face vindecarea.
Fiecare om trebuie sa-si gaseasca prin rugaciune credinta, dragostea. Altfel nu face decat ceva mecanic, fara har.
Rugaciunea vindeca in primul rand sufletul si mintea. La intrebarea: "Ce boli se vindeca prin rugaciune?", parintele Iustin raspunde fara sa ezite: "Cele sufletesti, tulburarile psihice". Dupa vindecarea sufletului sau impreuna cu aceasta, si corpul poate fi salvat de suferinta. Imi da drept exemplu un caz, care de fapt ma adusese la el, al unei bolnave de cancer, care suferise cumplit si care desi se hotarase prea tarziu pentru a putea fi ajutata trupeste, si-a gasit prin rugaciune seninatatea si alinarea, in mijlocul celor mai cumplite dureri si suferinte. Sunt oameni care ajung in viata de dincolo ca niste mucenici, datorita rugaciunii in ceasurile cele mai grele de suferinta.
Nadejdea
Pentru a-mi da un exemplu al puterii rugaciunii si, mai ales, al credintei, calugarul Iustin ia cazul unei femei care fusese lovita in multiple randuri de viata. Ea a venit la manastire pentru a capata un sfat, care sa o ajute sa scape de grijile si apasarea vietii. Parasita de un sot patimas, cu doi copii, nu-si afla nici un sprijin in lume. In disperarea ei, aceasta femeie a gasit intr-o zi puterea de a se uita, cu nadejde, la o icoana. Aceasta putere de a cere ajutorul sfant, aceasta privire plina de nadejde, i-a dat o bucurie si o pace pe care nu le cunoscuse. A realizat atunci bucuria de a avea doi copii, de a avea doi baieti sanatosi, si a trait o multumire peste intelegerea obisnuita. I-a multumit lui Dumnezeu, simtindu-se - datorita nadejdii ei - eliberata de grijile si de suferinta de zi cu zi.
Puterea de evocare a batranului calugar este neobisnuita. In incapere se revarsa prin cuvintele sale un aer de libertate, de libertate in spirit. Mintea si sufletul se simt eliberate in acele momente de orice tensiune sau constrangere. Seninatatea staretului se transmite fulgerator in inima interlocutorului.
Despre inceputul oricarui demers de inaltare sau de vindecare a omului, parintele Iustin spune: "Taranul, cand pune samanta in pamant, nu-si da voie sa se gandeasca ca poate va veni seceta sau inundatiile si samanta nu va rodi. El nu se uita deloc in trecut sau intr-un viitor ipotetic. Inainte de a arunca semintele, isi face o cruce mare si spune: <Doamne ajuta!>... Si semintele acelea vor rodi".