Un "analist politic", din comuna Budesti - Maramures
Ioan Dunca
"Salvarea pentru romani nu vine decat de la ei"
Ioan Dunca din Budesti intruchipeaza cu siguranta protipul taranului maramuresan: simplu, cinstit, cu credinta in Dumnezeu, intelept, obisnuit cu putinul. Nu stie sa ceara si este adeptul crezului ca soarta omului depinde de Dumnezeu, dar intr-o mare masura si de el insusi.
Rareori a parasit hotarul Budestiului, iar cand a facut-o, a mers pana la Ocna Sugatag, Sighet sau Baia Mare. Cel mai departe a fost in tinerete, in timpul armatei, la Petrosani, pe Valea Jiului. Nu a cautat freamatul lumii, dar usa casei sale le-a fost mereu deschisa acelora care, fascinati de miracolul Maramuresului, s-au pornit sa-l colinde.
Ioan Dunca are o mare pasiune: scrisul. In ceasurile de liniste ale serilor de iarna, se asaza la masa si isi scrie poeziile. Cu simplitate, el stie sa caute izvoare pentru versurile sale in natura, religie, intelepciune. A publicat in numeroase antologii si spera ca anul acesta sa-i apara un volum de poezii.
De acolo, de la poalele muntilor Gutai, Ioan Dunca intelege mai bine decat altii mersul vremurilor si al istoriei. La cei 74 de ani, el ne uimeste prin limpezimea spiritului si luciditatea perceptiei.
"Comunismul cel salbatic,/ Comunismul cel rusesc/ A venit ca o furtuna/ Pe pamantul romanesc"
- Pentru cei care n-au ajuns niciodata in Maramures, cum ati putea descrie, in putine cuvinte, satul dvs., Budesti?
- Budestiul este un sat de munte, situat pe Valea Cosaului. Are doua biserici de lemn, vechi de cateva sute de ani. In biserica din Josani este adapostita camasa de zale a lui Pintea. In prezent, ridicam a treia biserica, ce va fi mai mare decat Catedrala din Sighet. Aici, in Maramures, nu ne-am despartit niciodata de Dumnezeu.
- Ce inseamna sa fii taran acum, cand ne mai desparte un an de sfarsitul secolului Xx?
- Sa fii taran inseamna sa muncesti pamantul si sa tii animale. Stim foarte bine ca daca nu muncesti, nu ai. Aici, in Budesti, dupa ‘89, nu prea ne putem plange, pentru ca la noi oamenii au cam tot ce le trebuie. Fiecare familie are gospodarie, animale, pamant. Ba mai mult, dupa ce termina de lucrat pamantul lor, budestenii (ca si ceilalti maramureseni) merg in "tara", in Banat ori Satu Mare, la alte munci agricole, de unde aduc bani si produse agricole. Problemele taranilor ar fi totusi legate de proasta organizare. Cei care duc lapte la stat primesc banii cu intarziere si cateodata nu-i primesc deloc. Fabrica de lapte din Sighet a dat faliment si a lasat datorii de milioane la taranii din zona. Pretul carnii este destul de mic, daca ne gandim la cat trebuie sa lucram pentru intretinerea animalelor. Un pamant destul de rau, cum este aici, la munte, trebuie bine ingrijit pentru a da roade. Cei care cumpara carne de la noi, ar trebui sa se gandeasca si la faptul ca totul este natural, fara produse chimice. Apoi, in sat, in magazine, nu gasim mare lucru, in afara de sucuri, bautura si tigari. Cei care au deschis aceste magazine nu stiu sa aduca altceva. Cred ca ar trebui invatati cum sa faca comert. Pentru imbracaminte, incaltaminte, carti, trebuie sa mergem la Sighet, la Cavnic sau la Baia Mare.
- In ce fel au afectat schimbarile din societatea romaneasca satul dvs.?
- La noi nu s-au schimbat prea multe, pentru ca Budestiul nu a fost colectivizat. Noua pamantul nu ne-a fost luat de stat. Pot spune ca am scapat de comunismul cel salbatic, cum am scris eu si intr-o poezie:
"Comunismul cel salbatic,/ Comunismul cel rusesc/ A venit ca o furtuna/ Pe pamantul romanesc.// Si spunea ca el vrea pace/ Si in fond el invada/ Tot ce ii iesea in cale/ In picioare el calca.// Comunismul cel salbatic/ Romanii nu l-au dorit,/ Doar prin forta si teroare/ Aicea l-au <construit>!"
- Cum ati scapat de colectiv?
- Budestiul nu a fost colectivizat, deoarece are un teren putin arabil si, in plus, nu au existat certuri intre oameni - ca unii au mai mult, sau altii prea putin. Dezbinarea face mult rau. Asa s-a intamplat in Calinesti bunaoara, sat aflat la numai 6 km de noi si care a fost colectivizat tocmai datorita certurilor dintre sateni. Primarul de atunci al Budestiului, Tamas Vasile, a declarat ca pamantul este rau, nearabil, ca nu poate da oamenilor gradini ajutatoare... si ne-am pastrat pamantul.
De la noi, multi tarani au fost mineri, sondori, muncitori la C.I.L., in Sighet. Cei care au plecat sa munceasca in industrie n-au uitat insa ca sunt tarani. Dupa ce veneau de la "schimb", luau coasa si plecau la camp. Pentru ei, nu a fost prea greu sa se intoarca in sat, acum, dupa disponibilizari, mai ales ca au primit si sume destul de mari de bani. La noi, in Romania, cred ca cine vrea cu adevarat sa munceasca, munceste, chiar daca nu in industrie, in agricultura este foarte mult de lucru. Pe de o parte, ii aud pe cei care striga ca nu au unde munci, iar pe de alta parte, suprafete intinse de teren raman nelucrate.
- Iata ca si Maramuresul a cunoscut destule schimbari in perioada de tranzitie. Nu vor atinge ele esenta vietii? Vor reusi taranii sa pastreze obiceiurile, traditiile, portul, arhitectura satului, atat de deosebite si de bine conservate pana acum?
- Am cunoscut noi si vremuri mai grele si nu ne-am schimbat obiceiurile si credinta. Sufletul nostru tot spre Dumnezeu se indreapta. Asa se intampla acum, asa a fost si in timpul comunistilor, cand bisericile erau la fel de pline cu oameni ca si astazi. N-au reusit sa ne ia nici pamantul si nici traditiile. Abia astept sa vina primavara, sa vad focuri arzand peste tot, pe camp, in noaptea de Sanziene. Oamenii aprind focul pentru a curata locurile de duhurile cele rele. Apoi vara, de Sf. Ilie, oricat ar fi ziua de calduroasa, nimeni nu face claie, de teama fulgerelor, care pot aprinde fanul. De Sf. Andrei, considerata a fi sarbatoarea lupilor, toate obiectele ascutite - foarfeca, acul, cutitul - sunt legate si ascunse. Se spune ca cine le va folosi va fi atacat de lupi, in timpul anului. Si acum, marti seara, femeile se feresc sa toarca, sa mature prin casa, sa coasa, de teama lui Martolea, un duh rau, ce poate veni noaptea la fereastra.
In privinta portului, insa, lucrurile s-au cam schimbat. Putine femei mai imbraca zadiile cu varste (dungi) rosii si negre, facute din lana, sau camasa facuta din panza de canepa, tesuta in tiara (razboi), renunta la gubare si se imbraca cu "fasuri". Ar trebui sa pastreze portul, pentru ca este foarte frumos si pentru ca ne reprezinta pe noi, maramuresenii. Cand mergem in Baia Mare, oamenii ne sunt necunoscuti, dar cand vedem un om imbracat ca pe la noi, intram in vorba cu el si nu ne mai simtim singuri.
M-ati intrebat de aspectul satului. Aici, poate lucrurile s-au schimbat cel mai mult: casele de lemn cu satra, tinda, cu doua camere de o parte si de alta se vad tot mai rar. Au introdus apa in curte, in casa, au camera de baie. Intr-o privinta e bine, nu putem trai ca in secolul Xviii. In alta e rau, ca se pierde frumusetea satului maramuresean. Sute de ani, aici stapan a fost lemnul.
Satul s-a schimbat si in alte privinte: inainte rasunau campul si codrii de cantecele oamenilor aflati la munca sau venind de la munca. Acum, isi iau un radio cu ei si nu se mai aude nimic. Intr-o seara, venind de la lucru, am regasit satul asa cum il stiam dintotdeauna. Am scris atunci o poezie despre Budesti.
Seara de vara
Vin, coboara de pe dealuri
Oameni care au cosit.
Dup-o zi mandra de vara
Soarele a asfintit.
Clopotul din turn rasuna
De cutremura vazduhul,
Glasul lui ne aminteste
Tot ce-a fost: ce-a fost trecutul!
Pasarile prin tufisuri
Ciripesc apoi se culca,
Un luceafar straluceste
Sus pe cer incet se urca.
Iar in vatra de la stana,
Arde focul palpaind.
Cainii-ntruna pazesc turma
Mai latrand, din cand in cand...
S-au schimbat multe, ce raman insa neschimbate sunt obiceiurile si dragostea de lucru pe care o are fiecare taran din Maramures.
"De la vorbe pan’ la fapte/ Drumu-i lung si cam departe"
- De aici, din Budesti, aveti o perspectiva mai larga asupra lumii. Credeti ca perioada care urmeaza va fi o incercare pentru romani?
- Perioada care vine este legata de faptul ca fiecare om ar trebui sa-si caute de lucru, sa se intereseze de soarta lui si sa nu astepte sa capete ceva de-a gata. Este o incercare mare pentru romani, pentru ca cei care au plecat de la sate cu ani in urma trebuie sa se intoarca in agricultura si sa-si vada de treaba. Oricine trebuie sa inteleaga ca tot ce este neproductiv trebuie facut sa dispara. Daca vaca nu da lapte, taranul nu o mai tine! La fel si o fabrica sau o mina: daca nu mai produce, ea trebuie inchisa. Sunt prea multi bani aruncati in vant: pe "handicapati" care sunt mai sanatosi ca mine, pe "someri" care au teren agricol...
- Ce asteapta taranii de la reforma?
- Taranii aproape nici nu inteleg ce inseamna reforma. Pana acum, oamenii erau obisnuiti sa fie angajati undeva si sa capete salariu. Asa i-a invatat Ceausescu! Acum, lucrurile stau altfel. Fiecare om trebuie sa se gandeasca sa produca cu adevarat, nu pe hartie. Care om este gospodar si muncitor, nu asteapta nimic de la nimeni, isi poarta singur de grija.
- Mai aveti incredere in oamenii politici?
- Destul de slab. Unii dintre ei nu fac nimic, iau banii de pomana. Ar trebui sa se reduca numarul parlamentarilor, al "scriptologilor" care pierd timpul pe la primarii si prefecturi. Se tot lauda cu legile pe care le fac, dar de noua ani nu se vede mare lucru. Vorba ceea: "De la vorbe pan’ la fapte/ Drumu-i lung si-i cam departe".
- Ce chip are speranta pentru dvs.? De unde credeti ca poate veni salvarea Romaniei?
- Salvarea pentru romani nu vine decat de la ei, oriunde ar fi: in minerit sau agricultura. Noi, taranii, stim ca daca da Dumnezeu cald, ni se usca fanul, avem recolta bogata. Dar eu mai stiu un lucru: ajutorul lui Dumnezeu ajunge numai la oamenii care stiu sa se ajute singuri. Si mai stiu ca iubirea si intelegerea dintre oameni sunt mai de pret decat orice bogatie. Orice s-ar intampla, eu cred in viitorul nostru, stiu ca vom iesi din greutatile si impasul in care ne aflam.
Daniela Velicu