Mama Ana Din Sabasa
Mama Ana
Sabasa nu este, asa cum ne-am astepta dupa rezonanta numelui, un loc ars de soare din Orientul Indepartat, ci un mic sat de munte din Nordul Moldovei. La 100 de kilometri de Piatra Neamt si 70 de kilometri de Vatra Dornei, pe Valea Bistritei, se afla comuna Borca, vestita prin oamenii sai gospodari si cu dare de mana, precum si pentru cadrul sau natural deosebit (satele se insira intre munti maiestuosi, pe un fir de apa limpede, care se varsa in cel mai mare lac de acumulare de la noi din tara). De cateva zeci de ani, intre minunile din stravechile schituri si sihastrii concentrate in jurul muntelui sfant Ceahlau, a mai aparut, pe tacute, una: Mama Ana. In comuna Borca nu este nimeni care sa nu fie auzit de ea. Localnicii s-au obisnuit sa indrume masinile venite din toate colturile tarii sau chiar din strainatate, spre micul satuc Sabasa si spre casa Anei. Legendele despre oamenii fara speranta, care s-au dus purtati pe brate si s-au intors pe picioarele lor dupa ce au fost lecuiti de aceasta femeie minunata, au strabatut intreaga zona si au ajuns pana la doctorii din Iasi sau din Bucuresti. Preotii si staretii din intreaga zona stiu sa indrume oamenii bolnavi spre casa Anei, unde vor gasi ajutor si alinare.
Intalnirea
Ajungem la casa Mamei Anca duminica, la ceas de seara, impreuna cu un dascal venit de la 70 de kilometri distanta, sa ceara un leac pentru un preot tintuit la pat. Mama Ana se afla in curte. Infatisarea sa emana simplitate. Pot sa-i remarc ochii, care se vad extrem de limpezi, chiar si in semiintuneric. Par albastri; mai tarziu, la lumina, aveam sa constat ca sunt de un verde intens. Este destul de inalta, are spatele drept si o silueta putin uscativa, pare a avea pe aproape de 50 de ani (mai tarziu aveam sa aflu ca a trecut de mult peste 70 de ani!). Nu ma ascund si ii declar fatis scopul vizitei mele, ceea ce o face sa devina mult mai tacuta si sa ma ignore intr-o anumita masura (ulterior aveam sa-mi dau seama ca in tacerea si aparenta indiferenta, ea isi lasase un interval pentru a ma observa, inainte de a intra intr-o discutie care i se parea de la bun inceput dificila).
Intram in casa, dar primele sale cuvinte nu sunt foarte incurajatoare pentru scopul vizitei mele:
"Sunteti din Bucuresti?... Pai, acolo aveti spitale mari si multi doctori. Ce v-as putea spune eu?". Pe urma, cauta o carte de cantece religioase si brusc, incepe sa cante, impreuna cu oaspetele sau, dascalul, un imn religios, care-i placuse foarte mult la o slujba si a carui linie melodica nu-i ramasese foarte clara. In camera in care ma poftise erau deja trei pacienti, iar ambianta creata degaja mai degraba impresia unei sezatori de iarna decat a unui lacas de vindecare, in sensul comun al cuvantului. Inseninata dupa acest moment, isi continua apoi treburile sale de "vraci". Are o naturalete si o simplitate atunci cand da indicatiile de tratament cu totul remarcabile; nici nu sesizezi pe moment importanta lucrurilor pe care le rezolva.
Prima initiere in tainele vindecarii
Ana Lupescu s-a nascut in Borca, acum 73 de ani. Prima initiere in tainele vindecarii s-a petrecut la varsta de 17 ani. Imediat dupa dictatul de la Viena, multi romani din Ardeal au cautat refugiu la fratii lor de peste munti. Doua femei au fost repartizate de primar sa locuiasca in casa parintilor Anei. Aceste doua femei cunosteau arta tamaduirii cu plante. Era vara, si ele mergeau zilnic in munti, calauzite de Ana, sa culeaga ierburi de leac. Pe vremea aceea, nu era in sat doctor, asa incat toti taranii isi gaseau alinare pentru boli la cele doua tamaduitoare din Ardeal. Mama Ana marturiseste cu umor: "Pe vremea aceea, gandul era mai mult dupa baieti decat dupa ierburi de leac, dar uite ca am tinut minte!".
Viata le duce pe cele doua ardelence in alta parte, dar satenii continua sa vina sa ceara unsori si fierturi de leac. Vrand-nevrand, Ana devine vindecatoarea locului, o "doftoroaie" a carei faima trece peste granita satului. Aduna cu grija retetele mostenite, pleaca prin paduri si pe dealuri, dupa ierburi de leac. Cu naturalete, ca pe o joaca a unui sfarsit de copilarie, Ana continua mestesugul pe care nici nu-si daduse seama ca-l primise.
Anii au trecut, mestesugul Anei Lupescu, care se maritase intre timp, s-a aratat a fi mult mai bun decat se credea: "Dupa ce m-am maritat, a paralizat complet un preot de aici, de la noi, de la Manastirea Bistrita. Oamenii mi l-au adus aici. L-am invartit, l-am hranit, doctorul venea in fiecare zi sa-i faca injectie, dar in loc sa-i fie bine, mai rau ii mergea. Ii spuneam: . Iar el raspundea: . Intr-o seara, i-am facut impachetare cu plante, iar dimineata, dupa ce s-a trezit, putea sa se ridice...".
Sora Ana
Dupa aceasta minune, numele de Ana s-a transformat in Sora Ana: "Cati oameni bolnavi mergeau la Manastirea Bistrita, preotul pe care-l tamaduisem le spunea: . Le dadea un biletel: si se iscalea dedesubt".
Anii au trecut; de mai bine de jumatate de veac, la Sora Ana (care a devenit intre timp Mama Ana) sute de oameni au venit si s-au vindecat. Unii au multumit si au plecat, altii au trimis scrisori de multumire, au cautat sa o ajute. Multi au plecat fara sa multumeasca sau fara sa creada in leacurile pe care le cerusera. De la cei care nu credeau, Mama Ana nu primea nimic si nici nu-si facea sange rau din cauza necredintei lor.
Credinta si vindecare
Cazuistica sa este impresionanta. Intr-o scurta pauza din discutia cu gazda mea, cei prezenti acolo ma coplesesc cu relatari despre cazurile pe care le-au vazut vindecate de aceasta femeie. Cu unsorile si fierturile sale s-au vindecat bolnavi de sciatica, de reumatism sau de sinuzita, la fel ca si bolnavi de cancer sau cei paralizati.
Intrebata ce fel de boli trateaza, Mama Ana este mai descumpanita ca oricand. Ea nu trateaza boli, ci oameni. Ea da ceaiurile cu aceeasi naturalete cu care trimite oamenii bolnavi la biserica si la rugaciune, cu care le pune oprelisti la carne, la rachiu si tutun. "Sunt multi oameni care se imbolnavesc pentru ca nu au credinta. La acestia, boala este mijlocul prin care ei se pot vindeca (in sens spiritual - n.r.) de lipsa de credinta. Vindecarea se face prin rugaciune."
Intreaga sa viata este impletita cu credinta in Dumnezeu, cu dragostea pentru cele sfinte si pentru ceea ce semnifica Biserica. Calugarii si preotii din imprejurimi si din zone foarte indepartate ii cer ajutorul atunci cand se imbolnavesc.
Farmacia din munti
Memoria sa extraordinara evoca cu aceeasi claritate detaliile de acum jumatate de secol, ca si zecile de plante si remedii pe care le-a descoperit si asimilat spontan, in dorinta de a ajuta oamenii. Plantele le culege numai in anumite sezoane. Din aprilie pana in octombrie, este sezonul de cules. Aprilie si octombrie sunt pentru radacini, iar restul pentru ierburi. In punga cu plante pentru fierturi pe care o inmaneaza dascalului din Draguseni (de care va vorbeam la inceput), se puteau vedea plante de o neobisnuita vitalitate. Prin plasticul pungii, ochiul curios al reporterului desluseste frunze si flori de paducel, o inflorescenta de angelica (sau poate de crucea pamantului), parca si cateva frunze de mesteacan. Culoarea verde a frunzelor perfect uscate si depozitate arata ca si cum am fi la trei saptamani de la recoltare si nu la sfarsitul lui ianuarie.
Plantele nu le mai culege ea, ci plateste vechii padurari, care stiu locurile de sus, din munte, unde sunt ierburile cele mai bune si mai puternice. Daca in toamna nu are 300 de saci cu plante (un adevarat depozit farmaceutic!) pentru a-si trata pacientii, nu este bine. Iar plantele sunt din ce in ce mai scumpe... In afara de plante, mai foloseste rasina de pe copaci si ceara curata de albine...
Care este planta pe care o prefera?
Si aceasta intrebare o mira: "Toate sunt bune!". Am remarcat, totusi, ca are o preferinta pentru busuioc, poate si din cauza ca este o planta sfanta.
Multi oameni din cei care vin cred in ceea ce face si se vindeca, dar sunt si multi care nu cred sau care cred ca totul li se cuvine. Uneori, Mamei Ana ii este greu: "Am venit de la biserica si am gasit aici oameni. M-am sfadit cu ei ca-i Duminica si i-am chemat in alta zi. Am fost in sat si cand m-am intors acasa, tot oameni... Sa stai in fata oamenilor este foarte greu. Unul este pretentios, altul este greu de cap, altul nu crede, altul este zgarcit. Sunt si oameni ai lui Dumnezeu, cu care ai cu cine te intelege. Aceia toti se vindeca. Ei asculta, fac ce li se spune si se fac sanatosi."
Multi oameni sunt inca prea putin pregatiti pentru a se apuca de un tratament natural, care necesita mai mult decat asteptarea pasiva fata de o pilula salvatoare sau de un bisturiu.
"Un om avea un cancer la picior. I-am dat niste plante si i-am spus ce sa faca cu ele. Am vazut ce are la picior si i-am pus o legatoare. Omul imi da cativa bani si pleaca. Dupa ce ajunge la poarta, se intoarna inapoi. Il intreb: < Ce-i? Ce s-a intamplat?>. Imi raspunde: ... , i-am raspuns.
I-am dat inapoi banii si l-am lasat sa se duca..."
Tratamentul cancerului
Cand vine vorba despre tratarea cancerului, Mama Ana nu se tulbura. Devine mai grava, dar abordeaza domeniul cu aceeasi simplitate si siguranta de sine. Dupa spusele medicilor din Iasi, care mi-au recomandat-o si mi-au vorbit despre ea, retetele Mamei Ana sunt deosebit de eficiente in tratamentul cancerului de piele. Are rezultate extraordinar de bune, mai ales in cancerele in faza incipienta, cand nu s-a intervenit cu operatii chirurgicale, cu chimioterapie sau cobaltoterapie. Dieta in tratamentul cancerului este stricta: fara nici un fel de bautura cu alcool, fara tutun, fara carne (mai ales carne grasa, de porc), fara inghetata. Pacientul trebuie sa se fereasca de oboseala.
Foloseste in tratamentul cancerului impachetari cu plante, cataplasme locale, unguente (are o "unsoare" speciala contra cancerului). Are retete cu plante pentru ceaiuri ("fierturi"). A tratat cu succes si cancer la san, cancer al esofagului, al rectului. Dupa parerea sa, hemoroizii si constipatia sunt adesea precursorii unui cancer al intestinului gros.
Din pacate, multi ajung la ea dupa multiple operatii, in faze avansate ale evolutiei bolii, cu metastaze, asa incat in aceste cazuri ea nu poate face foarte mult.
Desi nu a tinut evidenta celor bolnavi de cancer si vindecati, rezultatele sunt cu totul deosebite. Numai in urma putinelor investigatii pe care le-am facut, am aflat deja despre trei cazuri de cancer de piele vindecate de aceasta femeie minunata. Daca pacientii ar fi consecventi, perseverenti in tratament, probabil numarul de vindecari ar fi mult mai mare.
Afectiuni neurologice si psihice
Toti cei cu boli psihice ("ameteala" - cum ii spune interlocutoarea noastra) sunt trimisi la preot si la rugaciune. Exista anumiti calugari din schituri care fac exorcizari. Ca toata lumea din partea locului, Mama Ana este fascinata de aceasta metoda de alungare a demonilor - exorcizarea. Imi povesteste de un calugar care are un dar deosebit. "Ii spune (Necuratului n.r.): Si se duce. Ca un vant." Cuvintele si gesturile sale putine au o putere de evocare remarcabila - interlocutorul poate resimti ca pe o boare de aer proaspat starea de usurare care survine dupa alungarea duhurilor necurate.
Intr-una din scrisorile de multumire pe care le-a pastrat (majoritatea nu sunt tinute, din cauza numarului prea mare) gasesc multumirile mamei unui copil care a suferit de un traumatism cranian grav. In scrisoare, mama baiatului spune ca el a reusit chiar sa-si ia examenul de admitere. Dupa tratament, mai ramasesera doar cateva sechele, care dispareau treptat, si ele.
Milostenia
Un aspect mai rar intalnit la oamenii din ziua de astazi si care apare pregnant la Mama Ana este compasiunea pentru oamenii aflati in nevoi si suferinta. In timpul verii, are o casuta, langa poarta, special amenajata, pentru a primi oamenii bolnavi. Prioritate au femeile cu copii mici, calugarii si unii oameni nevoiasi. Din discutie, inteleg ca "criteriile de selectie" pentru a deveni un pacient "spitalizat" al Mamei Ana sunt foarte stricte. Milostenia sa este echilibrata de o arta de a spune "Nu!" atunci cand este cazul. In general, pacientii "internati" in mica casuta au sanse foarte mari sa se vindece, cu conditia sa coopereze.
Iau cunostinta de cazul unui barbat paralizat, care in vara trecuta a fost abandonat de sotie la o manastire, dupa ce a vazut ca nu se vindeca. Calugarii au adus acest om la Mama Ana. Incet, incet, omul nostru a fost repus pe picioare. Cand facea primele exercitii de mers, omul nostru a intalnit un reporter si asa a aparut un subtitlu de articol: "Oamenii paralizati se intorc pe picioare acasa"...
Despartirea
Despartirea de gazda mea dureaza mai mult decat una obisnuita. Aceasta pentru ca face, nu fara umor, constatarea: "Eu pana acum nu ti-am spus nici un secret!...".
O intreb imediat daca are un continuator al mestesugului vindecarii. Ea nu este preocupata foarte tare de acest lucru, pentru ca "atata timp cat va exista omenire, Dumnezeu va trimite si oameni care sa stie secretele tamaduirii cu plante". Cei apropiati, din familie, nu au inclinatii spre arta tamaduirii. Are o nepoata care a inceput la un moment dat sa invete, dar de o vreme a renuntat, nu a mai vazut-o.
Perspectiva de a se pierde cunostintele acumulate in zeci de ani de practica nu o tulbura. Totusi, privindu-ma cu luare aminte, imi "strecoara": "Mai vino mata si la vara...".
Ma conduce pana la poarta, isi ia ramas bun si ma binecuvanteaza cu cuvinte simple: "Mergi cu Dumnezeu".
Mult timp dupa aceea, pe drum, binecuvantarea batranei ma insoteste, dand parca aripi si masinii care ma poarta cu repeziciune prin intunericul noptii.
Exista oameni in aceste locuri care si-au inchinat viata si intreaga lor pricepere vindecarii si alinarii oamenilor, iar acest lucru simplu ma face fericit.
Adresa: Lupescu Ana, sat Sabasa,
comuna Borca, judetul Neamt