Un visator aproape realist
Multi pastram in fundul sufletului satul natal sau al bunicilor ca pe o icoana nu tocmai inteleasa sau, ma rog, inteleasa cu mintea copilului, adica iubita. Unii ne jenam s-o recunoastem, altii o denigram cu buna stiinta, cei mai multi avem si argumente in conversatie, ca "satul nu mai e ce a fost".
E drept ca la nivel statal nu exista programe coerente de lupta impotriva desertificarii satelor. Acolo unde, totusi, au loc infime repopulari, ele sint mai degraba solutii de supravietuire pentru familii care au esuat la oras. Si nu e greu azi sa esuezi la oras, daca ti se inchide fabrica. Dintre cei intorsi, unii mai entuziasti, altii mai de nevoie, putini, foarte putini reusesc sa fie cit de cit multumiti. Nici satul nu mai e ce a fost, nici ei nu mai au acele deprinderi necesare, nici un impuls de ajutor nu se face simtit. Un lucru e de notat, totusi: desi putine, exista si reusite.
O personalitate a societatii noastre civile care se incapatineaza sa vada aceasta mica parte plina a paharului este actorul Mircea Diaconu. Uneori lucid, alteori prizonier el insusi al acelei imagini semiidilice a copilariei la tara, omul nu oboseste sa pledeze pentru satul romanesc, pentru cele mai mici semne de revigorare, pentru un viitor al ruralitatii. De vreun an, face acest lucru la emisiunea de dimineata a Tvr 1 impreuna cu Doamna sa, actrita Diana Lupescu. Chiar daca emisiunea este sponsorizata de un producator de cafea, deci fara legatura directa cu productia agricola romaneasca, atmosfera familiala construita in emisiune are toate caracteristicile unei atmosfere normale, de familie, de familie mai degraba bine integrata in ruralul de azi, decit prost integrata in urbanul de azi, adica in mahala. As zice chiar ca aceasta atmosfera aparte este si lucrul care deosebeste esential emisiunea familiei Diaconu de celelalte emisiuni matinale ale televiziunilor. Amindoi actori foarte buni, ei au stiinta de a pune in valoare obiectele de care se servesc in cursul emisiunii, oferindu-le uneori acestora dimensiune simbolica. Naturaletea dialogului cu invitatii ii face si pe acestia mai putin scortosi si mai umani. Pe scurt, una dintre putinele emisiuni televizate in direct unde bunul simt pare sa fie la el acasa.
Cu atit mai contrariat am fost de curind aflind ca, din nu stiu ce chichite procedurale, emisiunea ar putea sa dispara sau, mai rau, sa fie inlocuita cu cine stie ce kitsch. Ar fi o mare pierdere. Daca se intimpla totusi, eu unul declar ca in fiecare dimineata voi tine televizorul inchis si voi visa cu ochii mintii la emisiunea lui Diaconu, la sate de munte sau de cimp, la bucurii si necazuri ale locuitorilor de la sate.
Mircea Nedelciu