Cultura - Eveniment
O Insula de Pace, plina de Iubire...
...Asa s-ar putea intitula expozitia de pictura Spiru Vergulescu, deschisa de curand la Cercul Militar National. Intr-adevar, venind dintr-un Bucuresti stresat de amenintari de tot felul - greve, viscole, geruri, gripa - si dand cu ochii de tablourile dominate de alburi sfioase si "cretate" si de albastruri limpezi, dar "tari", semnate de Spiru Vergulescu, simti ca "te ia apa". O apa dulce, binecuvantata, cu puteri miraculoase, linistitoare... O apa incarcata de miresmele Naturii, de parfumul zidurilor incinse de soarele Balcicului, de aroma chiparosilor din Grecia, ori, dimpotriva, de izul - intepacios, ca de menta - al "zapezilor viscolite de la Slatina"... Tablourile maestrului Spiru Vergulescu sunt tot atatea ferestre deschise catre lumea larga. Catre acea lume de o frumusete neostentativa, o lume neluata in seama de ochiul avid de senzational. O lume care palpita pe langa urechea noastra... O lume care, prin infatisarile ei modeste, ar putea fi mierea sufletului nostru.
Surprinsa de penelul acestui mare artist care se numeste Spiru Vergulescu, smochinele risipite in lumina soarelui torid, pe un zid alb, grecesc, ori smochinele captive intr-un borcan de dulceata capata, deodata, valentele unor obiecte de arta... Ca si ciresele, lucioase, mari si rosii, rostogolite dintr-o farfurie... Din simple unelte, banale, de bucatarie, lingurile de lemn devin personaje de tablou... Isi au viata lor, misterioasa. Ca si ulcelele de lut, inalte si cu gatul subtire. La fel se intampla si cu unele case din Bucuresti, surprinse de pictor in alternanta lor pestrita, haotica, dar fascinanta... Un "Colt din Piata Romana", "O privire pe strada Doamnei", un "Peisaj din Geneva", sunt tot atatea imagini prin care Spiru Vergulescu ne indeamna sa ne spalam ochii si sufletul de mazga care a maculat tot ce ne inconjoara...
Am lasat la urma, intentionat, poate cel mai impresionant "amanunt esential" din viata si creatia maestrului Spiru Vergulescu. Un "amanunt" vital-ca-o-inima. Un "amanunt" care apare si in cateva tablouri din prezenta expozitie. Este vorba despre Gunka. Gunka cea infatisata in tabloul "Gunka in rochie neagra si esarfa bleu"... Gunka este sotia artistului. S-au cunoscut la un bal dat de tinerii apartinand coloniei bulgare de la Bucuresti, la 7 martie 1959. El, tanar pictor (Vergulescu este nascut in 1934), ea - studenta la Conservator. Bulgaroaica. Gunka studia pianul - desi... nevazatoare. Acolo, la bal, cei doi vorbesc intruna, danseaza, se plac - desi frumoasa Gunka nu-l vede decat cu ochii inimii pe cel ce-i va fi, curand, sot. Se casatoresc in iunie 1959. De atunci, Gunka priveste lumea cu ochii lui Spiru Vergulescu. Il insoteste peste tot in tara si in strainatate - unde el expune sau, pur si simplu, se documenteaza... Cu ochii sufletului ei nobil, ea "vede" si "simte" tablourile lui. Le percepe vibratia. Se stie doar: ochii interiori percep mai acut tot ce-i inconjoara... In toti acesti ani, Gunka nu-si va parasi prietenul fidel - Pianul. Ea nu va inceta sa fie profesoara de pian.
An de an, in orele lungi de studiu, de lucru, in atelierul de la Bucuresti al artistului, ori in casa lui de la Slatina natala, Muzica va fi aliatul fidel al celor doi soti...
La vernisaj, in fata publicului sosit dintr-un Bucuresti cu acoperisuri pictate de zapada - intr-un alb-cretat, drag lui Vergulescu - Gunka si Spiru se tineau de brat. Erau surazatori, ca acum 40 de ani, la vremea logodnei...