Ceahlau - muntele sfant al romanilor
Doresc ca acest articol sa fie un modest omagiu in amintirea sfintilor parinti, a marilor sihastri si a miilor de calugari si de calugarite, care timp de sapte secole s-au nevoit pe muntele Ceahlau. Ca niste candele cu adevarat vii, acesti sfinti cu mainile ridicate, deschideau carari spre cer. Se rugau atat pentru poporul acestei tari, cat si pentru domnitorii ei. Erau alaturi de suferintele si de necazurile credinciosilor veniti din toate partile si stiau sa picure in sufletele tuturor mangaierile si bucuriile Duhului Sfant.
Masivul Ceahlau
Masivul Ceahlau face parte din lantul Carpatilor Orientali si se intinde pe o suprafata de 290 km patrati. Inaltimile lui nu depasesc altitudinea de 1907 m. Dominand muntii din jur, Ceahlaul se zareste din multe parti ale Moldovei si Transilvaniei. Punctele cele mai inalte de pe munte sunt "Varful Toaca" (1904 m) si capatul sudic al "Ocolasului Mare" (1907 m). La altitudinea de 1021 m, spre nord, exista o cascada formata din paraul "Rupturi", numita Duruitoarea. Suvoaiele de apa ale paraului cad pe un perete de stanca de la o inaltime de 25 m. De la aceasta cascada si-au luat numele "Muntii Durau" si "Statiunea Durau". Pe traseul turistic "Izvorul Alb", la altitudinea de 1350 m, se afla "Stanca Dochia", de sub care izvoraste unul din afluentii Paraului Alb. Despre aceasta stanca, legenda spune ca este "Frumoasa Dochia", fiica regelui Decebal, care a fost prefacuta in stanca de catre Zamolxis, zeul dacilor, pentru ca sa nu cada in mainile ostasilor imparatului Traian.
Flora muntelui Ceahlau este de o bogatie si varietate impresionanta. Numara peste 800 de specii de plante si flori. Frumusetea vailor din dreapta si din stanga obcinei, covoarele florale ale poienilor si fanetelor, precum si pozitiile anumitor stanci, impresionand prin maretia lor, invita la popasuri dese. Despre frumusetile si maretiile acestui munte au scris pagini de neuitat scriitori precum: C. Hogas, M. Sadoveanu, E. Girleanu, V. Alecsandri, Al. Russo, G. Galaction si altii. Pe muntele Ceahlau exista patru cabane turistice: "Cabana Izvorul Muntelui", la altitudinea de 797 m, in partea de est; "Cabana Stanilelor" (1400 m), situata in partea de vest a muntelui; "Cabana Fantanele" (1200 m), spre nord; "Cabana Dochia", pe platoul de sus al muntelui, la altitudinea de 1790 m. La circa 300 m spre nord de aceasta cabana se afla Manastirea "Schimbarea la Fata", construita recent (1992) si sfintita la 28 august 1993. De jur-imprejurul muntelui exista nenumarate carari turistice bine amenajate, avand marcaje vizibile, care conduc spre cabane, manastire si spre toate frumusetile Ceahlaului. Zilnic, atat vara, cat si iarna, sute de turisti veniti de pretutindeni urca si coboara potecile acestui munte.
Tabor, Athos, Ceahlau
Exista in lume trei munti considerati sfinti si care au acelasi hram - "Schimbarea la Fata". Acestia sunt: "Muntele Tabor" din Israel, acolo unde Iisus Hristos, in prezenta a trei apostoli - Petru, Iacov si Ioan - s-a schimbat la fata, aratandu-si Dumnezeirea; "Muntele Athos" din Grecia si "Muntele Ceahlau" din Romania. Atat muntele Athos, cat si muntele Ceahlau sunt considerati munti sfinti din cauza numeroaselor manastiri si ale unei intense vieti isihaste. Acesti munti au si o pozitie geografica aproape similara. Muntele Athos (1935 m) are doua varfuri: Athos si Panaghia. La fel, si muntele Ceahlau (1907 m) are doua varfuri: Toaca si Panaghia.
Pe varful Toaca se afla, pana la sfarsitul secolului Xix, o toaca de lemn si un clopot mare, care au sunat secole de-a randul la sarbatori si in fiecare miez de noapte, desteptand sihastrii la sfanta rugaciune. Alaturi se afla "Varful Panaghia", inchinat Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, patroana si ocrotitoarea Romaniei. Mult timp, muntele Ceahlau s-a numit "Muntele Cogaion", denumire data de catre daci. Din secolul Xvi s-a numit "Muntele Peonul", de la unul din cei mai mari sihastri ai Ceahlaului, anume "Cuviosul Peon". Dupa un timp s-a numit "Muntele Pion", aproape pana la sfarsitul secolului Xix.
Din secolul Xv si pana in secolul Xix, muntele Ceahlau a fost inconjurat de jur-imprejur de sihastrii si manastiri, atat de calugari, cat si de maici. Se cunosc circa 12 asemenea locasuri de inchinare. Multi traiau ca niste vulturi, in locuri greu accesibile, si se mutau la cele vesnice necunoscuti de oameni. Cele mai importante manastiri au fost "Sihastria lui Silvestru", devenita ulterior "Manastirea Peonul" si "Manastirea Durau", care prin secolul Xvii-Xviii numara peste o suta de maici. Pe versantul vestic al Ceahlaului, la altitudinea de peste 1400 m, sub "Varful Ocolasului Mic", se afla poiana numita "Varatec" si platoul "Piciorul Sihastrului". Aici s-au nevoit poate cei mai mari sihastri ai Ceahlaului. Tot aici au luat fiinta doua manastiri: "Sihastria lui Dragos" si "Sihastria Ceahlaului". In partea de sud-est a muntelui au sihastrit multe calugarite. Aici se afla un izvor numit "Sipotul Maicilor". De asemenea, putin mai jos, pe versantul estic, in poiana Cerebuc, se afla o sihastrie de calugari. Pe paraul Rapciune a fost o alta sihastrie de calugari, iar pe afluentul Rapciunita a fost o sihastrie de maici numita "Sihastria Sofia". Timp de doua secole, in aceasta manastire s-au nevoit multe calugarite. Unele se retrageau din obste si pustniceau un timp sub stancile Ceahlaului, iar altele coborau la batranete din nou in chiliile manastirii. Pe varful muntelui Ceahlau, stralucea manastirea cuviosului Peon Sihastru. Pe valea paraului Secu se afla Manastirea Casiana. Multe alte locasuri de inchinare au sfintit muntele Ceahlau, timp de sapte secole. Majoritatea denumirilor, cunoscute si astazi, poarta numele unor sfinti pustnici sau pustnicite: "Pestera lui Vacol", "Pestera lui Ghedeon", "Pestera lui Gherman", "Pestera lui Nicandru", "Paraul lui Martin", "Poiana lui Serafim", "Poiana lui Bucur", "Obcina Chiliei", "Chilia lui Ghedeon" etc. Se intalnesc si toponime de calugarite: "Piciorul Maicilor", "Poiana Maicilor", "Poiana Melaniei", "Poiana Serafimei" etc. Toti acesti sfinti, bine placuti inaintea lui Dumnezeu, au fost mangaierea comunelor si satelor de prin imprejur. Ei au slujit atat pe Dumnezeu, cat si pe oameni. La ei gaseai totdeauna, in afara sfaturilor si leacurilor duhovnicesti, sfaturi si leacuri trupesti. Spre deosebire de vremurile noastre, "ei erau doctori fara de arginti".
Izvor de energie divina
Toti acei care au urcat muntele Ceahlau raman cu o dorinta fierbinte in sufletul lor, de a-l mai urca si alta data. Un fel de chemare a muntelui, inexplicabila, pe care oamenii au inceput sa si-o explice. In urma unor anumite masuratori, s-a emis ipoteza ca pe acest munte ar exista mai multe zone de iradiere energetica, avand puteri miraculoase. Toti acei care patrund in perimetrul acestor zone, primesc o incarcatura vitalizanta, care ii fac sa se simta bine si care le imprima dorinta de a mai veni si alta data. Daca insa privim lucrurile dintr-un alt plan, din planul spiritual, acest munte are intr-adevar o incarcatura, dar nu bioenergetica, ci pur duhovniceasca si plina de Duh Sfant. O atmosfera neintoxicata de multimea pacatelor, de goana dupa desertaciunile lumesti, o atmosfera curata, divina, in care s-au imprimat pentru totdeauna rugaciunile fierbinti ale generatiilor de sfinti parinti, ale pustnicilor si calugarilor de tot felul. Prin cararile spre cer deschise de acesti sfinti, mai coboara si astazi Duhul Sfant peste osemintele lor, intrupate in munte si peste intreg muntele. Deci nu zonele de bioenergie fac chemarea pe acest munte, ci acelea de divinoenergie, daca ne putem exprima si asa. Chemarea o face intreg ansamblul muntelui, fiind un munte sfant, si de indata ce patrunzi in zona lui de influenta, te simti linistit si plin de o stare de fericire neinteleasa, dar profunda. O stare plina de Duh Sfant, care se suprapune peste grijile lumesti, facand sa dispara toate furtunile sufletesti.
Un leac pustnicesc
In ziua de 26 mai 1959, ma aflam la parintele meu duhovnic, Arhimandritul Polycarp Gavrilescu, de la Manastirea Neamt. Acesta avea o biblioteca foarte bogata, pe care aveam si eu voie s-o cercetez. Printre carti, am dat de un manuscris, scris cu litere chirilice. L-am intrebat pe parinte ce contine. Mi-a raspuns ca este un manuscris vechi, de prin 1860, provenit de la unul din sihastrii de pe Ceahlau. In manuscris se vorbea despre un leac trimis unei tinere bolnave. Aceasta, incepand cu pielea capului, avea un fel de rani vii, nevindecabile, care coborau spre umeri. Pustnicul ii garanta tinerei, cu vorbe blande, ca in cel mult trei saptamani se va vindeca. Cu permisiunea si ajutorul Parintelui Arhimandrit, am copiat de pe manuscris numai leacul propriu-zis. Iata in ce consta: "Un kilogram de radacini de Iarba Mare, taiate marunt, se pun la fiert cu doi litri de apa si un kilogram de miere de albine. Se fierbe totul pana scade la un kilogram. Se strecoara cald, deoarece la racire se incheaga. Inainte de a unge ranile cu aceasta alifie, se prepara o fiertura, tot de Iarba Mare, mai diluata (ca pentru ceai). Cu aceasta fiertura se spala mai intai ranile, apoi se ung cu alifia respectiva".
Iarba Mare se mai numeste Lacrimile Elenei, iar stiintific, "Inula Helenium". Se poate procura de la toate magazinele Plafar din tara. Se poate incerca si la altfel de eczeme.
Luca Dumitru
Piatra Neamt