Spectator
Sorin Alexandrescu
"Sunt optimist. Am impresia ca s-au realizat progrese uriase in toti acesti ani"
Pe fostul meu profesor, Sorin Alexandrescu, l-am reintalnit in eleganta si primitoarea librarie "Galeria Halelor" din Bucuresti, cu prilejul lansarii ultimului sau volum, Paradoxul roman. Cei treizeci de ani cat trecusera de la plecarea sa din tara disparusera, parca, si regaseam, cu bucurie si emotie, aceeasi caldura si generoasa camaraderie cu care Profesorul si-a fermecat intotdeauna studentii. "Exista un zid de care nu poti trece"
- Multi dintre cititorii revistei "Formula As" apartin unei tinere generatii, careia personalitatile culturale afirmate inainte de "89 ii sunt, practic, necunoscute. Cateva limpeziri sunt, deci, absolut necesare. La data emigrarii dvs. in Olanda, erati un cunoscut si foarte apreciat scriitor si profesor. De ce-ati plecat?
- Am plecat in 1969, in cadrul unui acord cultural - fusesem propus si invitat staruitor pentru a tine un curs de literatura romana. Cand, in 1975, s-a creat - in afara acordului - un post de conferentiar special pentru mine, m-am dus la Ambasada si le-am spus ca doresc sa raman cetatean roman, chiar daca nu mai aveam pasaport de serviciu. Schimbarea nationalitatii, care a insemnat si ruperea de tara, a survenit in 1986, cand functionarul olandez m-a si felicitat: "Nimeni n-a asteptat saptesprezece ani ca sa ne ceara pasaportul olandez. Detineti recordul pe tara!".
- Cum v-ati adaptat?
- Greu, ca sa nu spun deloc. Foarte greu te adaptezi in societatea olandeza. Si astazi, dupa treizeci de ani, ma simt inca strain. Adaptarea este un proces gradual si pe mai multe niveluri - poti fi foarte bine adaptat pe unele si deloc pe altele; cultural, stiu bine limba, scriu in ea, pe o pagina mi se face o corectura, cel mult. Scriu curent in franceza, engleza si olandeza, dar apelez totusi la un autohton sa ma verifice. Institutional, de asemenea, mi-a reusit perfect adaptarea. Numai in zona adaptarii sentimentale, de prietenie sau dragoste, am simtit in permanenta o piedica ireductibila, de distanta. Am multi prieteni, dar pana la un punct, dupa care exista un zid de care nu poti trece, de care cel putin eu n-am putut trece, cu toate ca la un prim contact se arata foarte deschisi. Dar numai la un prim contact, dupa care ti se spune: "pana aici!".
- Se spune ca in exil, romanii nu se ajuta intre ei, nu sunt uniti ca celelalte natii. V-ati confruntat cu asemenea situatii?
- La Munchen, am cunoscut un ceh, un cameraman care-mi propunea sa facem un film impreuna. In stilul meu direct, l-am intrebat de ce nu face filmul cu un ceh. "Cu un ceh? Niciodata!" Mirat, l-am intrebat de ce. "Pentru ca cehii sunt tampiti, nu inteleg nimic!" "Dar dumneata nu esti tot ceh?" "Nu, eu sunt neamt!" Vedeti, prin urmare, ca nu doar romanii sunt dezbinati. Boala nu este nationala, ci universala! "Mircea Eliade a fost si pentru mine un model"
- Sunteti, se stie, nepotul lui Mircea Eliade. Rudenia cu marele savant v-a marcat in vreun fel cariera?
- Mircea Eliade a fost si pentru mine un model, asa cum a fost pentru mii de oameni. Am avut cu el o relatie afectuoasa, dar nu m-a influentat in mod special. L-a dezamagit - si asta pe drept cuvant - faptul ca nu am vrut sau n-am putut sa ma ocup de "Istoria religiilor". L-am cunoscut in "68, la inceputul lui august, in Italia, unde ma dusesem la niste cursuri de semiotica, la Urbino, la prof. Pino Paioni, mare prieten al romanilor. De la Urbino, m-am dus la Roma (locuia la prietenii lui, pictorita Nina Batalli si sotul ei, Niccolo Ciarletta), unde l-am intalnit. Pe atunci eram un fanatic semiotician, ba mai mult, ma ocupam de logica, domenii total straine Istoriei religiilor. Am comunicat, asadar, cu Mircea Eliade, intelectual si afectiv, dar nu profesional - nu pricepea interesul meu pentru asemenea "prostii". In plus, ceea ce m-a facut sa nu insist era un soi de "curte" formata in jurul lui - emigranti si semi-emigranti din Paris, care-i faceau temenele si-l linguseau atat de mult, incat m-am gandit ca nu am nimic de-a face cu ei. Cred insa ca era destul de avizat si extrem de lucid, dar toti acesti oameni ii erau, in mare masura, "colegi de emigratie"; iar colegii de emigratie sunt precum colegii de liceu. Nu te poti desparti de ei - exista un destin comun care ne leaga - nu te poti supara pe ei si nu-i poti respinge. Imi amintesc ca l-am intrebat odata cum de-si pierde vremea cu niste tampiti. Mircea Eliade s-a suparat, iar eu n-am mai insistat. Astazi il inteleg, in sfarsit, pentru ca am si eu tampitii mei - unii colegi de scoala sau de exil. Atunci, insa, eram tanar si intolerant! Mult mai tarziu l-am inteles! "Sunt optimist!"
- Cat timp ati lipsit din Romania?
- In 1975 am fost ultima oara in Romania si m-am intors in 27 decembrie 1989.
- Cum ati regasit tara?
- Ca pe o tara straina, necunoscuta. M-a socat cum aratau strazile, blocurile si, mai ales, oamenii. Toti vechii mei prieteni pareau iesiti din spital, slabi, epuizati si aproape neindraznind sa vorbeasca.
- Dar acum, ce parere aveti despre situatia din Romania?
- Oricum, am o viziune, pare-se tipica pentru un emigrant: sunt optimist. Am impresia ca s-au realizat progrese uriase in toti acesti ani, astfel incat ar trebui sa fim bucurosi! Numai ca, din pacate, nu s-a putut inca scoate toata zgura din sufletul romanilor. Sechelele, adunate in timp, n-au disparut. Am prieteni care fac parte din partide democratice radicale si care, totusi, in anumite situatii manifesta un autoritarism absolut de neinteles pentru mine. Si este trist ca nu-si dau seama de asta, iar cei din jurul lor nu le atrag atentia; inseamna ca s-au creat raporturi de putere in care cei din jur nu au curajul sa mai spuna ceva. Pentru mine, fenomenul este foarte trist, ceea ce nu ma impiedica sa-i iubesc, sa-i admir chiar. "Tacerea este lucrul cel mai rau!"
- Ce credeti c-ar trebui sa facem pentru ca Romania sa devina o tara cu adevarat democrata?
- Sa constientizam aceste "traume" sau "sechele" si sa vorbim deschis despre ele. Mi se pare total anormal, de pilda, sa nu se mai vorbeasca despre anii "80. Explicatia, dupa mine, ar fi ca toti se simt cu musca pe caciula. Dar atata timp cat nu vom vorbi despre acesti ani, nu vom scapa de povara lor! Nu numai ca dosarele nu au fost luate in seama, dar toate fisele biografice ale persoanelor publice vorbesc doar despre ce au facut dupa "89. Consider ca tacerea este lucrul cel mai rau. Trebuiau inlaturati din viata publica toti cei care au facut parte din Cc, varfurile nomenclaturii. Asta au facut cehii, au facut-o pana si bulgarii, care au plecat la democratizare dupa noi. Suntem singura tara din Est in aceasta situatie - si asta inseamna ca nu avem curajul sa ne privim trecutul in ochi.
- Cine credeti ca va izbuti sa schimbe fata actuala a Romaniei?
- Suta la suta, daca nu mie in suta, noua generatie, cu conditia sa nu mai plece din tara. Fuga peste hotare a romanilor este o reactie premoderna: fuga iobagilor peste Dunare sau in padure. Cu fuga nu se rezolva absolut nimic. Pe urma, ar mai trebui ca noua generatie sa "nu se strice". Mai toate generatiile si-au pierdut, in timp, verva si candoarea. Dar, asa cum va spuneam, eu sunt optimist!
- V-ati gandit cumva sa va intoarceti definitiv in Romania?
- Da, m-am gandit si ma gandesc din ce in ce mai mult. Dar, cel putin deocamdata, nu pot, pentru ca exista doua probleme: una este cum vin aici, alta cum plec de acolo. Nu am gasit inca formula care sa combine plecarea mea de-acolo cu venirea mea aici. Simt ca este un moment foarte important in viata mea! Deocamdata, insa, m-am intors acasa ca autor de carti.
Curriculum vitae Personalitate de prestigiu a diasporei romane, cu o exemplara tinuta morala si profesionala, Sorin Alexandrescu s-a nascut la Bucuresti, in august 1937 - nastere simbolica, inaintea ultimelor alegeri democrate din noiembrie 1937". Dupa terminarea studiilor (Facultatea de Litere din Bucuresti), va fi - in acelasi timp - cercetator la Institutul de Istorie Literara al Academiei (1963-1968) si lector la Catedra de Literatura Comparata (1965-1969). Din 1966, devine coordonator al Cercului de Poetica din Facultatea de Litere.
1969 - publica monografia Faulkner (lucrarea de doctorat), inchinata memoriei tatalui sau, si primeste premiul Uniunii Scriitorilor. In acelasi an pleaca in Olanda, ca lector de romana, apoi conferentiar (1976), profesor de literatura si istorie a Romaniei (1980).
* Este fondatorul si presedintele Asociatiei Olandeze de Semiotica din Amsterdam (1986), director al Institutului de Cercetari Stiintifice (Iselk) al Universitatii din Amsterdam (1990-1994), fondator al revistei "International Journal of Rumanian Studies" (1976-1989) si al Asociatiei Internationale de Studii de Romana, al carei secretar devine si organizeaza numeroase congrese in Olanda si Franta.
* Publica in Olanda revista "Roemeni Bulletin" (1988-1995), este fondatorul comitetului pentru drepturile omului "Roemenie Comite" din Amsterdam si, in aceasta calitate, lupta impotriva comunismului din Romania.
* Scrie articole, organizeaza proteste si mitinguri, face cunoscuta situatia disperata din tara, la posturile de radio si televiziune olandeze. Autor al unor volume fundamentale si a sute de articole in domeniile istoriei politice si culturale a Romaniei, a semioticii, naratologiei, filosofiei, a fost distins cu premiul onorific al Uniunii Scriitorilor din Romania (1992) si cu medalia de onoare a Universitatii din Amsterdam (1995) - primul strain ce a primit aceasta inalta distinctie.