"Cautam doi bunici disponibili"
Stimata d-na Sanziana Pop,
Apelez la bunavointa dvs. si a numerosilor cititori ai revistei pe care o conduceti, la sensibilitatea si caldura lor sufleteasca, sperand ca poate pe aceasta cale voi gasi un raspuns sau mai multe la problema mea.
Ma numesc Monica, am 30 de ani, sunt din Bucuresti si motivul scrisorii mele este urmatorul: desi Dumnezeu mi-a harazit ca la aceasta varsta sa am ambii parinti in viata, paradoxul este ca practic nu am nici unul. Sa ma explic: parintii mei au divortat la scurta vreme de la venirea mea pe lume. Din povestirile altora, am aflat ca intre ei a fost o lupta lunga privind incredintarea cresterii mele. Dupa cativa ani, justitia a decis sa raman sub tutela tatalui, care intre timp si-a refacut viata, adica s-a recasatorit. Pe de alta parte, mama mea naturala si-a continuat existenta fara a mai fi interesata sub un fel sau altul de propria-i fiica. Intre timp, noua familie a tatalui meu si-a ingrosat randurile cu inca o sora, si apoi un frate. Am crescut, deci, in sanul unei familii numeroase, lipsindu-mi un singur lucru: dragostea parinteasca.
Si asa a trecut timpul, iar astazi - la randul meu - sunt mama de aproape doi ani. Bucuria mea fata de acest eveniment mi-a fost usor umbrita de faptul ca aceasta intamplare nu a sensibilizat sub nici o forma inima parintilor care m-au crescut: tatal meu si mama mea vitrega. Copilul meu si nepotul lor este pentru ei un fapt banal, similar cu a manca sau a citi presa. Beneficiind de faptul ca am intrerupt serviciul pentru cresterea copilului pana la doi ani, am inceput o mica "ancheta" pentru a afla daca fiinta care mi-a dat viata, mama mea adevarata, mai exista si daca da, ce fel de om este, ce viata duce.
Si astfel, eforturile mele au dat roade, si intr-un timp relativ scurt, am descoperit adresa, statutul si existenta celei ce m-a nascut. Contactul direct cu ea l-a facut sotul meu, lasand la latitudinea ei sa hotarasca daca doreste sa ne revedem, dupa aproape 27 de ani. A acceptat invitatia, am cunoscut-o, m-a cunoscut pe mine si familia mea si! cam atat! Singurul lucru cu care am ramas din aceasta intalnire a fost sa aflu ca mai am un frate si ca eu as fi vinovata ca nu am cautat-o in toti acesti ani!
Nu am motive a ma plange de viata mea. Cel de Sus m-a ajutat sa fac fata cu brio realitatilor dure de astazi, si sa nu fiu nevoita sa le cer ajutor material parintilor mei. Singurul lucru pe care l-am asteptat si uneori cerut, din partea lor, a fost acela de a-si lua in serios rolul de bunici. Se pare, insa, ca a fost o mare eroare sa astept acest lucru de la ei. (N-am pomenit decat de parintii mei, intrucat parintii sotului meu au decedat, din nefericire, iar alte rude directe si apropiate nu avem.)
Deci, durerea mea este urmatoarea: pentru fetita mea, ne-am dori sa aiba si ea parte, ca si ceilalti copii, de! bunici! De un bunic sfatos care sa-i spuna basme si "cimilituri", sa-i vorbeasca despre iarba, despre stele, despre Ileana Cosanzeana, de o bunica care sa-i croseteze un fular sau o vestuta, sa-i faca mere coapte sau vestitii cozonaci "ai bunicii", astfel incat fetita mea sa se bucure si ea si sa se gandeasca cu drag la cei care o ajuta astfel sa patrunda in viata mai bine pregatita la trup, minte si! suflet!
Retineti va rog, nu-mi doresc o "femeie la copil", deci pe cineva care sa-mi creasca copilul, ci pur si simplu niste bunici blanzi, pe care sa-i vizitam si care sa ne viziteze, sa-i iubim, sa ne iubeasca, sa fim o familie. Desi eu n-am avut parte de asemenea bucurii in viata, am inteles ca asa este frumos si normal.
Daca si dvs. intelegeti mesajul din scrisoarea mea, si daca printre cititorii dvs. exista o pereche de bunici "disponibili", sau daca in sufletul lor exista disponibilitate pentru inca o nepotica, sunt convinsa ca sufletul cald al fiicei mele ii va "infia" cu drag.
Asteptam, prin intermediul dvs., un eventual raspuns la aceasta - poate - ciudata scrisoare, chiar daca problema noastra este probabil minora fata de multitudinea de probleme semnalate in paginile ziarului dvs. Cu drag,
Monica
"Am nevoie de o familie"
Ma numesc Andries Daniela, sunt din Nisipoiesti, comuna Botesti, judetul Neamt. Am 16 ani.
Va scriu aceasta scrisoare cu deznadejde, sperand ca ma veti putea ajuta. Ma trag dintr-o familie dezbinata, in care mama si tata au luat-o pe carari diferite, uitand de copii. Mama s-a recasatorit si si-a intemeiat o noua familie, iar despre tata nu stiu nimic. Am o sora mai mica. Cand parintii nostri s-au despartit, eu aveam 5 ani, iar sora mea doar 3 ani. Ramase in drum, am fost luate de niste maicute, care ne-au ajutat sa mergem la scoala. Sora mea este si acum la ele. Eu am terminat scoala generala si invat la Scoala profesionala nr. 6 din Roman. Va scriu toate acestea pentru ca intr-un numar trecut al revistei dvs. am citit ca exista familii dispuse sa ajute copiii abandonati sau orfani.
Vreau sa va rog, foarte, foarte frumos, daca puteti sa ma ajutati si pe mine! Ma aflu in pragul disperarii. Nu am nici casa, nici masa, nici parinti care sa ma ajute. Stau intr-un camin de elevi, unde cazarea si masa imi sunt platite de Casa de copii din Roman. Doar atat. In timpul vacantelor, nu am unde sa stau. In vacanta de sarbatori, am stat singura in camin. Nu vreau neaparat sa fiu infiata, dar sa stiu ca am si eu pe cineva, niste oameni care sa se intereseze de mine. Am nevoie de o familie care sa ma ajute sa-mi termin scoala. Sunt de-abia in anul intai, la profesionala.
Va multumesc din toata inima ca ati citit aceasta scrisoare a mea. Daca imi puteti face un bine, Dumnezeu sa va rasplateasca.
Daca exista cineva care vrea sa ma ajute, adresa mea este: Caminul Liceului nr. 3 - B-dul Republicii nr. 1-3, camera 13, Roman, jud. Neamt.
Daniela
"Caut prieteni"
Toata viata, frumosul si binele au trecut alaturi de mine. Am fost frustrata de iubire, de intelegere, de tandrete. Toata viata m-am intrebat: "De ce eu?".
Am 50 de ani, dar totusi ma simt foarte tanara. Dupa 25 de ani de calvar (casnicie) mi-am recastigat libertatea. O libertate care ma incurca si ma apasa, fiindca se compune din singuratate si din tristete.
Fiind de profesie medic, am cautat in tratate afectiunea mea, dar n-am gasit deocamdata tratamentul adecvat. De fapt, il stiu. Oamenii buni ma pot vindeca. De trei ani am divortat de un alcoolic, afemeiat. Sper ca prin apelul meu sa gasesc prieteni care stiu leacul singuratatii. Vreau sa zambesc. Vreau sa ma pot bucura de viata. Singuratatea te zideste de viu. Semnele dvs. vor fi pentru mine semnele primaverii.
Helga - Piatra Neamt
Din putinul meu, vreau sa-l ajut pe Ionut Adrian Codreanu, in varsta de 16 ani, din Petrosani. Nu-i pot telefona dirigintelui sau, pentru ca m-ar costa prea mult. Il rog pe baiat sa-mi comunice urgent adresa la care i-as putea trimite 200.000 lei din pensia mea de 550.000 lei, pe care am primit-o in ianuarie. Cred ca i-ar fi de folos.
Va multumesc,
Ioana Manolescu - Str. Dr. Leonte Anastasievici nr. 22, sector 5, Bucuresti <br clear=all>
"Am 20 de ani. Cunosc limbi straine. Vreau sa muncesc"
Mult stimata "Formula As",
Te saluta cu drag o prietena din Valea Jiului, care face tot posibilul sa nu piarda nici un numar al revistei. Vazand ca multi oameni impovarati de griji si necazuri au dobandit ajutor prin intermediul dvs., mi-am permis sa va scriu, in speranta solutionarii problemei mele.
Ma numesc Mona Lisa, am 20 de ani si anul trecut am terminat liceul la o clasa bilingva, am luat bacalaureatul si atestatul de traducator in limba engleza. Problema mea este ca nu mi-am gasit un serviciu, fiind nevoita sa traiesc din ajutorul de somaj de 200.000 lei, impreuna cu mama (pensionata de boala"- 300.000 lei pensie) si tata, batran, bolnav si fara nici un venit. Stiti si dvs. ce greu este in ziua de astazi, mai ales aici, in Valea Jiului (recenta Mineriada a dovedit-o), unde este plin de someri.
Mentionez ca in afara de engleza, mai cunosc franceza, spaniola, maghiara, am cunostinte temeinice de informatica, stenografie (sistemul Taylor), am aptitudini muzicale (cant la pian).
Apelez la dvs. si la cititorii dvs. pentru ajutorul pe care ati putea sa mi-l dati. Nu cer pomana de la nimeni. Cer doar o sansa - un serviciu - in care sa-mi pun in valoare cunostintele. Poate sa fie oriunde, in Capitala sau in Ardeal. Daca exista vreo firma care are nevoie de cunostintele mele, as ruga-o sa ma instiinteze, prin intermediul revistei "Formula As", aceasta publicatie minunata, care se adreseaza tuturor deopotriva - romani sau unguri, saraci sau bogati, sanatosi sau bolnavi. O revista-balsam.
Cu stima,
Mona Lisa - Lupeni