Eveniment
"Premiul de Aur" la Tokyo, pentru un film romanesc
"Aurolac"
- Pe 6 februarie, in Japonia, la Tokyo, va avea loc festivitatea decernarii premiilor la cel de-al Xxi-lea Festival al Filmului Video Jvc, la care ati obtinut "Premiul de Aur" pentru filmul "Aurolac". Cum a fost posibila o asemenea reusita?
- Cred ca aceasta "reusita" a fost posibila in primul rand datorita calitatii filmului, realizat impreuna cu scriitorul Ioan Grosan, la initiativa maestrului Lucian Pintilie. A fost o colaborare exceptionala, inclusiv cu compozitorul Andrei Tanasescu si cu Bogdan Stefanescu - autorul traducerii in engleza.
- Cum s-a intamplat sa colaborati cu Ioan Grosan si Lucian Pintilie?
- Prima colaborare a fost in 1990-1991, la realizarea documentarului de lung metraj "Piata Universitatii - Romania", eu in calitate de coautor (alaturi de Stere Gulea si Vivi Dragan Vasile), dl Lucian Pintilie in calitate de producator, iar Ioan Grosan in calitate de producator delegat. Profit de acest prilej pentru a-mi exprima "uimirea" ca acest film, caruia i s-a acordat, in 1991, Marele Premiu al Uniunii Cineastilor si Premiul pentru Film-Eveniment la Festivalul Filmului de la Costinesti si la care "s-a facut coada" doua saptamani la cinematograful Scala, a fost scos imediat din reteaua de difuzare si asa a ramas, chiar si dupa alegerile din 96. Nu e inexplicabil de "ciudat"? Acum ne aflam in 1999, in mod sigur traim mai departe in tara "prostilor lui Brucan"...
- Cum s-a nascut filmul "Aurolac"?
- Ideea de a face filmul a apartinut maestrului Lucian Pintilie care, initial, ne-a cerut - mie si lui Grosan - sa facem o filmare documentara "privata" cu copiii strazii, in vederea realizarii, de catre dansul, a unui scenariu pentru un film de fictiune. Ulterior a renuntat la idee, sugerandu-ne sa facem "filmul nostru".
- Cand si cum a fost realizat filmul?
- Filmarile s-au facut in 1992. S-au realizat trei versiuni de montaj, ultima cu titlul "Aurolac", in 1994. Spre deosebire de echipele de filmare straine, insetate de senzational si exotic, am filmat "aurolacii" din Gara de Nord, incercand sa fim cat mai aproape de sufletele lor. Ulterior, din grupul de copii, am invitat-o in studio pe Madalina, cea mai sensibila dintre ei; am rugat-o sa accepte sa o filmam in timp ce privea "in premiera" la materialul brut filmat de noi in gara. In acest timp ii filmam reactiile si ii puneam diverse intrebari referitoare la ceea ce vedea pe ecranul monitorului. Madalina a fost uluitoare, plina de sensibilitate, autentic, umor, emotie si farmec.
- Unde a fost difuzat filmul pana acum? Cum poate fi vazut?
- Cu toate ca a obtinut doua premii in Romania, filmul este cunoscut in tara doar de cele cateva sute de spectatori de la Festivalurile de Film - Costinesti 93 si Targu Mures 94. Singurul post de televiziune care a difuzat filmul este Televiziunea Nationala Maghiara. Acordul de difuzare ni s-a solicitat prin fax, de catre un reputat critic de film din Ungaria, pe care nu-l cunosc personal, dar care vazuse filmul - neinsotit de realizatori - la Festivalul de la Targu Mures din 94, unde obtinuse premiul pentru "Cel mai bun film romanesc".
- La Tokyo veti fi prezenti?
- Nu, din motive inerente ieri, azi si maine, celor mai multi dintre romani... In aceste conditii, organizatorii festivalului ne-au solicitat o videocaseta (pe care am si expediat-o) continand o inregistrare foarte scurta, cu autorii filmului care se si autoreprezinta si prezinta studioul in care a fost realizat. Caseta va fi videoproiectata la Tokyo, in timpul ceremoniei de decernare a premiilor. Ceremonia va putea fi urmarita in direct pe Internet, in 6 februarie, contactand http://www.jvc-victor.co.jp/tvf.
- La ce lucrati in prezent? Ce planuri de viitor aveti?
- In cadrul studiourilor Videodialog & Videomedia unde lucrez, voi termina in curand un film documentar, finantat de Reprezentanta Unicef, despre respectarea (si nerespectarea) drepturilor copilului in Romania, un film care, sunt convins, va emotiona mult publicul. Apoi, un film realizat in coproductie cu Studioul de film al Tvr despre Arta plastica romaneasca la Singapore. Spre bucuria admiratorilor lui Cioran, pregatesc, impreuna cu dl Gabriel Liiceanu, partea a doua a filmului "Apocalipsa dupa Cioran". Tot impreuna cu dl Gabriel Liiceanu pregatim mult asteptatul film "Tutea". Mai am de terminat documentarul "Regina Maria" si, nu in ultimul rand, pe cel despre Radu Filipescu si colegii lui de detentie politica in anii 80. Disidenta lui Radu Filipescu a fost prea uitata de romani... Imi trece prin minte cugetarea lui Iorga: "Cine uita, nu merita!". Tot anul acesta voi incepe sa lucrez la filmul "Cel mai lung miting din lume" (mentionat ca atare in "Guiness Book"), un remake "Piata Universitatii", pentru care am promisiunea unui comentariu de exceptie: Emil Hurezeanu si Horia-Roman Patapievici; imi propun sa lansam filmul in aprilie 2000, la 10 ani de la mirabila manifestatie a celor 54 de zile si nopti non-stop.
- "Videodialog & Videomedia" inseamna, prin excelenta, asemenea filme de anvergura?
- Nu exclusiv. In studioul Videodialog realizam si videoclipuri comerciale... cu arta si profesionalism, intrucat am reusit sa ne dotam cu cele mai performante mijloace de editare digitala. In 92 am produs primul film romanesc multiplicat pe casete: "Monarhia salveaza Romania!". In 92 si 96 am realizat campania electorala video pentru Cdr (alegerile le-am castigat, dar nu am castigat inca ceea ce ne-am fi dorit cu totii...). Anul trecut, KunstKanaal din Amsterdam a difuzat filmul nostru "Construct". Este istoria unei case avangardiste, construita in 1934 de Marcel Iancu, unul dintre fondatorii dadaismului, alaturi de Tristan Tzara. As vrea sa subliniez ca aceste filme au fost si sunt posibile datorita faptului ca "Videodialog" (numit initial VideoGds) a fost fondat de Grupul pentru Dialog Social (in 1990) in fermecatorul sediu al acestuia din Calea Victoriei 120, unde lucram si in prezent. Este primul studio independent din Romania.
- Felicitari, inca o data, pentru "Premiul de Aur" de la Tokyo si... succes in continuare.
Sanda Anghelescu
Recastigarea "Memoriei"
Saptamana trecuta, la Uniunea Scriitorilor din Bucuresti, a avut loc lansarea ultimului numar al revistei "Memoria". Cand, in urma cu opt ani, cativa romani saraci, dar plini de entuziasm, intemeiau o "revista a gandirii arestate", numita sugestiv "Memoria", nimeni, in afara doar de fondatorul si promotorul ei, scriitorul Banu Radulescu, n-ar fi crezut ca vor aparea 25 de numere. Din pacate, numarul jubiliar a aparut "postum". Moartea l-a rapit dintre noi pe redactorul ei sef - Banu Radulescu.
De o valoare egala cu Arhipelagul Gulag al lui Soljenitin, revista "Memoria" reconstituie, pe parcursul aparitiilor sale, universul concentrationar romanesc, fiecare marturie publicata respectand cu strictete adevarul.
Dupa 50 de ani, timp in care istoria ne-a fost sistematic mistificata, dupa 50 de ani de minciuna sau de criminale omisiuni, prin tenacitatea si devotamentul unui mic grup de oameni de cultura, iata ca adevarul despre viata Romaniei sub comunism incepe sa fie cunoscut.
O tulburatoare harta a suferintei romanesti inseamna, spre stiinta, toate acele sinistre locuri in care elita noastra spirituala, politica, intelectuala a fost miseleste zdrobita: mari centre de exterminare, inchisori de exterminare, lagare de exterminare, lagare de deportare, azile psihiatrice.
Din sumarul acestui ultim numar spicuim rubricile: Memorialul Fortului Jilava, Istoria furata, Copii in temnitele comuniste, Internationalismul terorismului comunist, Memoria aproapelui nostru etc., in total 23 de rubrici evocatoare ale "trecerii" noastre prin comunism. Pagina dedicata lui Ilie Ilascu, Eliberati-l pe Ilascu!, este o dureroasa marturie a faptului ca Balaurul Rosu n-a murit inca.
Acum, cand sufletul acestei reviste, Banu Radulescu, a intrat in nemurire, sa-i inchinam un gand pios: Odihneasca-se in pace!