Editorial

Toma Roman
O amenintare pentru democratie. A facut valuri uriase in toate mediile ultimul scandal provocat de C. V. Tudor, presedintele Prm, "scandalul Rona Hartner". In esenta, liderul Prm-ist sustine ca a pus mana pe un "jurnal de sex" al tinerei actrite, jurnal ce il implica pe presedinte...

O amenintare pentru democratie

A facut valuri uriase in toate mediile ultimul scandal provocat de C. V. Tudor, presedintele Prm, "scandalul Rona Hartner". In esenta, liderul Prm-ist sustine ca a pus mana pe un "jurnal de sex" al tinerei actrite, jurnal ce il implica pe presedintele Emil Constantinescu. Acesta ar fi fost, vreme de trei ani, dupa campania electorala din 1992, amantul fetei, pe care, in urma victoriei la alegerile din noiembrie 1996, a trimis-o apoi la Paris - pe banii contribuabililor - pentru a-si sterge urmele. Scandalul, sustine C. V. Tudor, decurge din aceasta consecinta, dar si din faptul imoralitatii presedintelui, pe care oficiosul Prm, saptamanalul "Romania Mare", nu se sfieste sa-l numeasca "curvar batran". In timp ce tara moare de foame, afirma redactia in cauza, dl Emil Constantinescu se balaceste in lux si in luxura.

Nu am fi dat atentie noii actiuni a liderului Prm pentru ca, la urma urmei, ea nu face decat sa ii confirme o cariera indelungata de scandalagiu, scormonitor in mizeriile umane si santajist notoriu prin dosarele procurate de reteaua informativa a partidului sau ori provenite din arhiva Securitatii, al carui colaborator - se pare - a fost. Tara are acum cu totul alte probleme, mult mai grave, si un "sex-gate" romanesc conteaza mult prea putin in comparatie cu ele. El nu seamana, in fond, cu celebrul "Monica-gate" pentru ca, in cazul roman, nu Rona Hartner l-a actionat in justitie pe dl Constantinescu pentru hartuire sexuala si, oricare ar fi fost relatia ei cu presedintele, acesta nu poate fi acuzat - cel putin pe moment - de sperjur. Iar liderul Prm nu a adus nici o proba care sa sustina maniera oneroasa prin care actrita a fost trimisa la Paris pentru a face film. Mai mult, Rona Hartner a demonstrat - si prin premiile obtinute la diverse festivaluri internationale - ca s-a descurcat singura, castigand foarte bine. Singura "proba" a lui C. V. Tudor, asa-numitul jurnal, pare a fi, dupa majoritatea specialistilor in psihologie, politologie, grafologie etc., o facatura. Seful Prm ar fi putut fi intoxicat - sustin unii analisti - fie de catre specialisti ai fostei Securitati in schimbul unor sume mari de bani ("jurnalul" semanand perfect cu "fisele" facute de acestia cand vizau coruperea sau santajarea unor anume personaje), fie chiar de catre reprezentanti ai actualei puteri, dornici sa-i compromita ascensiunea. Prin maniera in care s-a comportat la diversele sale "iesiri" publicitare pe caz, inclusiv la dezbaterea gazduita de Marius Tuca la Antena 1, cand a incercat sa o intimideze pe Rona Hartner cu "argumente" sordide, fara legatura cu problema, C. V. Tudor s-a facut, de altfel, iremediabil de ras.

Nu scandalul in sine, am spus, ne intereseaza. In chestiunea lui va face lumina Justitia. Se stie ca actrita a depus o plangere penala la Procuratura. Rezultatele cercetarilor vor fi, desigur, facute publice si - credem - vor avea consecinte pentru protagonisti. Pentru ca o "ingropare" a chestiunii nu va folosi nimanui. O rezolvare corecta, cu indicarea clara a vinovatilor, ar servi - probabil - la asanarea vietii publice romanesti, inclusiv prin demolarea unor false mituri. Ea ar duce, totodata, la intarirea autoritatii statului, atat de slabita in ultima vreme, si ar moraliza intr-o mai mare masura actuala clasa politica, resimtita de multi cetateni drept un amalgam de corupti, incompetenti, individualisti etc. Ba chiar, ea ar putea fi semnalul initierii unor formule legislative care sa impuna o selectie mai atenta a celor ce vor sa il reprezinte pe cetateanul de rand, pe contribuabil. Si, evident, a unor formule care sa permita amendarea dura a celor care, la adapostul diverselor "imunitati", comit cele mai oribile acte materiale sau morale.

Ne-am propus, in consecinta, sa scriem despre aceasta revarsare pestilentiala de canale care a devenit viata politica romaneasca. C. V. Tudor este unul din provocatorii ei, pentru ca "maniera" lui de a face politica tinde sa se generalizeze, facand de ras o tara intreaga. Tacerea jenata a unor politicieni, sustinerea tacita - din motive conjuncturale - din partea altora, au incurajat fenomenul, transformand dialogul public, lupta de idei intr-o cearta de mahala, intr-o oribila acumulare de injurii, falsuri si meschinarii. Alegatorul este derutat de zoaiele cu care se improasca politicienii, de mizeriile pe care si le toarna, fara sa mai poata observa cine propune cu adevarat solutii viabile si cine incearca, realmente, sa le aplice. Politicianismul extremist niveleaza valorile, sterge distinctia dintre bine si rau, bruiaza raporturile dintre scopuri si mijloace.

Am identificat, din aceasta perspectiva, patru tipuri de "actiune politica" utilizate de C. V. Tudor si emulii lui din Prm sau din alte partide: intimidarea, santajul, amenintarea si propaganda demagogica. Ele au fost experimentate de toate miscarile totalitare si au fost duse la extrem de precursorii comunisti ai actualului "tribun". Sub masca unui nationalism "pur si dur", ele au permis - in destule cazuri - accesul si mentinerea la putere a unor indivizi nefasti pentru comunitatile care le-au acceptat. Asanarea si democratizarea vietii publice a unei comunitati ar trebui sa presupuna prin lege eliminarea unor asemenea practici. Sa incercam sa le examinam pe exemplul dat.

Mai intai, intimidarea. S-a observat, de mult, ca oficiosul Prm foloseste un limbaj de o agresivitate aproape inimaginabila. Cutare este un "limbric", are un cap "ca un stremeleag", este "un ghebos cu spate gros" etc. Decenta ne obliga sa nu reproducem pentru cititorii nostri expresiile lui "Alcibiade", pentru ca pana si hartia s-ar inrosi. Nimic din ceea ce tine de trasaturile intime ale unui om, de la caracteristicile lui fizice la viata lui privata, nu este crutat. Totul capata dimensiuni groase, exacerbate, imposibile, vizand strivirea psihologica a celui luat in mira. Pentru un intelectual, intelectualii fiind - cel mai adesea - tinta violentelor "tribunului", asemenea enormitati sunt stupefiante pentru ca normalitatea dialogului civilizat este interzisa. Nimeni nu poate raspunde unei asemenea dejectii fetide fara a se cobori la nivelul initiatorului. Tipul de limbaj, ce face deliciul pegrei si lumpenilor, a fost experimentat de comunisti si fascisti (sunt celebre expresiile lui Visinski in procesele de la Moscova, din 1938) si a vizat blocarea oricaror critici rationale a actelor lor pentru ca, scarbiti si umiliti, cei atacati astfel au preferat sa se dea deoparte, lasand grupurile totalitare sa isi atinga nestingherite obiectivele.

"Romania Mare" practica si santajul ca metoda politica. De la preluarea si - in anume cazuri - contrafacerea unor dosare ale fostei Securitati, pana la cumpararea de informatii si documente, mai mult sau mai putin verificate - cum s-a intamplat chiar in "cazul Rona Hartner" - totul este bun pentru blocarea adversarilor sau a potentialilor adversari. In acelasi timp, santajul este folositor pentru racolarea unor aliati, pentru mentinerea lor "la remorca". Nu este de mirare ca destui oameni publici, balacariti grav de "tribun", au ajuns - dupa serii de polemici si analize - sa sustina, sau sa se faca (aparent) ca sustin actiunile acestuia. Mai ales ca revista isi prezinta delatiunile, turnatoriile etc. drept forme de justitie sociala. Adoptarea legii Ticu-Dumitrescu - de deschidere a dosarelor Securitatii - si o mai mare transparenta a administratiei ne-ar fi scutit de toate aceste mizerii.

Amenintarea vizeaza aceeasi blocare a adversarilor, inocularea unor reactii inertiale fata de actiunile grupului totalitar din teama de viitor, din grija pentru securitatea personala si a apropiatilor. "Listele negre", publicate de C. V. Tudor, anuntarea executiilor publice pe stadioane ori a infiintarii unor lagare de exterminare sau a coloniilor penitenciare, motivate in numele unei dreptati si moralitati aparente, urmaresc inocularea unui paralizant sentiment difuz de teama, inclusiv a unui dezgust detasat fata de exaltarea irationala pe care masele manipulate o pot manifesta. Amenintarile practicate de aspirantii la dictatura sunt, in fapt, incitari la linsaje si lapidari publice fara control. In statele civilizate si democratice, ele sunt pedepsite prin lege.

Arma demagogiei este folosita pentru atragerea electoratului derutat, a cetatenilor loviti de dimensiunile si duritatea crizei economice. "Solutiile justitialiste" - renationalizarea, confiscarea averilor, pedepsirea exemplara, inclusiv cu moartea, a infractorilor (sau a presupusilor infractori) etc. - ar duce la izolarea deplina a tarii si, dupa caderea noii dictaturi, la compensatii materiale majore ce vor trebui sa fie suportate tot de nenorocitul de cetatean de rand. In formula demagogica intra si incitarea la ura interetnica pe motive economice, pe specularea capacitatilor unei etnii sau a alteia de a realiza mai eficient redresarea materiala. O accedere la putere a grupurilor care isi propun asemenea obiective ar putea impinge Romania in razboi civil si ar duce, finalmente, la destramarea statului. Cei care pot crede in elucubratiile "tribunului" pe aceasta tema vadesc nu doar miopie politica, ci si istorica.

Am sintetizat rapid, in limitele spatiului de care dispunem, cele patru modalitati majore de atingere a obiectivului cuceririi puterii utilizate de grupul totalitar denumit Prm. Toleranta, interesata sau lasa, a celorlalte grupari politice fata de manifestarile lui a permis ca exemplul sa fie preluat. Lipsa unei amenzi la primele scandaluri scabroase provocate de C. V. Tudor i-au furnizat acestuia sentimentul invulnerabilitatii si al impunitatii. Balacarirea oricui a devenit, in consecinta, o regula. La fixarea ei a contribuit masiv Pdsr-ul d-lui Iliescu, ce l-a salvat de nenumarate ori de la ridicarea imunitatii din nevoi conjuncturale. Pdsr-ul s-a folosit de "prestatiile" lui C. V. Tudor nu numai pentru a se mentine la putere, ci si pentru a obtine - in situatii date - o serie de avantaje pe seama amenintarii cu dezlantuirea lui. Aceste "avantaje" au riscat - si risca - sa se intoarca insa, oricand, impotriva lui. Se stie ca, dupa presedintele Constantinescu, dl I. Iliescu a fost cel mai balacarit "subiect" al presedintelui Prm. "Blandetea" d-lui Iliescu nu mai este, de aceea, politica, ci politicianism. Ea poate greva foarte dur atat viitorul sau, cat si al partidului pe care il conduce.

Mecanismele statului ar trebui ca, de acum, sa se puna in functiune. Actiunile liderului Prm si ale grupului sau sunt, cum corect observa ministrul Justitiei, dl Valeriu Stoica, "un pericol pentru democratie". Daca democratia nu va sti sa se apere, asistam atunci intr-adevar la disolutia autoritatii statului. Consecintele sunt grave si imprevizibile.