Strabunica stie tot

Redactia
Un Craciun de nota 100. Sfaturi marunte si multe, care sa transforme seara de Mos Craciun intr-un veritabil regal. Casa si pomul. 1. Decor pentru usa - Pentru a arata ca nasterea Domnului e asteptata cu drag in familia dv., prindeti pe usa de intrare in casa o coroana de brad, impodobita cu panglici s...

<b>Un Craciun de nota 100

Sfaturi marunte si multe, care sa transforme seara de Mos Craciun intr-un veritabil regal

Casa si pomul
1. Decor pentru usa - Pentru a arata ca nasterea Domnului e asteptata cu drag in familia dv., prindeti pe usa de intrare in casa o coroana de brad, impodobita cu panglici si globuri mici.

2. Aroma de vis - Aerul din odaia de musafiri va mirosi a poveste, daca puneti pe mijlocul mesei cateva batoane de scortisoara, legate cu o panglica de matase.

3. Lumanari rezistente - Lumanarile nu mai picura si ard vreme indelungata, daca inainte de a le aprinde le scufundati in apa sarata sau le tineti in frigider.

4. Lista de urgente - Cu cateva zile inainte de seara de Mos Craciun, intocmiti o lista (bine organizata) cu toate urgentele puse pe mici capitole: alimente, cadouri, decoruri etc. Pe masura ce sarcinile sunt rezolvate, stergeti-le de pe lista. Prezenta listei va usureaza viata si va da senzatia ca dati randament (marile ziare din Occident publica asemenea liste spre folosul cititorilor lor).

5. Brad asortat - Incercati sa schimbati monotonia bradului de Craciun, decorat mereu in acelasi fel. Impodobiti-l, de pilda, numai cu globuri si funde rosii, sau cu globuri si funde aurii. Creeaza o atmosfera feerica.

6. Pom cu portocale - Nu doar ca arata original, dar pe deasupra mai si miroase frumos: atarnati felii rotunde de portocala de crengile unui brad maruntel. Cand miezul incepe sa se usuce, pulverizati-le cu lac fixativ pentru par.

7. Lumina tainica - Pentru clipa colindelor si pentru atmosfera de sarbatoare din casa, puneti lumanari in pahare mai mici si mai mari din sticla colorata. Umpleti-le pe jumatate cu nisip, iar deasupra fixati lumanarea. Licarul lor aminteste de cerul din Betleem.

8. Lumanari care aduc noroc - Norvegienii, suedezii si finlandezii alunga zeul noptii, pe Rusko, asezand lumanari in geam. Se spune ca cine asaza in noaptea de Craciun lumini pe pervazul ferestrei, va avea in tot anul ce vine noroc.

9. Pentru ca pomul sa reziste mai mult - Pomul de Craciun nu-si mai pierde asa de repede cetina, daca tulpina se pune intr-un vas, pe jumatate umplut cu apa si glicerina. Eficienta este si ungerea trunchiului, la taietura, cu parafina sau ceara, sau scufundarea pomului intr-un vas cu nisip umezit.

10. Nu uitati mica farmacie de casa - Puneti la indemana cateva leacuri universale pentru dureri de cap (aspirina), greata (Bitter suedez), arsuri la stomac (bicarbonat) etc. Masa bogata indeamna la lacomie si trage greu la stomac.

Masa
11.
Daca fata de masa e alba - Aveti oaspeti de seama? Puneti tacamuri de argint sau metal. Sarbatoriti in familie? Puneti tacamuri rosii (cu manere din plastic sau lemn). Si intr-un caz si in altul, asezati in dreptul fiecarui tacam o ramurica de brad, legata cu panglica rosie.

12. Daca fata de masa e in carouri sau inflorata (albastru cu alb sau rosu cu verde etc.), asezati tacamuri si servetele in una dintre culorile imprimate pe material.

13. Nu uitati lumanarile. Masa de Craciun trebuie neaparat decorata cu lumanari. Cele albe accentueaza atmosfera de gala; cele rosii dau un aer vesel si familiar. Lumanarile se aprind cand se stinge lumina si se canta colindele.

14. Decorul aduce perfectiune - Pentru ca aranjamentul de sarbatoare al mesei sa fie perfect, asezati la mijloc un mic decor compus dintr-o ghirlanda sau o coronita mica de brad, impodobita cu panglici albe, rosii sau beteala stralucitoare. Efectul e garantat.

15. Masa se asaza din timp - Nu lasati aranjatul mesei pentru ultima clipa. Ea cere timp, inspiratie si rabdare. Pregatiti-o dupa ce pomul e gata, inainte de a va imbraca pentru a intampina musafirii.

16. Atentie la semnele de circulatie - Mancarurile se servesc calde la masa numai prin partea stanga a celui ce sade pe scaun, iar bauturile prin partea dreapta.

17. Ordinea tacamurilor - Mesele cu oaspeti au un anumit protocol: cutitul si lingura de supa se asaza in dreapta farfuriei, furculita - in stanga, iar in fata - tacamul de desert. Daca la masa se serveste si peste, furculita se asaza in stanga si cutitul in dreapta. Paharele se asaza in dreapta tacamurilor. Distanta dintre farfurii si tacamuri trebuie sa fie de 60 de cm.

18. Sticlele de bauturi - Sticlele de bautura si apa nu se pun niciodata pe masa, ci pe o tava asezata pe o mobila alaturata. Vinul alb se serveste la inceput, vinul rosu numai la fripturi, iar sampania la sfarsit.

19. Plasarea invitatilor - Locul de onoare pentru doamne este la dreapta stapanului casei, iar a domnilor - la dreapta stapanei. Gazdele stau la mijlocul mesei, iar doamnele trebuie sa fie plasate intre doi domni.

20. Paharele - Ca sa aiba o stralucire deosebita, trebuie spalate cu apa si cu otet.

21. Tacamurile de argint - Sclipesc ca noi daca sunt tinute cateva clipe in lapte batut si apoi frecate bine.

Frumusetea si sufletul
22. Inspirati-va de la pom. Ingrijiti-va ca in seara de Mos Craciun sa purtati un vesmant cu un efect sclipitor. Daca nu aveti ceva pregatit in dulap, coaseti-va cativa nasturi metalici sau un pumn de margele pe un pulover mai vechi. (Mai ales pe negru arata superb).

23. Parul s-a imbibat de prajeli? Periati-l in dreptul ferestrei deschise, de la ceafa spre varfuri si apoi din varful crestetului spre umeri. Vaporizati-va apoi in par putin parfum.

24. Un guleras de dantela pentru hainutele de copii - Chiar si o rochita mai veche si mai simpluta poate sa devina de gala daca ii puneti un guleras de dantela si cateva volanase.

25. O panglica din matase sau catifea. V-a prins Craciunul si nu stiti ce sa-mbracati? O bluza alba va scoate totdeauna din incurcatura, mai ales daca legati sub guler o funda din matase sau catifea.

26. Contra epuizarii - Dizolvati o tableta efervescenta de magneziu intr-un pahar mare de apa minerala, beti ceai verde de China, sau o ceasca de ceai negru "imbogatita" cu sucul unui grepfruit.

27. Aratati-va dragostea. Luati-va timp pentru impachetarea cadourilor pe care le puneti sub pom. Cumparati din comert pungi colorate, din hartie lucioasa, legati-le la gura cu panglici rosii, in care atarnati biletele cu numele celor dragi. Daca le veti scrie si mici dedicatii, batranii si copiii familiei vor fi fericiti.

28. Nu uitati nasterea lui Iisus - Sarbatoarea pomului de Craciun nu trebuie sa puna in umbra adevarata semnificatie a zilei: nasterea lui Iisus. Inainte ca seara de familie sa-nceapa, gasiti un ragaz pentru a le citi copiilor dv. povestea nasterii Domnului, in Betleem.

29. Atmosfera Craciunului o dau colindele - Cel mai frumos ar fi sa le cantati dv., impreuna cu intreaga familie si cu oaspetii pe care-i aveti. Daca traditia s-a pierdut, puneti o caseta cu colinde adevarate si tineti usa deschisa pentru colindatori. Fara emotia ei straveche, crestina, sarbatoarea Craciunului isi pierde lumina si bucuria.