Craciunul cu Fratii Petreus
"Unde canta Petreusii, nu va temeti, nu zin rusii"
Melodiile lor saltarete si iuti, cantate la cetera si la zongura ori tapurite din gura, ne-au fortificat sufleteste in vremuri grele, ajutandu-ne sa induram mai usor. Tipar curat al stravechiului Maramures, muzica fratilor Petreus reprezinta o traditie taraneasca nobiliara, care inca ne mai distinge si ne daruieste puteri; un model de rezistenta in fata viiturilor vremii, pe care ne bucuram sa-l putem celebra de Craciun
Cei patru frati din satul Glod
Ne-am nascut in satul Glod, pe valea Izei, in Maramures. Suntem patru frati:Stefan, Ion, Ioana si Patru. Eu, Stefan, m-am nascut la 3 martie 1940, iar Ion - la 25 august 1945. Cand pomenim aceste date, nu suntem prea incantati, pentru ca ne dam seama ca timpul a trecut parca prea repede.
Parintii nostri, Nastaca si Patru, au fost tarani. Tata a murit, dar mama traieste inca si are 77 de ani.
- Ce inseamna satul natal pentru dvs.?
- Pentru noi, Glodul inseamna amintirea cea mai draga a copilariei si tineretii. Acolo am gasit fluierul, tilinca, cetera, podul de peste rau unde se adunau feciorii seara. Ne amintim cum mergeam vara la secera, noaptea, pe luna, si rasuna dealul de cantecele femeilor. Campul era plin de oi, animale, cai, era plin de viata si cantec. In sat erau opt mori cu piatra - rasnite - si opt valtori unde se spalau cergile, gubarele, leericele... Noi, copiii, ne adunam in grupuri la batranii care stiau sa cante la fluier si spuneau cele mai frumoase povesti. Era nelipsita zvardoana, un fel de leagan improvizat din lemn prin poienite si preluci.
Satul inseamna pentru noi sezatorile pe care inca le-am mai apucat si unde se intalneau fetele cu caiere si furci. Aici se spuneau povesti, ghicitori, cimilituri, tot ceea ce tinea de cultura satului. Mi-aduc aminte - spune Ion - de "cazutul in fantana". Intr-un colt al sezatorii, fiecare fecior "cadea" in fantana, iar fetele trebuiau sa-i scoata de acolo si sa-i sarute. Cine refuza sarutul nu avea voie sa joace la joc duminica si era facut pe fata cu funingine cu prisnelul sobei.
Satul Glod inseamna si fetele care aduceau borcut (apa minerala) de la stiubei (trunchi de copac in care izvora apa) in oluri de lut, dar si feciorii care se adunau in serile de vara si cantau din fluier, tinand ritmul cu batai de palme. Atunci am auzit versuri de neuitat: "Cate pasari is in codru/ Toate mi-o cantat la modru/ Numa cainele de cuc/ El mi-o cantat sa ma duc". Sau: "M-am bagat sluga la cuc/ Foc si apa sa-i aduc/ De nu l-oi putea sluji/ Larg ii codrul s-oi fugi". Ne amintim de stanile care erau strajuite de cruci impodobite cu flori si cu colaci, iar pacurarii inconjurau staolul cu oile dupa ei. Urma slujba tinuta de preot, acolo, in munte, la stana, dupa care incepea ospatul cu hori, joc si ceterasi.
Fiecare anotimp sau ocupatie isi avea cantecele si horile specifice. Atunci, in Glod am auzit balada oilor, a muntilor, horile feciorilor. Toate acestea le purtam in noi, sunt ale noastre.
Cetera din cui
- De la cine ati invatat sa cantati la vioara (cetera) si la zongura (chitara) si mai ales cum?
- Am iubit cantecele si jocul pentru ca am avut parinti talentati. Mama, una din cele mai frumoase fete din sat, horea tare mandru. Tata, ramas orfan de mic, a fost nevoit sa se intretina singur. Astfel, a deprins mestesugul lemnului. Singur si-a construit o casa si a ridicat o poarta. A mai cioplit insa din lemn si o vioara, la care a inceput sa cante. Pentru ca vioara era agatata intr-un cui, deasupra mesei de tamplarie, pentru a nu ma mai intinde dupa ea, tata mi-a facut si mie una. Nu aveam nici sapte ani cand am invatat sa cant la vioara - ne spune Stefan Petreus. Tata, impreuna cu Stefanu Mihnii, sogorul sau, m-au invatat sa cant la vioara dupa auz. Tot dupa auz am invatat sa cant si eu la zongura - spune Ion Petreus. Zongura este oarecum diferita de chitara, deoarece este acordata dupa o formula specifica, in la major, si are cinci corzi in loc de sase.
La scoala am avut o invatatoare venita din Regat, Dogaru Elena, care ne-a incurajat foarte mult. De fapt, toti oamenii din sat, inclusiv preotul, ne-au incurajat.
La Scoala de arta din Sighet
- Cine v-a descoperit, in ce conjunctura?
- Singuri am mers la festivalurile comunale si regionale. Prima oara am urcat pe scena unui festival-concurs pentru amatori la Sighet, prin 1957. La festivalul interzonal din 1962, de la Sighet, Gheorghe Velea - dirijor si directorul ansamblului de cantece si dansuri "Maramuresul" din Baia Mare - ne-a inregistrat si, dupa trei zile, am primit o invitatie pentru sustinerea unui concurs de selectie. Asa am devenit angajati permanent ai ansamblului. Si astazi suntem membrii acestui ansamblu, care se numeste acum "Transilvania". In timpul turneelor, Lucretia Ciobanu venea sa ne vada si sa ne asculte. Ea a mers la Teodor Cartis, directorul de atunci al Electrecordului, spunandu-i ca a intalnit "doi copii cu doua palarioare mici, ca doua poezioare, care canta pe scena un neaos, de toata frumusetea. Merita inregistrati". Astfel a aparut - in 1967 - primul nostru disc. In prezent avem 11 discuri, inregistrari la Radio si Tvr si numeroase discuri-document pastrate in fonoteca.
Moda "fratilor"
- Repertoriul dvs. este deosebit de bogat, complex. Cuprinde interpretari vocale si instrumentale si acopera tot Maramuresul. Cum v-ati alcatuit repertoriul? De unde ati invatat cantecele?
- Noi nu a trebuit sa culegem folclor, asa cum au facut alti interpreti de muzica populara. Tot ce stim tine de cultura oricarui sat din Maramures. Altii au cules folclor de la noi. Ne-am uitat si in culegerile de folclor ale lui Tit Bud, Bela Bartok, Tache Papahagi, dar noi stiam horile, doinele, strigaturile care erau cuprinse acolo.
- Ati creat cantece vocale sau instrumentale?
- Am mai reparat fraze muzicale, le-am imbogatit acolo unde am crezut. Cat despre texte, am mai creat strigaturi noi, cantece noi. De fapt, acest lucru se intampla in Maramures tot timpul. La nunta sau la joc, oamenii improvizeaza in functie de situatie: dau replici, raspund la provocari prin strigaturi ironice, pline de haz. Odata, la o nunta, Ion a creat o strigatura care a facut repede inconjurul Maramuresului: "Unde canta Petreusii, nu va temeti, nu zin rusii!".
- Meritul dvs. este ca ati deschis drumul catre prezenta scenica a folclorului maramuresean autentic, lipsit de inflorituri si artificii. Ati lansat de fapt moda "fratilor"...
- Noi am lansat nu numai o moda, ci am "creat o scoala", asa cum a spus muzicologul roman Ludovic Paciag. Am dat hrana spirituala tinerilor care canta din repertoriul nostru. Dansurile specifice ale Maramuresului au fost scoase la lumina de noi. Invartita, feciorescu, barbatescu - sunt jocuri care se afla si astazi in repertoriul ansamblului "Transilvania". Ansamblul "Rapsodia Romana" are jocuri din Oas si Maramures culese de fratii Petreus. De la noi au cules prof. Tudor Jarda, prof. Constantin Arvinte, Dumitru Farcasu, Gheorghe Zamfir, Gheorghe Turda. Pe Titiana Mihalu am ajutat-o in minunata sa evolutie artistica. Lasam in urma noastra interpreti de talent: fratii Florea, sotii Giurgi, fratii Opris.
"In Spania, printul Gonzales, trecand pe langa noi, ne-a felicitat spunand: "
- Cum este receptat folclorul din Maramures in lume?
- Oriunde am mers in Europa si in lume, am fost primiti cu emotie si bucurie.
- In ce tari europene ati fost?
- In Europa ar trebui sa spunem unde n-am fost: in Finlanda, Luxemburg, Albania, Anglia, Irlanda. Prin Danemarca am trecut, dar n-am dat spectacole. In Africa am dat concerte in Sudan si Egipt. In Sua am concertat in 20 de state. Am dat spectacole si in fosta Urss. Cu folclorul, noi, maramuresenii, am cucerit oameni si locuri din intreaga lume.
In anii 80, cu ocazia Festivalului de muzica traditionala din Franta, am fost invitati pentru inregistrari la Radio France. Acolo am fost audiati de muzicologi, etnologi, instrumentisti din orchestra radio. S-a dat un dineu in cinstea noastra. Atunci am primit diploma "Cavaler de onoare al culturii franceze", inalta distinctie a statului francez, care ne-a fost decernata chiar de Jean Lang, ministrul culturii pe atunci. Cand am fost la Targul International de Turism de la Madrid, printul Gonzales a trecut pe langa standul nostru si, dupa ce ne-a ascultat, ne-a felicitat. Atunci am facut inregistrari la Radio Latina Madrid.
- Aveti incredere in forta de mentinere valorica a Maramuresului?
- In aceasta privinta suntem optimisti. Suntem siguri ca vom gasi puterea sa pastram nealterat folclorul asa cum l-am gasit la oamenii din sat. Cantecele curate, nealterate, ajung la mintea si sufletul oricui.
- Ce mesaje aveti catre interpretii de muzica populara?
- Indiferent de zona pe care o reprezinta, sa nu participe la poluarea folclorului romanesc, sa pastreze intacta lada de zestre a romanilor.
- Ce ati transmite pe aceasta cale catre mass-media romaneasca?
- As vrea sa va spun ca tot mai des, cand deschidem radioul sau televizorul, auzim impuscaturi electronice, tobe africane, bubuituri, zgomote neplacute. Totul este fara melodie. Bolnavii de inima pot muri daca le asculta. O doina, o hoare, sunt binefacatoare atat pentru cei sanatosi, cat si pentru cei bolnavi. Oricine asculta "La inima este-un leac/ Cetera si omul drag/ La inima este-un tidru/ Cetera si omul mandru", se simte mangaiat. Eu cred ca jocurile populare autentice ar da mai multa satisfactie tineretului decat rapul.
- Ati parasit satul de multa vreme si v-ati stabilit la Baia Mare. Simtiti o schimbare in modul dvs. de a fi, de a va raporta la lume?
- Despartirea de sat nu ne-a schimbat. Am socotit ca de aici, din Baia Mare, putem face cunoscut mai bine folclorul nostru. In rest, ramanem aceiasi oameni. Educatia noastra vine din credinta in Dumnezeu si nimic nu-i mai presus decat aceasta. Nu ne este teama de nimeni si nimic, pentru ca, de altfel, toate sunt trecatoare, muritoare.
- Ce proiecte de viitor aveti?
- Anul viitor pregatim turnee in tara si in strainatate. Cu ansamblul "Transilvania" vom sustine concerte in Franta. Impreuna cu oamenii de cultura din Maramures, am infiintat o fundatie numita chiar "Fratii Petreus", in scopul sustinerii folclorului autentic, pentru a-i ajuta pe tinerii interpreti. Speram ca pe viitor sa aiba o activitate mai intensa.
- Daca nu v-ati fi nascut in Maramures, unde ati fi dorit sa va nasteti?
- In Maramures. Pentru noi, Maramuresul este asemenea celei mai frumoase fete ce poate fi vreodata visata. Oriunde privesti - spre valea Marei, Izei sau Cosaului - descoperi o lume noua. Fiecare sat are identitatea lui. Fie ca este Glodul, Barsana sau Ieudul, fiecare sat are apele sale, muntii sai, jocurile si horile sale. Maramuresul este locul de care nu ne-am despartit si nu ne vom desparti niciodata!
- Se apropie sarbatorile. Unde veti petrece Craciunul anul acesta?
- In familie, ca intotdeauna. Am doi copii si trei nepoti, iar Stefan are trei copii si un nepot. Vom fi cu totii acasa, cu masa plina de bunatati si vom astepta colindatorii. Craciunul este o mare sarbatoare religioasa. Este, asa cum se spune pe la noi, , cand oamenii se aduna, petrec, se bucura impreuna. In majoritatea satelor din Maramures, seara de Craciun se petrece aproape la fel. Primii colindatori sunt copiii. Ei se aduna in cete si pornesc prin sat la colindat. Dupa ce se termina slujba de la biserica, pornesc la colindat tineretul, oamenii casatoriti, batranii. Tinerii se aduna in grupuri mari, de 15-20 de persoane, si merg la casa fiecaruia dintre ei, colinda si petrec pana dimineata. Oamenii casatoriti formeaza si ei grupuri de colindatori si merg la rude, prieteni, vecini. Nimeni nu este singur in seara de Craciun, care este o sarbatoare a familiei, care inseamna ragaz, liniste si odihna pentru munca de peste an.
- Cum va gaseste Craciunul anul acesta?
- Mai buni. De fapt, in Maramures se spune ca seara de Craciun trebuie sa te gaseasca in pace cu toata lumea.
- Spuneti-mi o colinda la care tineti foarte mult.
- Toate colindele ne plac. Este insa una pe care o colindam cand eram copii, la Glod - isi aminteste Ion Petreus:
"Este-un strat de busuioc,
Cu carare pa mijloc.
P-acolo cine-mi umbla
Plangea si se tanguia
Busuiocul il uda?
Cu lacrimi si tanguiala
De-a raiului desparteala
Cu lacrimi si tanguire
De-a raiului despartire".
Ii ascultam pe fratii Petreus cu aceeasi incantare, oricand: vocea inconfundabila a lui Ion, care pastreaza parfumul Izei, zongura lui plina de ritm, vitalitate, dar si melancolie adanca, vioara lui Stefan cu strunele sale fermecate care stiu sa se identifice cu Melodia insasi.
De acolo, din Maramures, horile lor rasuna cu aceeasi prospetime unica:
"Pa ulita mandri-n sus,
N-am de mars, da tat m-am dus
Pa ulita mandri-i tina
Eu ma duc fara lumina.
Pantru mandra, ca-i frumoasa
Nu vad ulita tinoasa
Pana la mandra acasa."
Daniela Dunca