George Alexandru
"Marele meu hobby este viata"
Primeste si acum scrisori inflacarate, cu toate ca nu mai joaca doar juni primi, frumosi si romantici, ca la inceput. Suvitele rebele s-au mai rarit, trasaturile de adolescent s-au mai asprit, barbateste. Dar gropita din barbie si zambetul pe sub gene cu care a facut praf generatia anilor "90 continua sa farmece si astazi. A schimbat prefixul - a facut 41 de ani in toamna - si a schimbat (ceva mai demult) repertoriul. Nu mai galopeaza, nebuneste, ca in "Rezerva la start", pe malul marii, ci se incurca, stangaci, in perdelele de la alcovul Zitei - ochi alunecosi - impopotonat cu papionul lui Rica, studinte in drept si publicist la "Racnetul Carpatilor", spre hazul publicului de azi venit la teatrul Nottara pentru a petrece o noapte furtunoasa si vesela-foc. De cand a cazut prima oara vitejeste pe campul de lupta, in filmul lui Sergiu Nicolaescu "Noi, cei din linia intai", sa tot fie 13 ani. "Ani cu noroc" - ii considera interpretul locotenentului aflat in prima linie si la prima dragoste. Si la prima moarte pe ecran. Tinerii au identificat eroul romantic cu actorul George Alexandru. Sau a fost viceversa; cine mai stie cum circula curentii simpatiei o data starniti, si apoi mentinuti cu brio, rol de rol?
Prieteni, veselie si dragoste
- Eroii dramatici pe care-i interpretati pe ecran au sedus tineretul. In filmul lui Sergiu Nicolaescu, "Triunghiul mortii", cadeti din nou cu glorie, pentru Patrie.
- Adevarat! Mor cam des in filmele lui, poate pentru ca in realitate iubesc viata cu exaltare. Am o pofta contagioasa de ea, zic prietenii mei. Si au dreptate: eu, fara prieteni, fara iubire si veselie, sunt mort.
- Iubirea e de fiecare data alta, ca in filme?
- In civilie am ramas consecvent la prima mea dragoste, de la 15 ani. Suntem si acum impreuna, dar nu ne-am casatorit. Am eu parerea mea despre mariaj. Ceea ce nu inseamna ca voi ramane toata viata holtei. Doar ca sunt unele profesii care cer multa libertate de miscare. Eu plec la filmari sau in turnee cu lunile. Prietena mea isi pregateste indelung expozitiile - e artist plastic. Locuim separat, dar ne vedem des si cu aceeasi bucurie, ca acum 24 de ani. Ne ferim astfel de rutina cotidiana care ucide sentimentele.
- Iubita nu e geloasa, cu atatea scrisori si declaratii infocate pe care le primiti?
- Ea e un om lucid si cu simtul umorului. N-as suporta langa mine pe cineva fara umor. Dupa "Noi, cei din linia intai", primeam la Buftea saci de scrisori. Le citeam, dar nu raspundeam. Ce sa-i raspunzi unei nebune care-ti scrie intr-o luna caiete intregi, studentesti, cu declaratii ce se incheiau patetic: "Sa nu te miri daca intr-o zi iti voi aparea in cale imbracata cu o haina lunga, de blana, complet goala pe dedesubt, cu un pistol in mana... Dar nu-ti fie teama, nu in tine voi trage, ci in mine". Nefericita! Probabil ca avea pistol de ciocolata... Ce kitsch! Cum sa reactionezi la un atare "afront"? Alta data, imi sare in fata o pustoaica si ma saruta pe obraz, in plina strada. Probabil pariase cu cineva ca va indrazni. Noaptea, ma trezesc uneori telefoane sacaitoare: imi pun muzica, gafaie in receptor. Eu sunt tipul care amendez drastic insolentele, tupeul, obscenitatea - nici in viata, nici in arta nu le suport. Si atunci, imi pierd umorul, devin "rau"... si apoi trag ponoasele "fumurilor" mele. Infumurari, cred unii gazetarasi, refuzati de mine pentru ca imi pun intrebari impertinente, neprofesionale. De aceea scriu apoi ca ma dau mare, ca ma voi rata curand, am si inceput-o, nu mai sunt distribuit... Cum scriau despre mine deunazi in Vip, intr-o perioada in care in teatru jucam "Chinezii" (cu aprindere de plamani; dupa spectacol am intrat direct in spital), tocmai terminasem filmarile la Nicolaescu si incepusem "Bietul Paparazzo" cu Nicolae Margineanu, continuam la Nottara "Avarul" si "Revizorul"...
Paparazzii de Dambovita
S-au molipsit si fotoreporterii nostri de la cei din Hollywood. Se impart in echipe si stau noaptea la panda, la iesirea din restaurante. Sar pe tine, doar te prind in offsaid, mai cu chef ca tot omul... si pac, depesa la gazeta. Ca ei din ce sa traiasca, frate, sa imbuce o paine mai alba cu rubricile lor de scandal? Dar eu is tip cu replica, urlu si sparg daca ma provoaca...
- Nu-i prudent sa te pui rau cu presa, "a patra putere in stat"... Va trebui ca si actorii romani sa deprinda "smailul" celebritatii. De altfel, zambetul dumitale secera lanuri intregi de adoratoare.
- Nu prea le am eu cu zambetul in agrafe, a la Iliescu... Chiar daca uneori, din motive diplomatice, mai zambeste gura fara mine. Dar cu statutul aveti dreptate. Imi amintesc vorbele iubitului meu dascal, Amza Pellea - din pacate nu l-am avut profesor decat un an, ultimul din viata lui. Ne zicea: "In profesia asta, nu va mai apartineti. Lumea va urmareste si pe strada, nu doar pe scena ori la cinema; vrea sa va vada cum va imbracati, cum va aprindeti tigara, tinerii incep sa va imite. Atentie mare la fiecare gest...".
- In Pericoloso sporgersi, filmul lui Nae Caranfil, jucati un actor egoist si cinic, calcand peste cadavre: un don juan. V-a placut personajul? Va identificati - pe ici, pe colo - cu el?
- Nu-mi seamana deloc personajul. Probabil ca asta m-a si incitat sa-l fac. Era o noutate, o provocare, si cum compozitia ma atrage, risc tot mai mult, chiar daca gresesc. De Caragiale mi-era teama, ratasem un Nae Girimea in Institut. Rica Venturiano m-a speriat la inceput. Dar cu ajutorul lui Dan Micu am cutezat sa-l infrunt in "O noapte furtunoasa" si am primit aplauze la scena deschisa. In musicalul de mare succes "Pagubosii", dupa Miron Radu Paraschivescu, am cantat si-am dansat cu mare pofta. De altminteri, la petreceri eu dansez toate doamnele, nu uit pe nimeni. Pentru "Sarpe"- cum i se spunea personajului - mi-am modificat complet infatisarea: aratam jegos, dezordonat, aproape in zdrente, dar cantam fericit. Am cantat si in adaptarea pentru televiziune, "Frumosii nebuni ai marilor orase": aveam chiar rolul unui solist de muzica usoara care colinda crasmele cu prietenii lui, "nebuni" ca si el: Horatiu Malaele si Maia Morgenstern.
- V-ar tenta de-adevaratelea sa cantati intr-o formatie de muzica usoara?
- Doamne fereste! Fac asta doar pentru placerea mea si a prietenilor, ca sa ma simt bine. Sunt un tip superindependent de felul meu, iubesc libertatea si nu supunerea la rigorile vreunei meserii. Actoria o fac de drag, probabil ca daca m-ar fi obligat cineva, n-as fi urmat-o. Nu suport constrangerea de nici un fel.
Oaia neagra a liceului
- In scoala eram certat cu disciplina. Imi uram profesorii care ma mustrau, ma considerau oaia neagra a liceului. In schimb, mi-am adorat profesorii din Institut. Ei nu ma constrangeau si eu faceam ceva ce-mi placea. Veneam la cursuri chiar la ore imposibile: dis-de-dimineata, cand e somnul mai dulce. Mie imi place sa dorm pana tarziu, dar pentru orele din Institut faceam exceptie. Am si avut marele noroc de dascali straluciti. Dupa disparitia lui Amza - care tinea mult la mine - m-au luat in primire Iani Cojar si Gelu Colceag. Absolut minunati ca pedagogi, si ei.
- Unde ati urmat liceul?
- La liceul Bolintineanu din Capitala. Suntem bucuresteni: si eu si fratele meu, Dan Alexandru (operatorul ultimelor filme ale lui Dan Pita), am copilarit in strada Dionisie Lupu. Apoi, ne-am mutat in Calea Victoriei, langa Muzeul Colectiilor, unde locuim si acum.
- Cu familia?
- Cu familia, deocamdata. Dar in curand, sper sa-mi cumpar propriul apartament spatios, in care sa imi pot primi prietenii. Pentru ca am foarte multi prieteni, si din teatru si din afara. Si imi place sa-i intalnesc cat pot de des, sa glumim, sa petrecem. Dar sa revin la perioada mea neagra din scoala: faceam mult sport, ma antrenam la clubul Progresul si neglijam orele. Jucam fotbal, alergam la atletism. Voiam chiar sa dau la Institutul de Cultura Fizica, dar nu aveam performante.
Suntem o familie unita
- La Teatru cum ati ajuns?
- M-au indemnat colegii, pe care ii distram cu bancurile mele, cu farsele si imitatiile. Dar eu nu ma luam in serios, nu credeam ca asta inseamna talent. Drept care, cand m-am hotarat totusi, m-am "antrenat" cu un foarte bun actor (el era in ultimul an de facultate). Parintii ne-au inteles pe amandoi, desi ei n-au legatura cu arta decat acum, prin noi, copiii. Tata a fost ofiter de cariera, dar noua nu ne-a impus alta disciplina decat cea a pastrarii sarbatorilor de familie si a respectului pentru casa. Traditionalist, ca tot ardeleanul - el e din Alba Iulia - vrea sa pastram datinile. O facem cu bucurie, pentru ca tinem enorm unii la altii, avem o familie foarte unita. Fratele meu e mai mare cu un an si jumatate decat mine, si a fost inainte sportiv, dar de performanta, campion la tir. Intre noi era o competitie stimulatoare, sportul ne-a dezvoltat armonios, fizic si psihic, pe amandoi. Acum, conditia fizica ne foloseste in profesiile noastre, atunci cand alergam printre obuze si caram echipamente militare - ca-n cazul filmelor mele cu Sergiu, sau aparate de filmare - ca el. Acum, el filmeaza in Albania - conditii grele, dar ii place sa mearga oriunde simte mirosul de platou sau de exterioare.
- Se fac filme in Albania chiar in aceste conditii vitrege?
- Se fac, oamenii au nevoie si de arta, nu doar de paine. Ce-i drept, painea le cam lipseste, dar se plimba in schimb cu Mercedesuri (vechi, desigur) aduse de vis-a-vis, din Italia. Avantajele vecinatatii...
- Aveti prieteni comuni din cinema, din teatru?
- Avem, bineinteles. Eu sunt un tip foarte vesel, v-am spus. Imi place enorm sa ma distrez. In vacante, plecam uneori in grup, indiferent unde - la mare, la munte - important e sa fim impreuna si atunci ne simtim bine. Cu colegul meu de teatru, Horatiu Malaele, joc tenis; cu Valentin Teodosiu joc biliard, iar cu Hossu si Catrinel stam la suete lungi. Regret enorm ca nu va mai fi Festivalul de la Costinesti, unde ne prindeau zorile pe plaja discutand. Eu, cand sunt vesel, sunt exploziv, dar si cand sunt trist... am o tristete contagioasa. Si atunci evit sa-mi vad amicii, sa nu le transmit cafarul. Daca iubesc animalele? Pe cele mici, adica puii... de cai, de caini, de oameni. Ati vazut vreodata un magarus-pui? E induiosator de trist si ridicol, cu urechile lui de magar-adult. Nu glumesc, mi-s tare dragi, dac-ar putea ramane la varsta de inceput... Calatorii? Cateva turnee cu "Pagubosii", cu "Avarul", mai de curand cu "Noaptea..." in Sua si Canada. La ultima deplasare, am avut ocazia fericita sa vedem si noi cum arata o premiera de mare gala pe Broadway. Nu, n-am intrat la piesa, de unde atatia bani, noi am vazut alt spectacol: cel al intrarii vedetelor in toalete orbitoare, descinzand din masini de lux, in luminile sutelor de fotografi ce le asaltau. Asta da, statut de vedeta! Noi, parlitii, cascam ochii la feerie, ca fetita cu chibrituri in noaptea Anului Nou. Si am revenit la bezna de acasa, printre bietele noastre vedete valahe, alergand cu plasele in mana, socotindu-si chenzinele, desi nu sunt mai putin talentate ca cele de dincolo de Ocean.