In vizita la Domnisoara Lucia Mihaly de Apsa
La 95 de ani, fetita care a brodat tricolorul Unirii vrea sa calatoreasca in America
Casa cu lacate
In preajma zilei de 1 Decembrie, numarul vizitatorilor care trec pe la Casa Mihaly de Apsa din Sighetul Marmatiei este mai mare ca de obicei. La cei 95 de ani pe care i-a implinit in luna mai, domnisoara Lucia Mihaly de Apsa ii primeste pe toti cu bucurie si cu o mare placere de a povesti. Domnisoara locuieste singura in casa pe care a transformat-o in muzeu. Poarta este legata cu un lacat greu. Dupa ce suni, se deschide o fereastra la etaj si domnisoara Lucia iti arunca cheile. Pe scari, mai trebuie sa deschizi un lacat. In urma cu trei ani, hotii au intrat in casa, au legat-o pe domnisoara de scaun si au furat tablouri, decoratii si colectia numismatica. Cu fiecare obiect, domnisoarei Lucia i s-a furat o parte din viata, amintiri dragi. Fiecare obiect are o poveste pe care domnisoara abia asteapta s-o spuna. Putine case sunt atat de legate de simbolul Marii Uniri, savarsita in urma cu 80 de ani. De fapt, istoria familiei Mihaly se impleteste cu istoria Maramuresului si a Transilvaniei. Originara din Apsa, o localitate de mare vechime si traditie romaneasca, aflata in nordul Tisei si incorporata astazi Ucrainei, familia Mihaly a luptat din tata in fiu pentru drepturile romanilor, in vremuri cand simpla declarare a nationalitatii romane era un risc. Cel mai cunoscut dintre ultimii descendenti ai familiei a fost Ioan Mihaly de Apsa, academician, avocat, istoric si arheolog. In 1872, el a infiintat "Preparandia", o scoala menita sa-i faca invatatori pe tarani, pentru a perpetua ideea nationala in satele romanesti. In 1900, Ioan Mihaly publica celebrele "Documente maramuresene", pentru care obtine premiul Academiei. Foarte iubit de tarani, pe care ii apara in procese, nobilul patriot era numit de ei . Fratele sau, Victor Mihaly de Apsa, a fost timp de 24 de ani mitropolit de Alba Iulia si Fagaras si membru de onoare al Academiei Romane. Demna descendenta a inaintasilor sai, domnisoara Lucia a intrat si ea in istorie, la varsta de 15 ani. Era in 1918, si fetita de-atunci a brodat, cu mainile ei iscusite, tricolorul pe care delegatia maramuresana avea sa il poarte la Alba Iulia.
Cosul cu trandafiri
La cei 95 de ani pe care i-a implinit in luna mai, domnisoara Lucia Mihaly de Apsa si-a pastrat pe deplin vioiciunea si limpezimea de spirit. Dorinta ei de comunicare e mai puternica decat frica de hoti. Usa mare a casei se da de perete pentru cei care bat in ea. Sunt multe de spus, in rastimpul de viata ramas.
Un coridor scurt duce in curtea interioara: ronduri de flori, tufe zgribulite de frig, copaci goi si, undeva, un trandafir inghetat care inca rezista. Scari vechi, de lemn, urca pana la etaj. Mica, adusa de spate, cu parul alb ascuns din cauza frigului sub basma, in fata usii deschise ca pentru prieteni, te asteapta domnisoara Lucia Mihaly. Maini usoare, tremuratoare, inaltate in aer a bun-venit, ochi albastri, patrunzatori, un zambet cat toata faptura ei. Astazi, oaspete de seama este prefectul judetului Maramures, Gheorghe Barlea, un prieten apropiat. Cand primeste cosul cu trandafiri, chipul domnisoarei se lumineaza. Il asaza intai pe masa, langa nucile pe care abia le sparsese ca sa hraneasca pasarelele de pe pervazul ferestrei, apoi il duce pe pian, pentru ca acolo arata mai bine. Simplu si fara sa se lase rugata, domnisoara Lucia incepe apoi sa prezinte muzeul, pasind usor, in propria ei viata, intr-un mers care seamana mai degraba cu zborul...
"Aici e prima regina, Carmen Silva, aici e unchiul Victor, ca episcop, ca in cealalta camera il am mitropolit. A fost 24 de ani mitropolit de Alba Iulia si n-a reusit nici el sa ajunga Unirea. El a murit in 1918 si tata in 1914, la Gherla, in inchisoare. Unchiul Victor a tinut sa fie facut un covor pe care preotii tineri sa-si puna palmele si sa jure ca nu-si vor trada niciodata religia. L-a facut mama. Era de 6 metri lung si de 5 metri lat. Aici era bunica dupa mama, Ana Chindris, care a fost furata acum trei ani, cand hotii au furat si monedele, si distinctia tatei. Primise Steaua Romaniei de la Carol I, iar fratele meu Longin a primit-o de la Ferdinand. Asta-i stema familiei, pe care am mostenit-o de la stramosi. E din anul 1200. Domnul de la Arhive mi-a spus ca ei n-au decat de la 1400 incoace. Da, noi avem din 1200. Aici suntem noi, cei 11 copii. Am fost 12, dar Laurentiu a murit. Aici e bunicul, care a fost condamnat de unguri in 1848, fiindca a tinut cu revolutionarii. Asta e bunicuta, mama lui tata, care a fost la Franz Josef. Bunicuta avea un nepot la castel si a putut sa intre in audienta si le-a aratat acte imparatului si lui Meternich, sa vada ca bunicul si ceilalti nu sunt vinovati. Imparatul a zis ca nu-i poate obliga pe unguri sa-l ierte si bunicuta a spus: . Asa a spus bunicuta mea! Si i-a zis imparatul: . Si asa a fost. Acolo-s strabunica si strabunicul care au venit de la Apsa. Aici suntem noi in gradina. Am avut o gradina minunata, pana in cealalta strada, dar ne-au luat-o. Coridorul era vara plin de flori, aveam 14 oleandri pe care mi i-a lasat mama cand a murit, in "49. Doamne, multe am trecut, multi morti am in cimitir... Tata nu ne-a lasat sa muncim. Ne-a spus sa nu ne angajam nicaieri, ca noi suntem bogate si putem trai din ce avem fara sa muncim. A zis sa le lasam locurile de munca celor care nu au bani si au nevoie. Am avut o padure de 45 de mii de hectare la Repedea, unde sunt rusii acum, si ne-au luat-o si nu vor sa ne-o dea inapoi. Am primit numai casa inapoi si 170 de milioane, pe care le-am impartit nepotilor, sa le usurez viata, ca e foarte scumpa, asa e? Aici e prefectul de pe vremea navalirii tatarilor, dar el n-a facut nimic ca sa le stea impotriva. Popa Lupu a chemat taranii si le-a spus sa taie brazii la jumatate si dupa ce intra tatarii in stramtoare sa-i doboare peste ei. El a fost prefect, dar n-a facut nimic, iar popa Lupu i-a oprit pe tatari. Aici e parintele Ion Birlea, care a cules folclor cu Bela Bartok si cu Tiberiu Bradiceanu. Bradiceanu era cunoscut cu mama si cand s-a facut pacea in Franta, el a fost deputat acolo. S-a intalnit apoi cu mama la Bucuresti, la un hotel la care trageau toti maramuresenii. Mama-i spune: . . Si asa au ramas satele romanesti dincolo de Tisa. Aici este manuscrisul nepublicat al tatei. Tata a scris despre colectia de Diplome maramuresene din secolele Xiv-Xvi. Primul volum s-a publicat, dar al doilea - nu. Mi-a spus domnul director ca nu este hartie. Asa e, domnule perfect?".
Nepoata din America
Cu greu o convingem pe domnisoara Lucia sa plecam din incaperile in care nu s-a facut foc. Dumneaei nu-i e frig. Istoria ii tine de cald. Una dintre cele mai dragi amintiri ale ei ramane, insa, cea legata de steagul pe care l-a brodat si l-a trimis cu delegatia maramuresenilor la Unirea de la Alba Iulia. "Mi l-a adus fratele meu in 1916. I-l daduse Iuliu Maniu si eu cu Adriana, sora mea mai mica, l-am brodat la mijloc, pe culoarea galbena, cu matase rosie. Am brodat Stema Romaniei. Eu nu aveam inca 15 ani, mai lipsea ceva. L-am brodat ca sa-l duca la Alba Iulia poporului. In fruntea delegatiei l-au ales pe Vasile Chindris, ca era fecior, nu era insurat, si daca se intampla ceva rau, nu lasa copii si nevasta dupa el. L-am brodat cu Adriana, sora mea mai mica, care a fost pianista in orchestra Astrei. Doamne, frumoasa era sora mea! Cea mai frumoasa dintre noi. Am luat drapelul si mi l-am pus pe spate si l-am dus in piata sa-l dam delegatiei. Mie nu-mi puteau face nimic, ca eu nu aveam nici 15 ani."
In camerele unde locuieste domnisoara Lucia este putin mai cald. Ne arata altarul cel micut la care se roaga. "Vedeti? E Madona de la Lourdes, pe care tata i-a facut-o cadou mamei. El mergea la Roma si a trecut si pe la Lourdes. Nu-i asa ca e frumoasa Madona?".
Printre atatea poze ingalbenite de vreme, este si una recenta. O tanara zambeste aparatului de fotografiat de pe acoperisul unui zgarie-nori. "Asta-i nepotica din America. Acum a fost aici, acum o luna, si mi-a spus sa merg la ea. Vreau sa ma duc, dar nu cu avionul, ci cu vaporul, Vreau sa merg, in croaziera, pana la New York. Vreau sa vad peisajele. Stiu ca o sa-mi fie dor de acasa, dar vreau sa plec."
Claudia Bota