Gabriel Dimisianu
Starea culturii
Anul aproape incheiat ii ofera observatorului vietii de la noi cel putin un motiv de mare nedumerire: cum se face ca agravarea crizei economice in care se zbate tara nu a dus si la diminuarea productiei de bunuri culturale? Aceasta pare sa fi fost, in chip straniu, mai abundenta decat in anii dinainte si mai diversificata. Ma voi referi numai la domeniul literar, pe care-l cunosc mai bine. Din perspectiva mea, de comentator al literaturii la zi, am constatat cat de mult au tiparit anul acesta editurile, un numar impresionant de titluri de care lumea cititoare a putut sa ia act atat frecventand librariile, cat si Targurile si Saloanele de carte de la Bucuresti, Cluj, Oradea, Constanta si din alte orase mari. Si am mai remarcat un lucru: ponderea literaturii de consum, lesne vandabila, a scazut, fata de primii ani postdecembristi, cand sufocase piata, cedand acum intaietatea publicarii literaturii bune, romanesti si straine, contemporane si clasice. Se ivesc alte intrebari: cum fac editurile de pot tipari, in conditiile deprecierii accelerate a economiei, daca nu chiar ale indreptarii spre colaps, atat de multe carti de valoare, grafic din ce in ce mai bine prezentate, in tiraje nu prea mari, ce e drept, si la preturi destul de piperate, dar cum de le tiparesc totusi, reusind sa le si vanda?
Nu am o explicatie pentru aceasta frapanta discordanta dintre adancirea crizei economice si relativa prosperitate de pe piata cartii, dar ce stiu sigur e ca aceasta prosperitate relativa este asigurata prin sacrificiile eroice ale editorilor, prin eforturi si consum de ingeniozitate nerasplatite altfel decat moral. Acelasi lucru se poate spune si despre editorii publicatiilor de cultura, ai revistelor literare, confruntati cu dificultati poate si mai mari decat editorii de carte, fiindca fara o sustinere din afara revistele culturale nu pot, defel, exista. Aceasta inseamna insa, desigur, chinuitoare goana dupa subventii, sponsorizari, donatii, contracte de publicitate s.a.m.d.
In aceste conditii, era de asteptat ca statul - oricat de mult ar fi fost zguduit de crizele cronicizate - sa se implice cat de cat in actiuni de sprijinire a culturii nationale, cum nu a facut-o aproape deloc pana in 1996, si cum se parea ca ar dori sa o faca dupa aceasta data, cand noul ministru al culturii, dl Ion Caramitru, a avut cateva initiative salutare in ce priveste subventionarea, fie si partiala, a unor proiecte editoriale sau ale revistelor. Din pacate, alti factori de decizie guvernamentala se plaseaza, in aceasta privinta, pe cu totul alte pozitii decat dl Caramitru, considerand cultura din unghiul exclusiv al beneficiului material, tratand-o ca pe o marfa oarecare. Iar atunci cand, sub presiunea opiniei de presa, statul schiteaza unele mici gesturi de sprijinire a culturii, ce da cu o mana ia cu cealalta. Un exemplu recent: desi acorda, prin Ministerul Culturii, unele subventii publicatiilor culturale neaducatoare de profit, guvernul Vasile a hotarat pe neasteptate, la ideea stralucita a noului ministru de finante, sa le impuna si acestora platirea taxei pentru Tva. In fata protestelor celor vizati, proteste intemeiate pe argumente, s-a prefacut ca da inapoi, anuntand exceptarea publicatiilor de cultura de la amintita taxa impovaratoare. Dar s-a prefacut numai, pana s-au stins protestele, trecand acum la executarea taxei fara nici o exceptare, in pofida propriilor angajamente asumate public.
Romania literara se vede si ea nevoita sa navigheze pe aceste agitate ape ale tranzitiei noastre, cu mult prea lungi si despre care nu stim la ce fel de liman ne va scoate (si daca ne va scoate vreodata). In doua randuri, in anii de dupa "89, revista a fost in pragul sucombarii, salvandu-se cu greu, dar salvandu-se. De curand, a fost sarbatorita pentru cei treizeci de ani de existenta, moment in care ne-am dat seama, cei ce o alcatuim, ca are multi prieteni credinciosi in randul scriitorimii romane si al cititorilor. Dar are si dusmani care nu s-au putut abtine, nici in aceasta imprejurare sarbatoreasca, sa o calomnieze. Spirite rancuniere si meschine, ale caror penibile rabufniri nici macar nu ne-au surprins.
Proiectele mele? Un volum de critica si memorialistica literara (va cuprinde o parte din ce am scris din 1990 incoace) si o scurta istorie a prozei romanesti postbelice. Implinirea lor este urarea pe care mi-o fac de unul singur, cu prilejul apropiatelor sarbatori ale sfarsitului de an.