Pe 12 decembrie, la Ateneul Roman - Jazz cu
Michel Petrucciani
Cu o ascensiune extrem de rapida - "copil minune" al pianului si erou al unei povesti de succes l"americaine ("Success story") - Michel Petrucciani tine afisele Europei si ale Americii ca pianistul de jazz numarul unu al acestui sfarsit de mileniu. Dar succesul lui Michel Petrucciani mai are o fateta: aceea de a-si fi depasit propriul handicap. Cand il privesti cantand, vezi doar un cap si doua maini. Restul trupului sau este foarte putin: Michel Petrucciani sufera de osteogeneza imperfecta - oasele nu cresc din cauza nefixarii calciului. Insa blandetea si modestia care izvorasc din ochii lui si magia sunetelor iesite de sub degetele sale arata ca artistul a ajuns cu mult inaintea noastra la izvorul intelepciunii; l-au ajutat sa invinga dragostea de viata si imensa, nebuna sa dragoste pentru muzica.
Nascut la 28 decembrie 1962 la Orange (Franta), Michel Petrucciani a fost crescut intr-o familie de muzicieni si a avut foarte devreme revelatia pianului: "Tatal meu mi-a povestit ca intr-o seara, la varsta de patru ani, vazand un pianist la televizor, am aratat cu degetul spre ecran, strigand: vreau si eu sa cant la pian!" (Pianistul pe care il vazuse era Duke Ellington.) De Craciun, parintii lui i-au oferit un pian de jucarie. Vazandu-l, Michel a cerut un ciocan si a facut jucaria bucatele. "Si acum, va rog sa-mi dati un pian adevarat!" Impresionat de puternica vointa a fiului sau, tatal lui Michel i-a cumparat acestuia un pian, caruia i-a atasat o extensie, pentru ca picioarele fiului sau sa poata ajunge la pedale. Astfel s-a lansat el in aventura muzicii. In 1981, prima sa aparitie la festivalul de jazz de la Paris lasa publicul in stare de soc: o noua stea a pianului se nascuse. In anul urmator, Michel decide sa porneasca la cucerirea Americii. Traverseaza oceanul si debarcheaza la New York, avand in buzunar o adresa pe care i-o daduse un prieten. Adresa l-a dus pe coasta de Est, in California, in casa lui Charles Lloyd, marele saxofonist care in anii "60 il descoperise pe un tanar pianist numit Keith Jarrett, si el o legenda in lumea jazzului. "Cand a inteles ca sunt pianist de jazz, Charles Lloyd mi-a propus imediat sa-i cant ceva pe pianul sau Steinway. La cateva minute dupa ce am inceput sa cant, s-a dus sa-si ia saxofonul. Timp de 48 de ore, am cantat impreuna fara incetare: credeam ca visez. Aventura noastra comuna a durat cinci ani si a dat trei albume. Charles Lloyd mi-a deschis, intr-adevar, toate portile. Nu puteam sa-mi imaginez o lansare mai spectaculoasa pentru cariera mea in America", isi aminteste Petrucciani. De la succesul sau american si pana in prezent, Michel nu inceteaza, cu o energie gurmanda si juvenila, sa parcurga toata lumea si sa schimbe foarte repede mediul si formulele de muzicieni. "Viata mea alearga foarte repede. Daca nu schimb nimic, incep sa ma plictisesc. Si la mine acasa, tot timpul schimb locul mobilelor. La fel si in muzica, trebuie sa inventezi si sa variezi fara incetare." In 27 octombrie 1997, la invitatia lui Lucio Dalla, Michel Petrucciani participa la concertul exceptional dat in onoarea Sanctitatii Sale Papa Ioan Paul al Ii-lea, la Bologna, in fata a 350.000 de tineri. Aceasta manifestare a reunit staruri ale cantecului italian (Andrea Boccelli, Adriano Celentano), alaturi de care a aparut si Bob Dylan. Astazi, la 36 de ani (casatorit de mai multe ori, are si un copil), Petrucciani demonstreaza o maturitate uimitoare: "Cu cat devii mai celebru, cu atat cresc responsabilitatile fata de tine insuti. O greseala pianistica, o greseala de ton nu sunt foarte grave - doar suntem oameni! Mai grav e sa faci o greseala profunda in alegerea culorilor cu care vrei sa-ti colorezi viata."
Concertul este organizat, sub egida Rothmans Jazz Alive, de dl Valerian Mares - Video Music Production. Nu uitati: 12 decembrie, ora 20.00, Ateneul Roman. Vom fi doar noi, pianul Steinway si Michel Petrucciani.