"Cine se razboieste cu satul, se razboieste cu Dumnezeu"
Gheorghe Verman este unul dintre cei mai valorosi profesionisti de televiziune, un mare aparator al satului romanesc, un fin si profund cunoscator al cauzelor si efectelor vietii economice si sociale. Numele lui s-a impus prin "Viata satului", o emisiune de cursa lunga, care monopoliza atentia telespectatorilor duminica de duminica. In prezent, dl Verman este director general adjunct al Radiodifuziunii Romane si seful Departamentului Studiourilor Teritoriale si Locale.
Satul romanesc a fost totdeauna o oaza de curatenie si de cumintenie
...Cred ca pot spune ca m-am nascut sub zodia taranului, a pamantului. Am vazut lumina zilei intr-un sat din Dobrogea, de langa Constanta, pe nume Valea Seaca; dar zona nu este nici vale, nici seaca... Bunica mea dinspre mama venea dintr-un sat oltenesc cu nume istoric, Islaz, de unde a pornit Revolutia de la 1848; casa ei era a treia de langa Popa Sapca. A ramas vaduva dupa primul razboi mondial si a crescut trei fete - doua au ramas sa lucreze pamantul in Dobrogea, iar mama s-a facut invatatoare in Valea Seaca. Tatal meu, moldovean, picher de cale ferata, a ajuns prin Valea Seaca si asa am aparut eu... Am avut un unchi la Valea Seaca despre care vreau sa va vorbesc; el facuse din agricultura nu meserie, ci crez. Il chema Pascu. Pleca de acasa la 1 iulie si mai venea la 31 august. Dormea in camp. Acolo isi traia cele doua luni de vara. La inceput, am crezut ca ramane in camp din pricina efortului sau a drumului (erau cativa kilometri), dar mi-am dat seama ca acolo traia un fel de baie in infinit, acolo simtea el pamantul... Unchiul meu m-a facut sa vad taranul intr-un fel anume. Imi amintesc cum ma lua cu el la plug, ori la vie...
- Fiind asa de atras de pamant, de ce v-ati orientat spre Litere si nu v-ati facut agronom?
- Nu va ascund ca m-a batut si gandul acesta. Pe vremea aia, agronomii erau un fel de "seminte de leac", adica erau foarte rari. Eu am facut liceul la Constanta - fostul liceu Domnita Ileana. Am fost prima generatie de baieti care a invatat la un loc cu fetele - 7 baieti intre 2400 de fete! Ne-am format intr-un anume climat, al respectului fata de tot ce inseamna blandete, gingasie, maternitate. Profesoara mea de romana, Victoria Gavrilescu - fie-i tarana usoara - venea tot din pamanturi si era indragostita de literatura ruralului. Ea m-a indemnat spre literatura.
- Ati spus ca v-ati nascut sub zodia pamantului; cred ca se poate spune ca v-ati nascut si sub zodia... televizorului si a radioului; de cand ma stiu, tot asa va stiu - om de presa...
- Da, aveti dreptate. Este o "zodie" norocoasa, care iti da imense satisfactii. Daca ati sti cum a inceput totul... Imi amintesc ce fermecat am fost cand am vazut un radio pentru prima oara; de fapt, era un difuzor, cum mai sunt si acum pe la tara. De atunci am inceput sa desenez numai difuzoare. Mai tarziu, la un unchi al meu, Nicolau, am vazut un radio adevarat. Ani dupa asta, la Bucuresti, cand am fost cu maica-mea, am vazut primul televizor rusesc, marca Temp. Dintotdeauna a existat un fir nevazut care ma tragea dincolo de membrana difuzorului, dincolo de sticla ecranului... Am urmat filologia, dar nu renuntasem la pasiunea mea de a desena aparate de radio si televizoare...
- Emisiunea de televiziune care v-a consacrat este "Viata satului". Va rog sa povestiti cititorilor nostri cum s-a nascut aceasta "viata a satului".
- Din 1969, printr-o "rasucire" de lucruri, Televiziunea s-a intinerit si asa am ajuns acolo. Pana atunci lucrasem la Radio. Mie nu-mi placeau emisiunile care se faceau atunci la televizor despre sate, simteam ca nu sunt ale taranilor; taranii nu percep asa realitatea inconjuratoare... Am inceput sa fac emisiuni gandindu-ma ce i-ar placea unchiului Pascu sa vada si ce intrebari si-ar pune. Eu am botezat emisiunea "Viata satului". I-am spus asa pentru a putea prezenta satul in ansamblu. La 13 ianuarie 1985, "Viata satului" a disparut de pe micul ecran, fiind considerata nefavorabila regimului. Prin martie 1987 am reusit sa reintroducem o emisiune agricola, doar de 20 de minute, nu de 2 ore. Din fericire, in cei 27 de ani de televiziune am intalnit oameni foarte inimosi si cativa profesionisti de exceptie, cu care mi-a placut sa lucrez. Ne-am apucat impreuna si am incercat ca emisiunile pentru sate sa respire din aerul rural. Din pacate insa, era o perioada nefasta pentru satul romanesc.
- ...Perioada in care s-a incercat "orasenizarea" fortata, perioada in care totul era al tuturor si, de fapt, al nimanui.
- Eu cred ca cea mai mare crima a comunismului impotriva satului a fost distrugerea familiei. Satul a trait, dintotdeauna, prin familie. Familia avea, daca pot spune asa, un sens nobiliar. Pamantul nu se instraina, ramanea al familiei. Satul a fost o oaza de cumintenie, de curatenie, un fel de icoana la care eu ma mai uit si astazi cu aceeasi dragoste si aceeasi speranta. Satul nu a copiat ce era mai bun de la oras, ci, in saracia lui, a luat ce era mai rau - mahalaua. Ceea ce era rau in sat s-a contopit cu ce era rau in oras si a rezultat ceva ce nu este nici sat, nici oras. Cei care au venit la oras, dar nu s-au putut adapta, sunt niste dezradacinati, care nu au devenit oraseni, pentru ca au ramas, prin conceptii, tarani - ei se uita si acum pe cer sa vada daca maine va ploua, gandesc tot taraneste.
In pragul mileniului trei, Romania da cele mai slabe recolte din lume
- Cum se explica faptul ca astazi am ajuns sa importam grau, rosii (ale noastre putrezind pe camp), fructe, carne etc?
- In Romania se face o politica de manipulare a cifrelor, ceea ce duce la imposibilitatea de a hrani efectiv populatia; astfel s-a ajuns la situatia actuala: ni se vand tot felul de ciozvarte. De ce mancam noi pulpe americane, de exemplu? Ori, de ce importam faina din Ungaria? Ar trebui sa luam ce nu avem noi, sau ce nu putem produce noi. E normal sa luam citrice, dar nu e normal sa luam mere. Pe vremuri, taranii vindeau in poarta produse din gradina lor, dar astazi vand pepeni din Turcia! Acum, in pragul mileniului trei, am ajuns tara cu cele mai slabe recolte din lume. In exportul de cereale nu reprezentam nici 0,7% din baza exportului mondial de cereale. Din 1989 nu s-au mai administrat ingrasaminte chimice, nu s-au mai facut irigatii, a fost lasat de izbeliste canalul Siret-Baragan si exemplele pot continua. Vreau sa pun eu insumi niste intrebari: cine are interes, de pilda, sa nu lucreze Uzina de Tractoare de la Brasov? Pana in vara s-au produs numai 400 tractoare, desi Romania are nevoie de 60.000 tractoare! Un tractor are de arat aici 100 de hectare, in vreme ce in Statele Unite, cu un tractor nu se lucreaza mai mult de 12 hectare, pentru ca sunt multe tractoare, de multe feluri. Sa stiti ca pot continua sirul intrebarilor care nu vor primi niciodata raspuns...
- Ce parere aveti despre acordarea creditelor pentru agricultura si despre celebra "cuponiada"?
- Creditele pentru agricultura se acorda de parca le-ai acorda birtasului din drum, care astazi cumpara marfa, maine o vinde si tot maine face din nou aprovizionarea. In agricultura, banii se ruleaza mai greu. Dobanzile au ajuns la 250%, ceea ce este imposibil de platit. In alte tari, agricultura este subventionata. Sa va dau un exemplu comparativ: Ungaria a avut o productie de 5 milioane de tone, dintre care 2 milioane de tone le exporta, la 50 de marci tona. Romania a produs, dupa spusele Ministerului Agriculturii, 5,2 milioane de tone, dar abia exporta cateva kilograme! De ce?! In conditiile actuale, Romania nu poate exporta sub 125 dolari tona, deci cui sa dea? Noi importam mai mult de jumatate din nevoile de produse agroalimentare!
Vorbim despre Nato, dar aram cu plugul cu boi
- Ce credeti ca ar trebui facut pentru ca Romania sa iasa din criza in care se afla acum?
- Cred ca revirimentul economic ar fi posibil daca s-ar acorda atentia cuvenita agriculturii. O agricultura competitiva si o politica economica reala in privinta exporturilor ar putea pune Romania in randul tarilor avansate. Romania ar putea trai din agricultura (sunt peste 10 milioane de hectare de teren arabil), din turism, din industria usoara si alimentara. Noi vorbim despre Nato si despre integrare europeana, dar mergem cu plugul cu boi pe camp! Nu e admisibil! Sa va povestesc ceva. Am un prieten, fermier american, care face - acolo - agricultura superintensiva. Venit la noi, l-am dus intr-o plimbare prin satele romanesti. A vazut tarani secerand si m-a intrebat ce fac. Langa Buzau am vazut in actiune, pe camp, un plug de lemn tras de o vaca! Iarasi m-a intrebat ce face taranul de la plug. In Suceava, am intalnit oameni care scoteau cu mana cartofii din pamant. A vazut apoi taranii care mulgeau vacile cu mana. Contrariat, amicul m-a intrebat ce inseamna toate acestea. Ce-ar fi trebuit sa-i raspund?
- As vrea sa ne intoarcem la mult indragitul om de televiziune Gheorghe Verman, care acum lucreaza la Radio. Ce v-a determinat sa parasiti Televiziunea?
- Am plecat din Televiziune imediat dupa asa-zisa Revolutie. Cred ca cel mai potrivit termen pentru a descrie motivul plecarii este mahnirea - prea iesisera in randul intai non-valorile. Am venit la Radio, fiind atras de invitatia d-lui Eugen Preda, pe atunci director general al institutiei. In 1992, eu am ajuns directorul departamentului de actualitati al Radioului. Am avut mari satisfactii: in 1994, Radioul romanesc a fost trecut pe raportul anual prezentat presedintelui Statelor Unite ca fiind unul dintre cele mai credibile si profesioniste radiouri. Tot in 1994, am ridicat problema infiintarii unui departament al studiourilor teritoriale si locale (Dstl). Am luat-o de la zero. Am fost doar eu si soferul, prietenul meu, Costel. Dupa Radio Romania Actualitati, Dstl este acum vocea cea mai avizata. Avem si o universitate a Dstl-ului, infiintata la Sibiu in urma cu doi ani de zile, in colaborare cu Radio Olanda. Ne vin profesori din Australia, din Franta, din Olanda, din Germania si din multe alte tari. In prezent, sunt si membru al Consiliului de Administratie al Radiodifuziunii; totodata, detin functia de purtator de cuvant al acestei institutii.
- Cum vedeti radiourile private, cum rezistati in competitie?
- Nu trebuie sa confundam merele cu perele, chiar daca tot fructe se cheama. Radioul public are o sarcina distincta, stabilita prin lege: el trebuie sa informeze cu prioritate, sa fie un promotor al culturii, dar trebuie sa si distreze oamenii. In primul rand, este vocea autorizata a statului. Indraznesc sa afirm ca alaturi de drapel, stema si imn, posturile publice de radio si de televiziune sunt insemnul, pecetea si vocea natiunii. Un sondaj de opinie facut de niste profesionisti francezi a scos la iveala un lucru interesant: romanii cred, in primul rand, in biserica, si apoi in radioul public. Este o apreciere extraordinara, dar si un program de lucru. Spuneam ca nu ne comparam cu radiourile comerciale: ele transmit muzica, ceva reclama si informatii - daca se poate, picante - incercand sa treaca dincolo de usa dormitorului personalitatilor.
- Ce parere aveti despre presa, in general?
- Presa a devenit o reduta. Nu prea iarta pe nimeni. Eu citesc toate ziarele, iar la "Formula As" sunt abonat de doi ani de zile. Este o revista a familiei mele - imi place aproape tot, dar in mod special apreciez faptul ca acordati spatiu oamenilor simpli, dornici sa-si ajute semenii. Se pare ca buna noastra prietena, Sanziana Pop, este nu numai un mare gazetar, dar si un manager deosebit, pe care l-am descoperit o data cu revista. Sper ca intr-o buna zi vom fi alaturi, vom colabora; stiti ca unde-i unul nu-i putere... ar fi de bun augur sa ne unim fortele...
- Ce planuri aveti?
- Proiectele mele sunt legate de aparitia unei carti cu trimitere directa la taranul roman, la unchiul meu din Valea Seaca, Pascu, un alt Moromete, dar cu aceleasi mentalitati...