<b> Trasul pe sfoara ca metoda de guvernare
Pentru ca in mai multe rinduri mi-am permis, chiar in aceasta pagina, sa-mi spun parerea despre calitatea profesionala a oamenilor care lucreaza in invatamintul nostru preuniversitar (atentie: fara sa-mi permit totusi generalizari), ma simt acum dator sa spun ceva si despre greva pe care o facura acesti oameni la finele lui octombrie, adica inainte de scurta vacanta care, iata, si trecu. Spun, de fapt, din capul locului, ca aveau motive si dreptul la acea greva, ca am gasit total indreptatite revendicarile si ca, neavind mari priceperi sau obiceiuri sindicaliste, pina la urma au fost trasi pe sfoara sau s-au lasat trasi pe sfoara. Abia astfel ajungem sa discutam (poate cu asta trebuia sa incepem!) si despre cauzele slabei calitati profesionale a profesorilor. Ele sint mai intii cauzele vechi, din vremea comunismului: desconsiderarea cinica a meseriei de dascal, retributia rusinos de mica, promovarea criteriilor de contraselectie din ratiuni politice etc. De altfel, la absolventii care deveneau profesori s-a practicat pina in ultimul an al ceausismului repartitia guvernamentala ca metoda a "deportarii administrative". Pur si simplu, acesti oameni erau din start condamnati, cu mici exceptii, sa nu se poata integra in comunitatile pe care le serveau. Naveta, gazda in conditii de confort zero, contrapunerea calificatului repartizat cu suplinitorul local sprijinit de autoritati, toate astea i-au facut pe acesti oameni sa traiasca ostilitati suplimentare din partea regimului trecut, lucru care, firesc, nu putea sa nu greveze pina la urma calitatea prestatiei lor "la clasa". Dupa "89 nu s-a schimbat nimic esential in consideratia acordata de stat acestei categorii profesionale. Salarial, se afla in continuare pe ultimele trepte si, dupa ce legislatia le-a acordat anumite drepturi, nici macar acestea nu le sint acordate. Cel mai bun exemplu e greva din octombrie, unde oamenii cereau pur si simplu ce e in lege si li s-a oferit o jalnica tocmeala: drepturile li se recunosc, dar acordarea lor se amina la pastele cailor. In astfel de conditii, e firesc ca redresarea calitativa a profesiei sa nu se produca din lipsa de motivatie. Imi mentin asadar parerea ca avem o calitate jalnica a majoritatii profesorilor, dar precizez ca ii consider pe acesti oameni mai degraba victime decit vinovati. Victime care insa, la rindul lor, fac alte victime nevinovate: elevii. Cauza cauzelor acestui lant de victime ramine insa cinismul si demagogia guvernamentala. Nu pot sa nu compar, in context, cum o alta categorie profesionala care venea din comunsim cu tare profesionale si mai periculoase (procurorii si judecatorii) a fost pina la urma blagoslovita cu inamovibilitati si salarii onorabile si cum in respectivul domeniu nu s-a inregistrat deloc vreun progres al calitatii profesionale. Dimpotriva. Cum poate oare, ma intreb, o doamna judecatoare sa iasa la o conferinta de presa si sa se plinga de incercari ale unor forte politice de a influenta justitia? Inseamna ca doamna judecatoare nu stie destula carte. Ce o impiedica oare, avind inamovibilitate si probe, sa declanseze procedurile de urmarire si condamnare a celor care incearca obstructionarea justitiei? Sau ea nu stie ca obstructionarea justitiei e un delict, sau nu e capabila sa instrumenteze o astfel de cauza. Rezulta ca se plinge presei, de fapt, de propria-i incompetenta. Este evident un alt caz de figura decit cel al bietului profesor (competent sau nu), care este tras sistematic pe sfoara de guvernanti.
Mircea Nedelciu