Nevoia De Schimbare
Dupa cele doua scrutinuri, din 25 octombrie si 1 noiembrie, cei mai multi observatori ai fenomenului politic romanesc au sustinut ca alegerile pentru primaria Capitalei s-au politizat la maximum. Intr-adevar, primul tur a fost un test al popularitatii candidatilor propusi de diversele partide, dar si o reflectare realista a impactului electoral al acestora. Rezultatele alegerilor din 25 octombrie au imprastiat multe iluzii si au infirmat majoritatea sondajelor comandate de diversele formatiuni politice interesate. Prestatiile diferite ale reprezentantilor lor pot fi, desigur, o explicatie pentru procentajele sub asteptari obtinute de unele dintre ele. Aceasta explicatie nu este insa suficienta. Rezultatele turului din 1 noiembrie au confirmat concluzia, chiar daca prima regrupare politica s-a si produs, Prm, Punr, ApR si alte cateva formatiuni renuntand formal sa-si mai sustina candidatii in favoarea celui mai bine plasat reprezentant de partid, dl Sorin Oprescu, alesul Pdsr-ului. Plasarea acestuia, de aceasta data, inaintea independentului George Padure, a transformat cel de-al treilea scrutin intr-o confruntare "clasicizata", protagonistele fiind Cdr si Pdsr. In ultimii sase ani, acesta este cel de-al treilea duel dintre ele in "batalia pentru Bucuresti".
Scenariul era previzibil. Nimeni nu s-a indoit ca Viorel Lis, candidatul Cdr, nu va participa la runda finala. Majoritatea observatorilor anticipau numai un tur secund, in care acesta sa se confrunte cu reprezentantul Pdsr. Pentru celelalte formatiuni majore, alegerile din 25 octombrie erau, mai degraba, un fel de sondare a audientei lor, dublata - totusi - de speranta unei surprize posibile: dezamagit de administratia Cdr-ista, electoratul bucurestean putea sa se orienteze spre alti administratori, spre alte partide. Asa se explica de ce unele dintre ele si-au nominalizat pentru fotoliul de primar "piesele grele". ApR l-a desemnat pe Mircea Cosea, vicepresedintele executiv; Pd - pe Alexandru Sassu, ministrul pentru Relatia cu Parlamentul; Prm - pe generalul Nicolae Nitu. Ei trebuiau sa-i devanseze fie pe Viorel Lis, ca urmare a uzurii administratiei conduse de el, fie pe Sorin Oprescu, ca urmare a popularitatii stagnante a Pdsr-ului. Formatiunile ce au jucat astfel au politizat inca de la inceput alegerile bucurestene, desi - cum am scris acum cateva saptamani - eventualele esecuri majore nu puteau sa nu le afecteze ierarhiile. In situatia data, credinta ca procentajele slabe obtinute de candidatii lor reprezinta doar esecuri personale este o iluzie primejdioasa. Primul tur de scrutin a amendat partide care erau sigure ca la viitoarele alegeri generale vor avea un cuvant foarte greu, vor deveni elemente-pivot ale guvernarii.
Procentajele catastrofale obtinute de Pd, ApR si chiar Prm indica faptul ca formatiunile in cauza sunt extrem de fragile, iar rezultatele lor de pana acum sunt, mai degraba, conjuncturale. Daca in cazul ApR ele sunt mai putin relevante, gruparea d-lui T. Melescanu structurandu-se dupa alegerile din noiembrie 1996, pentru Pd si Prm ele semnifica necesitatea unor schimbari interne profunde, "jocurile" anterioare impingand electoratul la o anume rezerva fata de prestatia lor. Nu se poate sustine ca A. Sassu a obtinut rezultatul stiut doar pentru ca unul dintre fostii fruntasi ai Pd, A. Severin, a criticat partidul, tot asa cum nu se poate spune ca N. Nitu a luat doar 7% din voturi doar pentru ca seful partidului sau, C. V. Tudor, nu s-a implicat deschis in campanie. Argumentul adus in turul secund de Pd, care si-a sustinut in continuare candidatul, cum ca A. Sassu a pierdut cu ridicolul scor de 3% datorita plecarii in week-end a electoratului tanar, este infantil. Pd-ul crescuse masiv in popularitate dupa rasturnarea guvernului Ciorbea, provocata - in cea mai mare parte - de el. Un procent ridicat obtinuse - in ultimele sondaje - si Prm-ul, beneficiarul dezamagirilor provocate de prestatiile noii puteri, cat si de dezgustul electoratului fata de fosta guvernare in care, totusi, nu s-a implicat prea mult. In sondaje, Prm-ul ajunsese la 15-16%, iar Pd-ul - la 14-15%. Caderea lor in alegerile bucurestene pare, in aparenta, inexplicabila.
In realitate, cauzele sunt clare. Pd-ul si-a marit impactul ca urmare a criticilor dure ale politicii ezitante a cabinetului Ciorbea in materie de Reforma. In raport cu actiunile inconsecvente ale ministrilor Cdr-isti, manifestarile reprezentantilor sai in cabinet pareau cele mai decise, mai transante. Ministrii Pd-ului au aparut, la un moment dat, drept detinatorii solutiilor Reformei, drept singurii demnitari avand vointa politica sa o faca. Abia dupa rasturnarea guvernului Ciorbea, cand rolul lor a crescut in noul cabinet, s-a observat ca multe din actele lor erau arbitrare, motivate de interese de grup, sustinute prin decizii "la varf" mai mult sau mai putin subiective. In virtutea unor astfel de evolutii, imaginea Pd-ului s-a erodat, "cochetariile" sale plasandu-l cand alaturi de Cdr, cand langa ceilalti "social-democrati", cei din afara guvernarii. Daca Pd-ul ar fi decis, pe baza unei dezbateri interne corecte, mentinerea ferma alaturi de Cdr sau trecerea in "albia" stangii (reprezentate de Pdsr, ApR si chiar Prm), procentajul sau electoral ar fi fost, probabil, mai mare. Jocul, ce parea decis la inceputul actualei guvernari, s-a intors, treptat, impotriva lui, succesiunea de "ultimatumuri" adresate partenerilor aparand, acum, mai degraba drept o actiune strict interesata. Fenomenul va fi confirmat de analiza responsabilitatilor pentru usturatorul esec din scrutinurile bucurestene, pentru care vinovat va fi desemnat, cu siguranta, candidatul infrant si nu proasta organizare a partidului. Anuntul ca, in turul al treilea, Pd-ul va sprijini candidatul Cdr a fost, pe aceeasi linie, o formula conjuncturala, Pd-ul dand inapoi dupa ce anuntase ca la primavara se va retrage de la guvernare in anumite conditii. "Cazul" Prm-ului este putin diferit. Si acest partid este organizat pentru lider, caruia, de altfel, i se face un imens cult al personalitatii. Prm-ul are insa, spre deosebire de Pd, o doctrina nationalista foarte clara. Caderea lui in alegerile bucurestene se explica prin alte cauze. Prm-ul nu are un program economic definit, solutii concrete pentru situatia materiala dificila a tarii. Amenintarile cu o "ordine" impusa cu bata nu sunt solutii. Electoratul este, desigur, impresionabil prin formule ideologico-propagandistice de efect, de tipul reactiilor "justitiare", dar - cand e vorba de angajare in problemele vietii de zi cu zi - vrea raspunsuri concrete, rationale, la cerintele situatiei. Problemele Bucurestiului nu pot fi rezolvate prin diverse clamari sentimentaloid-justitiare. Ca si in cazul Pd-ului, esecul - prin raportare la procentul prognozat - nu va fi pus pe seama liderului.
Surprizele primului tur au venit din doua directii. Prima a fost absenteismul masiv, ceea ce indica o detasare a electoratului de clasa politica actuala. Pentru tot mai multi cetateni, politicienii romani, indiferent de gruparea pe care o reprezinta, sunt tot o apa si-un pamant. Am subliniat, cu alt prilej, ca fenomenul este grav, indicand o schimbare a orizontului de asteptare a electoratului. Cand atat Cdr-ul, cat si Pdsr-ul, ca de altfel toate partidele afirmate, nu ofera alte solutii, sau - cel putin - semnale ca proiecteaza si alte solutii, este normal ca cetatenii sa se indeparteze de ele, asteptand "altceva", o "alta cale". Orientarea electoratului spre un independent, G. Padure, a fost o consecinta a acestei asteptari si o alta formula surprinzatoare. Desi a fost acordat unui independent, votul pentru George Padure a fost, in fapt, unul politic. Sustinatorii sai au vizat in realitate un alt simbol pentru optiunile lor politice. Cred, din acest punct de vedere, ca dl Padure a gresit grav, dupa ce - prin regruparea stangii - a pierdut locul doi in turul secund, atunci cand le-a recomandat electorilor sai sa il sustina pe Sorin Oprescu, candidatul Pdsr. Dl Padure a ratat astfel posibilitatea ca simbolul noilor optiuni ale electoratului sa se concretizeze ceva mai devreme, inclusiv printr-o posibila politizare a propriei prestatii. El si-a derutat, in consecinta, electorii detasati deja de "eterna ciorovaiala" Cdr - Pdsr. Multi dintre acestia au renuntat, de altfel, sa se mai prezinte la cel de-al treilea scrutin. Alarmante ca fenomene politice au fost deci, la primele tururi ale alegerilor bucurestene, absenteismul si orientarea alegatorilor spre "altceva". Cum Capitala este un "indicator" pentru starea electoratului roman, s-ar putea ca situatia sa se repete la "generalele" urmatoare, daca nu cumva - pana atunci - orizontul de asteptare va fi risipit prin aparitia unei noi forte politice, deosebita de cele in functiune. Rezultatele turului secund al "bucurestenelor" a fost, oricum, cel scontat, dar confruntarea Cdr - Pdsr nu mai este atat de atractiva ca odinioara pentru alegatori. Ambele grupari par deja uzate moral, depasite. Cand candidatii lor au obtinut doar 16,01% (V. Lis) si 9,67% (S. Oprescu) din totalul voturilor posibile, inseamna ca trebuie sa se schimbe ceva.
Regruparea stangii la al doilea tur al alegerilor nu a fost insa surprinzatoare. Daca Prm-ul, Punr-ul, Ulb-ul s.a.m.d. s-au orientat automat spre sustinerea candidatului Pdsr, aliatul lor "natural", alinierea in aceasta formula a ApR-ului este, totusi, surprinzatoare. Optand pentru candidatura Pdsr-ista, partidul d-lui T. Melescanu risca sa-si piarda structura idenditara, afirmata tocmai prin opozitie cu gruparea din care s-a desprins. Optiunea este surprinzatoare si datorita faptului ca Psdr-ul, cu care ApR-ul se afla in discutii avansate in vederea unei eventuale fuziuni, si-a orientat optiunea spre candidatul Cdr, ca si fostul sau partener din Usd, Pd-ul. Pentru ApR se anunta, in consecinta, zile grele, cu atat mai mult cu cat dl M. Cosea, unul din liderii sai reprezentativi si candidatul sau la primarie, a anuntat ca demisioneaza. Pentru ApR, alegerea normala ar fi fost alaturarea de gruparile social-democrate opuse Pdsr-ului, Psdr-ului si Pd-ului. "Bruierea" social-democratilor este un semn ca formula doctrinara nu functioneaza inca, jocurile partinice fiind, in continuare, dominate de interesele liderilor, ale gruparilor din spatele lor. Cata vreme partidele in cauza vor fi "partide pentru lider", impactul lor doctrinar va continua sa scada. Ceea ce va exclude realizarea unui segment de electorat stabil, disciplinat, sigur.
Cel de-al treilea tur de scrutin al alegerilor pentru primaria Capitalei a pus, in mod logic, fata in fata Cdr-ul si Pdsr-ul. Rezultatul lui este mai putin interesant. O anume mobilizare a cetatenilor l-a transat. Mai interesant este semnalul dat gruparilor politice existente in toate cele trei tururi ale alegerilor. El indica faptul ca toate trebuie sa se reformeze sau sa piarda. Daca nu va fi inteles, in anul 2000 s-ar putea sa asistam la un adevarat cutremur politic. Rabdarea alegatorilor are o limita.