Tranzitia muta romanii la psihiatru
Dr. Catalina Tudose
"Traim cu totii o prelungita criza de adaptare"
In cabinetul ei de la Spitalul "Alexandru Obregia" din Bucuresti, dr. Catalina Tudose coboara zilnic in infernul suferintei bantuite de spaime si halucinatii. Eminent psihiatru, atent si rabdator doctor de suflete, retraieste, alaturi de pacientii sai, intamplari si povesti de viata cumplite, greu de imaginat. E multa durere in jurul nostru si tot atata deruta. Ca medic, iti trebuie o nesfarsita stapanire de sine si multa dragoste de aproapele tau ca sa ramai neatins si lucid in fata nelinistii, a disperarii omenesti.
Doamna doctor Catalina Tudose reuseste acest lucru. Dovada: scrisorile cititoarelor noastre, aflate la o mare cumpana a vietii, si pe care le-a vindecat. Scrisori emotionante si tandre, incarcate de prea-plinul recunostintei lor.. - Doamna doctor Catalina Tudose, se pare ca in ultima vreme afectiunile psihice au crescut alarmant. Romanii sunt tot mai pesimisti si mai lipsiti de suport moral. Depresiile se transforma in veritabile epidemii. Sa fie de vina climatul de nesiguranta instaurat in ultimii ani?
- In lipsa unor statistici serioase, nu pot da un raspuns categoric. Cazurile pe care le intalnesc la cabinetul psihiatric al Spitalului "Alexandru Obregia" imi intaresc convingerea ca in ultimii ani au crescut semnificativ afectiunile afective si ca cea mai vulnerabila generatie la schimbari este generatia celor de 40-50 de ani - oameni aflati intre energiile tineretii si resemnarea pensionarii. Ca sefa a unei sectii in care patologia majoritara este cea a barbatilor agitati, ma confrunt cu forme grave de patologie depresiv anxioasa: fenomene obsesive, schizofrenii etc. Prin comparatie, tulburarile afective, crizele de maturitate, neincrederea in sine par minore. Dar ele nu sunt minore macar din doua motive: nu-marul lor creste alarmant si ele pot dezvolta forme patologice mult mai rezistente la tratament decat cele obisnuite. Pe scurt, daca pana in "90 domina patologia nevrotica, acum se dezvolta un puternic sindrom de inadaptare, ce se manifesta in forme din cele mai diverse. De pilda, foarte multe femei de 50 de ani cauta sa se pensioneze, sa se retraga din viata activa, sa se izoleze. A crescut vizibil gradul de vulnerabilitate psihica a adultilor si orice incident profesional (somajul, spre exemplu) poate deveni o tragedie personala.
- Ce se intampla cu tinerii? Sa inteleg ca schimbarile si toata aceasta tranzitie ii afecteaza mai putin?
- Nici vorba. Si ei trec prin crize existentiale puternice. Tinerii acuza crize majore de decizie sau de afectiune, se simt tot mai singuri, nu au modele, sunt apatici, par ca nu vor nimic. La varsta lor au o psihologie de pensionari.
- Care ar fi cauzele acestei crize?
- Cauzele sunt multiple. As aminti lipsa modelelor parentale. Parintii cu bani multi - oameni ocupati, care adeseori compenseaza lipsa afectiunii oferind copiilor sume mari de bani - nu sunt un model. La fel cei saraci (intelectualii, de pilda). Deja s-a creat un cerc vicios. Conflictul intre generatii se autointretine pe fondul unor situatii noi, cum ar fi plecarea copiilor in strainatate. Spre exemplu, o tanara a decis sa ramana in Spania, fara a se consulta in prealabil cu parintii. Desi fata si-a facut acolo o buna situatie materiala (a obtinut cetatenia, are serviciu etc.), mama a ajuns in spital, acuzand tulburari afective severe. Un alt exemplu il constituie cazul copiilor care parasesc familia, abandoneaza scoala etc. pentru a intra in diferite secte religioase agresive. Adeseori, acesti copii provin din familii cu probleme.
- Cat de romanesti sunt aceste fenomene? Care este situatia in tarile vecine, aflate si ele in tranzitie?
- In boala intri prin mecanismele societatii si, nu intamplator, schimbarile sociale, economice bruste genereaza o paleta larga de tulburari afective. Din cate stiu, in tarile estice (Bulgaria, Cehia etc.) situatia e cam la fel.
- Ce poate face, in aceste conditii, un psihiatru?
- Imbucurator e faptul ca oamenii incep sa vina la cabinet. Asta inseamna ca acesti oameni vor sa se indrepte, ca accepta sa se autoanalizeze, ceea ce usureaza enorm munca psihiatrului. Pana la urma, rolul nostru este de insotitor vigilent. Dupa ce am stabilit simptomatologia si un diagnostic corect, trebuie sa ajungem la cauza, in asa fel incat pacientul sa o constientizeze, pentru ca, in final, sa-l inveti sa se apere si sa traiasca singur. Orice psihiatru ajunge in situatia sa afle foarte multe si dramatice povesti de viata. Important e sa ramai neutru, evitand ca pacientul sa devina dependent de tine. Rolul tau e sa-i dai incredere in fortele proprii si nu sa-i oferi solutii, sa-i spui permanent ce sa faca.
- Puteti sa ne dati un exemplu?
- De pilda, foarte multi tineri fac lucruri care nu le plac, cum ar fi o facultate impusa de catre parinti. In scurt timp, acesti tineri intra in conflict cu ei insisi, devin apatici, se izoleaza. Personal, ii sfatuiesc sa renunte si sa reinceapa drumul spre care se simt atrasi. E mai bine asa, chiar daca aceasta decizie implica niste costuri si o anume risipa de timp. Tanarul trebuie invatat sa ia decizii si sa se simta bine in pielea sa. Trebuie, in primul rand, sa se identifice pe sine. Sa stie ce vrea si la ce este bun. Din pacate, scoala e ramasa mult in urma si cultiva acelasi paternalism de trista amintire. Adeseori, copiii raman pasivi si incapabili sa se descopere pe sine. Ei nu sunt pregatiti pentru viata, cata vreme li se insufla doar orgoliul de a reusi. Dramatizand esecul, nici nu-l accepta. De aici pornesc starile conflictuale ce se agraveaza de-a lungul timpului, dependenta afectiva, neputinta de a trece singur crizele inerente varstei.
- Pe termen lung, situatia pare extrem de grava. Cum au rezolvat tarile dezvoltate aceste probleme?
- In Occident, accentul cade pe preventie. Psihologia a patruns in multe domenii: in scoala, in pregatirea profesionala, in conducerea intreprinderilor. Fara cunostinte minime de psihologie nu poti mentine echilibrul unui colectiv, nu poti identifica asa-zisele persoane cu risc, predispuse la accidente de munca etc. Din pacate, la noi psihiatria a ramas mult in urma si acest lucru se vede. E suficient sa luam cazul femeii care si-a dat foc la Pitesti. Daca primarul ar fi avut sprijinul unui psiholog, asa cum se intampla in strainatate, nu s-ar fi ajuns aici. In primul rand, acest cuplu patologic (sotul si sotia) trebuia despartit. Apoi, trebuia stabilita comunicarea cu persoana aflata in criza. In Occident, toate institutiile statului beneficiaza de asistenta unui psiholog sau, dupa caz, a unui psihiatru, care intervine in situatii grave: luare de ostatici, accidente aviatice. La noi, de pilda, politistii ar trebui sa urmeze cursuri de initiere in psihiatrie. Nu e normal sa intervina in forta pentru a aresta o persoana agitata, cu vadite tulburari psihice, cand foarte bine ar putea rezolva situatia discutand cu ea, aplanandu-i spaimele.
- Nu vreau sa iau apararea Politiei, dar traim intr-o lume tot mai agresiva. Suntem sau nu un popor bolnav?
- Generalizarile sunt nedrepte si pripite. Pe fondul unor frustrari sociale, putem constata cresterea agresivitatii la toate nivelele - de la presa pana la sport. A crescut foarte mult alcoolismul, consumul de droguri, iar fumatul a devenit deja o boala. A aparut insa, dupa 1990, o patologie inca neinvestigata serios, cum ar fi patologia comportamentului alimentar - oamenii se ingrasa, membrii Guvernului si-au dublat sub ochii nostri greutatea, femeile urmeaza (adeseori nevrotic) felurite regimuri alimentare, fetele slabesc refuzand sa manance. Toate acestea tradeaza tulburari afective importante pentru ca imaginea despre sine este afectata.
- Ce-i de facut?
- Trebuie sa acordam psihiatriei preventive rolul pe care il merita. De pilda, nu se face nimic pentru sanatatea grupurilor profesionale. Oriunde in lume patronul are grija sa mentina spiritul de echipa, fiind in stare sa elimine un bun profesionist, daca acesta tulbura echilibrul grupului. La noi, dimpotriva, toate colectivele sunt bolnave. Apoi, suntem prea intoleranti. Pentru noi, toate afectiunile psihice sunt nebunie si nu vrem sa avem de-a face cu astfel de persoane. In Occident multe spitale de profil s-au desfiintat. Pe cat posibil, terapia celor bolnavi psihici se face acasa. Resocializarea e o componenta terapeutica. Chiar si in forme grave (schizofrenie), tinute sub control prin medicamentatie, absenta izolarii sociale este benefica. Noi intoarcem spatele acestor oameni, pentru ca suntem dominati de prejudecati; pentru ca suntem neinformati; pentru ca (printre altele) presa greseste mediatizand, nedrept si in exces, orice incident in care este implicata o persoana cu probleme psihice. Imi amintesc ca la Spitalul "Alexandru Obregia" a fost adus un tanar care injunghiase un politist. Tanarul se baricadase in casa, obsedat fiind ca e urmarit, ca cineva ii vrea raul. In loc sa discute cu el, politistii au spart usa si tanarul, speriat, a incercat sa se apere. Tot de mentalitate tine si indiferenta noastra. Sa nu uitam ca o boala psihica grava izbucneste dupa o evolutie anume, ce se desfasoara sub ochii nostri: comportament bizar, privire absenta, tendinte de izolare prelungita, convingeri delirante, halucinatii etc. Regretabil este faptul ca intelectualii, medicii chiar, refuza sa observe in propria lor familie asemenea semne. Refuza sa accepte realitatea chiar si cand boala este deja evidenta.
- Cititorii revistei, care va recomanda si va lauda in scrisori, sunt incantati mai ales de faptul ca tratati fara medicamente. (Sedativele care li se administreaza in tone prin diferite spitale au devenit pentru ei o obsesie).
- Medicamentele ajuta, dar nu rezolva cauza atunci cand tulburarile sunt provocate de traume psihice. Mult mai important e sa ajuti pacientul sa se cunoasca pe sine, sa-si ierarhizeze problemele si sa-si identifice scopurile reale. Traim cu totii o criza de adaptare, trebuie sa luam decizii rapide, intr-o lume care se grabeste parca tot mai mult. Te simti depasit de viata si primul impuls e sa abandonezi lupta. La asta se adauga tendintele noastre fantasmatice, delasarea, vechile mentalitati. Cineva o sa rezolve. Cineva din Guvern trebuie sa se ocupe si de problemele noastre. Uitam ca o problema sufleteasca grava nu poate fi ascunsa. Neglijata, ea poate reizbucni si mai violent. Suntem in stare sa recunoastem ca, de fapt, suntem bolnavi? Facand acest lucru, am parcurs deja o parte din drumul vindecarii. Vrem solutii imediate si rapide. Un domn cu serioase probleme cardiace pe fond psihic se arata mirat, revoltat chiar, ca afectiunea lui nu se rezolva in 2-3 sedinte de tratament. Tratamentul psihoterapeutic e de durata si nu tocmai ieftin. Psihiatrii nu ofera retete de reusita in viata. Ei te invata cum sa te aperi, cum sa traiesti sanatos, in acord cu tine insuti. Maturitatea incepe prin a te cunoaste pe tine insuti, cu slabiciunile si calitatile tale, prin autoasumare. Daca nu reusesti sa-ti gasesti locul in aceasta lume, poti cere ajutor. Am spus ajutor si nu inlocuitor. Lupta ramane, pana la urma, a ta. Sorin Preda
D-na dr. Catalina Tudose poate fi contactata la Spitalul "Alexandru Obregia", Serviciul 2 Clinic, tel. 684.50.80, int. 433 sau la cabinet, tel. 311.34.71.