Condamnarea Cdr
Iesirea Partidului Alternativa Romaniei din Cdr si de la guvernare - anuntata marti, 27 octombrie 1998, in urma reuniunii Consiliului National al formatiunii - a fost interpretata diferit de politicieni si analisti. Primii, in special cei din Cdr, au vazut in ea un act politicianist: pierzandu-si reprezentantii in Executiv, in urma restructurarii guvernului, Par-ul s-a retras nemultumit, a "tradat" coalitia care l-a adus in Parlament, desi este un partid minuscul. Ceilalti au vazut in actul Par-ului un calcul politic abil, asemanator celui pus in practica de gruparea lui Petre Roman la scindarea Fsn-ului: nemaifiind sigur de castigarea viitoarelor alegeri parlamentare de catre Cdr, formatiunea lui Varujan Vosganian a decis sa-si incerce norocul singura sau, eventual, cu noi aliati, mai putin compromisi. Se stie ca apropierea alegerilor generale impune intotdeauna regrupari ale partidelor politice, aparitia unor noi oferte, sau chiar a unor noi miscari politice. Par-ul putea, in fond, sa actioneze si pe baza ambelor motivatii.
Unii analisti au cercetat, totusi, justificarile optiunii spectaculoase a Consiliului National al Par. Liderii formatiunii au sustinut ca retragerea din Cdr se datoreaza neindeplinirii obiectivelor stabilite inaintea alegerilor din 1996 (concretizate in programul Cdr, faimosul "Contract cu Romania") si, mai ales, abandonarii idealului renasterii morale a societatii, vizata prin "Schimbarea" propusa atunci. "Gestul nostru", a declarat Varujan Vosganian, "nu poate fi asimilat cu cel al Udmr si Pd (care urmaresc fie interese locale, fie de grup - n.n.), deoarece el are in vedere interesele Romaniei pe termen lung si mediu, interesele unei generatii care va conduce candva aceasta tara". Gestul Par-ului a fost, in consecinta, asimilat cu cel al Aliantei Civice, autosuspendata din Cdr in urma cu cateva luni in urma unor justificari asemanatoare. Ac considerase ca pragmatismul conjunctural al partidelor din Cdr a afectat grav restaurarea societatii civile romanesti, a blocat normalizarea acesteia. Cdr trebuia - dupa Ac - sa incerce o schimbare radicala a sistemului administrativ din Romania, excluzand astfel preluarea proastelor obiceiuri ale regimului anterior, regim ce a permis - prin raptul, mai mult sau mai putin legal, practicat in economie - transformarea fostei nomenclaturi comuniste intr-o prospera noua burghezie.
Retragerea Par-ului, primul partid politic ce pleaca de la guvernare dupa schimbarea de regim din 1996, a fost considerata, de majoritatea observatorilor, inceputul destramarii Cdr. Alianta a functionat pana acum sub dominatia evidenta a Pntcd-ului, care a impus partidelor componente propria orientare, propriul program. In primele luni de dupa alegerile din 1996 se vantura chiar ideea transformarii Cdr intr-un partid unitar, intr-atat de clara era aceasta dominatie. Degringolada guvernarii, cedarile succesive la "santajul" practicat de Pd, celalalt component major al coalitiei guvernamentale, au impus inevitabil aparitia unor tentative de regasire a identitatii din partea gruparilor reunite in Cdr. Liberalii s-au saturat sa mai fie considerati "remorca" Pntcd-ului, iar Par-ul a constatat ca orientarea de dreapta, asumata de Conventie, exista numai pe hartie, guvernul manifestandu-se, cel mai adesea, ca un guvern al social-democratiei. Cdr-ul, a sustinut gruparea d-lui Vosganian, nu a inteles ca, in loc sa-si continue polemica sterila cu Pdsr-ul, trebuie sa treaca efectiv la schimbari majore in societatea romaneasca, impunerea capitalismului neputandu-se realiza decat printr-o politica liberala, de dreapta. Cei doi ani de guvernare de dupa 1996 au fost, din aceasta perspectiva, pierduti in inutile polemici - intra si extra muros - cu aliatii si oponentii, asupra cailor de urmat. Consecintele s-au vazut: Reforma s-a blocat; nemultumirea sociala a crescut alarmant; coruptia s-a generalizat; izolarea tarii a devenit evidenta etc.
Unii observatori (dublati de politicieni guvernamentali) au considerat ca - desi justificat - gestul Par-ului este unul sinucigas. Toate formatiunile politice care au parasit Cdr in timp au fost condamnate la moarte civica, au disparut din Parlament. Liderilor Par-ului li s-a exemplificat cu Pnl-Campeanu, Pl"93 si Pac, Psdr-ul fiind singura formatiune supravietuitoare, dar numai prin alierea cu Pd-ul in Usd. Par-ul nu a parasit insa un Cdr in ascensiune, cum s-a intamplat atata vreme cat alianta era in Opozitie. Pentru alegatori, Cdr-ul reprezenta atunci unica varianta de iesire din "fundatura" Pdsr-ista. Evadatii din Conventie au fost perceputi, deci, ca un fel de vrajmasi ai schimbarii, ca aliati mascati ai Pdsr-ului. Electoratul era putin dispus sa sesizeze diferentele doctrinare si programatice dintre cei ce alcatuiau nucleul "partidului Schimbarii", contand doar ostilitatea fata de "neocomunismul Pdsr"-ist. Accesul la guvernare a risipit aceasta perceptie, demonstrand ca noua putere nu este nici pe departe unitara in proiecte, solidara in decizii. Anii de opozitie nu au dus Cdr-ul la stabilirea unui program unitar, iar apropierea de Usd a facut ca realizarea acestuia sa devina si mai dificila. Victoria in alegerile din 1996 ar fi trebuit sa impuna imediat o regandire a aliantei pe baze doctrinare si o definire stricta a programului si a competentelor comune. In locul unor negocieri deschise, axate pe identificarea precisa a obiectivelor majore si pe delimitarea riguroasa a responsabilitatilor, s-a procedat la o "impartire a ciolanului", la repartizarea domeniilor de exploatat din perspectiva "algoritmului". Ce a urmat se stie. Convulsiile guvernarii si greselile grave au cazut in seama Pntcd-ului, "centrul" Cdr-ului, desi administratia a evoluat dupa "capriciile" Pd-ului, ajungandu-se treptat la impunerea unui guvern condus de un taranist, dl Radu Vasile, foarte sensibil la aceste "capricii". Par-ul a parasit, asadar, o coalitie la guvernare, marcata de convulsii interne, aflata intr-o clara pierdere de popularitate.
Un cunoscut analist, I. Cristoiu, a remarcat ca desprinderea Par-ului din Cdr si din coalitia guvernamentala reprezinta o reactie la agresiunea realitatii. Intr-adevar, pentru electorat, lupta politica din Romania a devenit, treptat, un conflict steril, de rutina, intre fostii si actualii guvernanti, o nesfarsita dezbatere asupra pedeserizarii sau cederizarii administratiei si a consecintelor acestor "miscari". In plan concret insa lucrurile au evoluat la fel de prost si dupa aceleasi scheme sub noua, ca si sub vechea putere. Evolutia economiei a continuat sa fie catastrofala, nivelul de trai a continuat sa scada, "luminita de la capatul tunelului" a ramas, pe mai departe, invizibila. Electoratul nu putea sa nu sesizeze ca reprezentantii administratiei instalate in decembrie 1996 au ajuns, foarte repede, sa se comporte in aceleasi maniere, si cu aceleasi rezultate, precum prodecesorii lor. A devenit extrem de semnificativa rezistenta lor la incercarile de debirocratizare ori de exorcizare a tarelor ansamblului social. Taraganarea votarii "legii Ticu Dumitrescu", privind accesul public la dosarele colaboratorilor fostei Securitati, ce impunea "curatirea morala a clasei politice", dar si eliminarea santajelor pe baza de dosar - practicate astazi la scara nationala - a impus parerea generala ca "patatii" au impanat toate partidele politice, indiferent ca sunt de stanga sau de dreapta, ca se afla la putere sau in Opozitie.
Dezgustul electoratului fata de clasa politica si fata de "jocurile" ei s-a vazut clar cu ocazia primului scrutin al alegerilor locale bucurestene. Cand din aproape doua milioane de alegatori se prezinta la urne mai putin de 35%, ceva nu este in regula. Electoratul absenteist respinge astfel in bloc ofertele partidelor existente. Semnalul este foarte dur pentru ca indica un orizont de asteptare complet diferit fata de cel al ultimelor alegeri. In plan national, el semnifica o deschidere a cetatenilor spre o alta cale decat cele existente in plan politic. Viitoarele alegeri generale vor produce, probabil, mari surprize pentru politicienii in functiune. Par-ul a sesizat, in context, ca epuizarea Cdr este perceputa ca atare. Sub asaltul Pd-ului, care si-a mai lansat un "ultimatum" in preajma restructurarii guvernului, alianta pare incapabila de reactie, sclerozata. In plus, regruparea stangii, experimentata deja in cel de-al doilea tur al alegerilor pentru Primaria Capitalei, poate face ca imaginea unui Pdsr simetric, incapabil sa se reformeze, sa dispara. Stanga a inteles "lectia" data de electoratul bucurestean care, la primul tur de scrutin, a plasat pe locul secund un independent, dl G. Padure. Reunificarea stangii poate deveni "un magnet" pentru Pd care isi poate exacerba pretentiile fata de guvernare, amenintand oricand cu rasturnarea majoritatii actuale. Actul Par-ului indica necesitatea unei restructurari a raporturilor din Cdr pentru ca alianta sa mai supravietuiasca. Oricine poate realiza insa ca, daca situatia actuala se mentine, supravietuirea nu este suficienta. "Ajutata" sau nu de Pd, Cdr va pierde viitoarele alegeri generale. O eventuala victorie a lui Viorel Lis la Primaria Capitalei va fi, din acest punct de vedere, doar un concurs de imprejurari, un prilej de iluzii desarte.
Unii politicieni au inteles, totusi, sensul mutatiei Par-ului. Presedintele Emil Constantinescu nu a incercat sa ii opreasca pe liderii lui sa se retraga din Cdr, desi le cunostea intentiile. Presedintele stie ca daca la viitoarele alegeri generale va candida pentru un nou mandat in numele aliantei conduse de Pntcd, s-ar putea sa piarda. Problema este cunoscuta si de "tinerii lupi" ai partidului taranist care, sub conducerea premierului Radu Vasile, pregatesc discret reformarea lui sau, in eventualitatea blocarii actiunii, relansarea intr-o noua formula. Un partid neparlamentar, dar tot mai curtat de diverse partide in pierderea de viteza electorala, este - se pare - in atentia premierului si al grupului sau "reformator". Gruparea de dreapta, "clubul" propus de Par, ar putea fi, in situatia data, rezerva presedintelui Constatinescu pentru anul 2000. Sau o forma de presiune pentru restructurarea Cdr. Pentru ca, desi foarte ofensiv, Par-ul nu va ajunge, totusi, o alternativa foarte sigura la viitoarele alegeri generale. "Rezerva" presedintelui este, probabil, alta. Ea nu poate fi decat Pnl-ul, singurul partid putin marcat de "uzura puterii", de haosul provocat de eterna batalie Pntcd-Pd.
Pnl-ul ar trebui insa sa iasa din inertia aparenta in care se afla. Sansa lui ar fi, in acest moment, desprinderea din Cdr si refacerea aliantei cu Pntcd-ul si Pd-ul pe alte baze. Pnl-ul nu-si poate permite sa evolueze total spre dreapta, cum au dorit fostii lui aliati din Par, dar nici spre stanga spre care se indreapta Pd-ul si, sub influenta lui, guvernul Vasile. O desprindere din Cdr ar putea sa-i confere imaginea de solutie-alternativa la regruparile de pana acum, cu atat mai mult cu cat nemultumitii din Pntcd, cat si cei din Pd sau chiar din stanga acestuia, vor cauta posibilitatea unui nou start. Ideea vicepresedintelui executiv, Valeriu Stoica, de a reuni in partid trei orientari - de stanga, centru si dreapta - ar putea fi extrem de fertila. Pentru ca apropierea Pd-ului de o alianta a stangii cuprinzand Pdsr-ul, dar si Prm-ul, ar putea duce la ruperea lui, tot asa cum unii ApR-isti nu sunt deloc dispusi sa revina intr-o formatiune dominata de oamenii d-lui Iliescu, Roman sau C.V. Tudor. In eventualitatea aproape certa a fracturarii interne a Pntcd-ului, Pnl-ul ar putea tasni, daca va specula momentul, in castigator. Cdr este, de acum, o alianta condamnata.