Manastiri Dobrogene
Azi: Manastirea "Sfantul Andrei"
Candva, la inceputul acestui secol, caii unui avocat constantean pe nume Jandiru s-au oprit inexplicabil pe dealul Urloaia, nu departe de satul dobrogean Ioan Corvin. Pentru ca toate incercarile lui de a urni din loc birja sa boiereasca s-au dovedit zadarnice, avocatul a fost nevoit sa innopteze in camp deschis. Prins in stransoarea somnului, i-a aparut in vis un inger de foc, care cu glas tunator i-a cerut sa ridice lacas de rugaciune si, purtandu-l prin vazduh, l-a dus in fata unei pesteri aflata intr-o padure din apropiere. Era pestera Sfantului Andrei, a Celui dintai chemat, ucenicul Sfantului Ioan Botezatorul si, apoi, Apostol al lui Hristos, crestinatorul stramosilor nostri, cel care, asa cum spun primele scrieri crestine, s-a oprit cu ucenicii sai prin anul "60 in Dacia Mica, acolo unde instapaneau dregatorii Cutusan si Dura, nu departe de satul Cuzgun, astazi Ioan Corvin.
Gandul este si acum tulburator. Marele Apostol Andrei, martor al Botezului primit cu negraita smerenie de catre Iisus in apele Iordanului, frate al lui Simon Petru si trimis chiar de Mantuitorul in acest colt de lume, ne este intemeietor si parinte spiritual. Suntem cu mult mai bogati decat ne-am obisnuit a crede. Chiar daca nu avem a ne lauda cu multimea sfintilor canonizati de catre biserica si a moastelor facatoare de minuni, am fost haruiti cu un alt dar imens si fara de pret: nasterea noastra ca neam in chiar credinta cea adevarata a lui Hristos.
Drumul pana la pestera e cumplit. Un adevarat drum de mucenic, de apostol. In vipia verii, Dobrogea dunareana e un cazan ce sta sa dea in clocot. Pana si soarele pare a se topi sub propria sa caldura. Solemna, tacuta si neanuntata de nimic, padurea apare ca o rasplata, ca un miracol, acoperind cu mantia sa vegetala pestera, dimpreuna cu spinarea tesita si batrana a muntelui din apropiere.
E multa saracie de jur-imprejur. Cei 18 monahi ai manastirii Sfantul Andrei trudesc pe schelele bisericii, plini de var si de praful caramizii. Singura bogatie a locului pare a fi rugaciunea. Peste toate, o forta adanca, un magnetism misterios si profund fac sa vibreze peretii plini de nise si de scoici fosilizate ale pesterii. Asezati pe patul improvizat in scobitura unei firide, credinciosii inchid ochii si ridica bratele, simtind din crestet pana in talpi energia izvorata din adancuri, caldura linistii si impacarii sufletesti. In crapaturile marunte ale zidurilor reci de piatra, odihnesc zeci de biletele - inscrisuri de multumire sau cereri fierbinti de sanatate. In locul frescelor viu colorate, credinciosii au imbracat peretii pesterii-paraclis cu propriile lor necazuri, cu lacrimi.
Locul e intr-adevar puternic. Nu intamplator, marele Eminescu s-a nevoit atata amar de drum, pentru a se inchina si a se reculege la pestera Sfantului. Astazi, padurea din preajma ii poarta numele. Trebuie sa-l fi tulburat si pe el gandul ca Apostolul Andrei fusese destinat chiar Daciei Mici; ca insusi Iisus avea stiinta de neamul nostru, comparat de unele surse istorice ale timpului (Flavius Josephus) cu esenienii: monoteisti, rigoristi, mari postitori, oameni cu multa osardie in credinta lor.
Asa cum arata, Manastirea Sfantul Andrei te descumpaneste oarecum. Fara gard, cu un singur corp de chilii si o biserica pe jumatate construita, manastirea arata ca orice lucru abia inceput. Arata ca o gospodarie taraneasca, simpla si fara mari pretentii, cu gainile slobode prin curte si vacile pascand alene, fara ciurd dar, in poiana din apropiere. Deloc ostentativ, aerul acesta bucolic intareste parca si mai mult simplitatea si smerenia neprefacuta a locului. Calugarii traiesc cum se roaga. In munca lor tacuta, savarsesc un profund act religios. Actul intemeierii, fara de sfarsit.
Urmand economia nevazuta a lui Dumnezeu, pestera s-a dovedit mai puternica decat orice opreliste sau vrajmasie omeneasca. Chiar daca furia comunista a transformat-o in staul pentru vite si buruienile i-au salbaticit intrarea; chiar daca dupa "89, in sminteala clipei, aici s-au infruntat orgoliile unor monahi bulgari si rusi, deveniti - poate fara voie - furi de cele sfinte, pestera a redevenit ceea ce era prin osardia localnicilor si a doi calugari intemeietori: ieromonahul Victor Ghindauanu si Nicodim Dinca.
Aflata la jumatatea drumului dintre Constanta si Ostrov, izolata si greu accesibila, ca o pustnicie in aer liber, Manastirea Sfantul Andrei e ferita de invazii turistice si priviri iscoditoare. Aici vine adevaratul nevoitor, cautatorul neobosit de Dumnezeu. Harul lucreaza si rasplata stradaniei e pe masura. Multi s-au facut sanatosi aici. Multi s-au intremat sufleteste. Asa cum Cel dintai chemat, Andrei, vindeca orbi, leprosi sau slabanogi numai cu numele lui Hristos, tot asa noi gasim leac si alinare doar ascultand ecoul indepartat, abia perceptibil, al pasilor lui.