Sa vorbim deschis despre saracie!
Leueen Miller
"Romania nu este o tara saraca! Pentru romani, saracia e mai mult un prag psihologic!"
Doamna Leueen Miller - irlandeza de origine, pentru multi ani ambasador al tarii sale la Onu - este de relativ putina vreme reprezentant rezident in Romania al Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare. Lupta impotriva saraciei este unul dintre punctele inscrise cu rosu in agenda domniei sale, stiut fiind faptul ca o fiinta umana nu se poate dezvolta daca ii lipseste dreptul fundamental de a avea o existenta in limitele traiului decent.
Saracia e rusinoasa numai atunci cand te complaci in ea
- Doamna Leueen Miller, din pozitia dumneavoastra de reprezentant al Natiunilor Unite aveti o imagine globala in ceea ce priveste dezvoltarea umana. Este chiar atat de disperata situatia Romaniei in contextul tarilor din Europa de Est, care trec prin acelasi proces de tranzitie de la sistemul comunist la cel de piata? In care dintre aceste tari a mai fost dezvoltata o asemenea strategie de combatere a saraciei? Si, de asemenea, care este cea mai pregnanta imagine a saraciei pe care ati vazut-o, pana acum, in tarile din fostul lagar comunist?
- Va voi raspunde incepand cu ultima intrebare. Vad mereu imagini legate de saracie, aproape peste tot, dar dintre fostele tari socialiste din Europa de Est, cred ca cea mai impresionanta imagine a fost aceea a unei mame cu sase copii, din Albania, parasita de sot, care traiau intr-un bordei de pamant, aproape goi, aproape salbaticiti, fara sa fi mancat ceva de cateva zile. O imagine dezolanta, plina de tristete. Trebuie spus ca toate tarile din fostul lagar comunist au nevoie de o astfel de strategie de combatere a saraciei, dar Romania a fost prima care a pus-o la punct, la initiativa Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare. Romania nu este o tara saraca. Este insa - asa cum remarca si presedintele Emil Constantinescu - o tara care a fost prea mult timp saracita si in care realitatea a fost permanent cosmetizata. De fapt, Romania este o tara care a negat saracia timp de mai multe decenii si abia acum oamenii incep sa accepte notiunea de saracie si incep sa vorbeasca despre ea. Acesta este unul din factorii care au determinat inceperea discutiilor asupra acestei strategii, bazate pe o imagine foarte clara a situatiei in care se afla Romania la momentul acesta. La randul sau, guvernul Romaniei a realizat ca, in procesul tranzitiei, cu un proces de privatizare care nu inainteaza foarte rapid, numarul persoanelor care se regasesc intr-o stare avansata de saracie sau foarte aproape de nivelul saraciei se mareste continuu. Nu poti sa constati acest lucru si sa nu faci nimic.
- Ce credeti ca ar trebui sa faca romanii pentru a depasi acest prag psihologic al saraciei?
- Mai intai, cred ca oamenii care nu sunt obisnuiti sa se gaseasca intr-o stare de saracie, de degradare rapida a nivelului de trai, nu vor sa admita acest lucru, pentru ca ei considera ca e o rusine sa se gaseasca in aceasta situatie. In acest sens, eu cred ca ar trebui sa dati la o parte rusinea. E trist sa fii sarac, desigur, dar nu e nici o rusine. Nu esti sarac pentru ca nu muncesti, sau pentru ca ti-ai risipit averea, pentru ca ai fost iresponsabil. In cele mai multe cazuri, esti sarac pentru ca economia tarii tale trece printr-o transformare profunda si oamenii se trezesc dintr-o data fara slujbe, sau ca banii pe care-i au nu mai sunt suficienti pentru un trai decent. Deodata, te trezesti ca esti o persoana cinstita si muncitoare, care face ce trebuie sa faca, isi vede de treaba, munceste din greu, dar care se gaseste, brusc, intr-o stare de saracie. Si pentru multi oamenii, situatia aceasta are o conotatie legata de mandria fiecaruia. Ar trebui ca opinia publica sa inteleaga ca acesta este efectul unor ample transformari pe care le sufera societatea romaneasca. In al doilea rand, in alte tari exista situatii in care generatii dupa generatii traiesc in saracie. Nu e nici o rusine aici. E o rusine doar sa te complaci in aceasta saracie si sa nu faci nimic pentru a iesi din ea. Ca o prima reactie, oamenii aflati in aceasta situatie se inchid in case si transforma totul intr-o drama personala, cu serioase consecinte asupra psihicului propriu. Izolarea individului si reducerea vietii comunitare aproape la zero este adevarata problema. Cred ca acesti oameni ar trebui sa iasa afara din casa si sa ceara ajutor, sa explice ce se intampla, de ce sunt saraci, ar trebui sa se uneasca toata familia si sa munceasca ca sa depaseasca impreuna acest prag, ar trebui sa gaseasca solutii impreuna cu comunitatea, sa-si gaseasca prieteni care sa ii ajute, sa incerce impreuna sa construiasca ceva. Daca stai singur in casa, plangandu-ti de mila si asteptand sa se intample o minune, nu faci decat sa-ti prelungesti agonia. Trebuie sa iesi afara din casa si sa bati la usi, la usile vecinilor, ale fundatiilor caritabile, ale bisericii, ale organizatiilor umanitare, ca, slava Domnului, sunt destule in Romania. Si veti vedea ca situatia se schimba, in scurt timp.
- Stiti vreo formula magica pentru a depasi saracia?
- Exista saracie si saracie. Sa spunem ca esti sarac pentru ca ti-ai pierdut slujba. Atunci cred ca trebuie sa faci tot ce poti, sa te imbraci curat si decent, sa-ti pui un zambet pe fata, sa fii o persoana voluntara, energica, o persoana decenta si pozitiva si sa-ti spui tie insuti ca nu te lasi doborat si ca vei face tot ce poti ca sa iesi din impas. Si, mai ales, daca ai niste talente ascunse, esti energic si vrei cu adevarat sa faci ceva, chiar daca nu esti obisnuit, vei reusi mai bine decat stand acasa si asteptand un telefon magic.
"In Romania, familiile sunt foarte unite"
- Care credeti ca ar putea fi evolutia umana a unei persoane care se simte umilita si afectata de saracie?
- Depinde de varsta persoanei, de cand traieste in saracie, daca si restul familiei trece prin aceeasi situatie, daca are sau nu familie. Dar sunt cateva reactii clasice, general valabile: daca nu esti obisnuit cu aceasta situatie, nu vrei sa accepti ca esti sarac, esti derutat, apoi devii furios, acuzi pe toata lumea - de vina e societatea, e vina guvernului, sau e vina parintilor, sau a fostului sef - incepi sa simti ca nimanui nu-i mai pasa de tine, devii depresiv si neincrezator in fortele proprii, transformi totul intr-o tragedie, chiar si un amanunt neinsemnat (faptul ca, de exemplu, tu ai pierdut autobuzul si ceilalti l-au prins) devine o drama, ajungi sa crezi ca toate acestea ti se intampla numai tie. Deci, e o problema mentala, de stare de spirit, e o problema legata de cum vezi lucrurile, o stare de spirit care poate deveni distructiva - si pentru cel in cauza, si pentru cei din jurul sau. O stare de spirit pe care o poti preveni numai daca te ridici din pat si incepi sa faci demersuri pentru a iesi din impas. E foarte important sa te intelegi cu familia - cazul femeii care si-a dat foc in fata primariei Pitestiului a fost initial prezentat ca un act disperat, generat de saracie, cand, de fapt, era mai putin asa ceva, cat o consecinta a unei drame familiale. Daca nu gasesti intelegere in familie, e foarte greu sa lupti de unul singur. Ma mira acest caz pentru ca, in general, in Romania familiile sunt foarte unite, sunt chiar un suport moral pentru membrii lor, indiferent daca acestia sunt parinti, copii sau soti. De multe ori, femeile, e adevarat, trec prin probleme mai dificile decat barbatii, deoarece ele duc greul unei case si de aceea rezista mai greu saraciei, mai ales daca barbatii lor nu le ajuta cu nimic. Dar chiar daca s-ar intampla asa, exista Ong-uri, exista biserica, fundatiile unde poti gasi ajutor, sunt vecinii, comunitatea. Romanii sunt oameni calzi, intelegatori, daca ai probleme serioase, eu nu cred ca daca te duci si ceri ajutor, nimeni nu te ia in serios, nimeni nu te ajuta. E imposibil sa nu gasesti pe cineva care sa te ajute in vreun fel. Mai grave sunt situatiile cand in familie apar probleme financiare care genereaza stari tensionate, relatiile se deterioreaza, apar disfunctionalitati, apar probleme de comunicare intre membrii familiei. Si asta este una din problemele care apar o data cu saracia: violenta. Unii membri ai familiei devin furiosi, violenti, si isi descarca furia pe ceilalti membri, lovindu-si copiii, parintii, sotiile. Din nou o spun: cred ca ar trebui sa existe mai multa informatie pentru oameni - o preocupare mai sustinuta a televiziunii si presei, legata de institutiile guvernamentale sau nu, care pot sa-i ajute pe oameni sa se descurce, sa-i invete cum sa ceara ajutor, cum sa primeasca asistenta, cum sa traiasca in spiritul comunitar sau printre prieteni, cum sa caute si sa gaseasca sprijin. E simplu de vorbit, dar mai greu de actionat, pentru ca cei mai multi nici nu le spun celorlalti ca au probleme legate de saracie, din pricina ca se simt rusinati. Dar daca vrei ajutor, nu trebuie sa taci din gura, trebuie sa iesi afara din casa si sa ceri ajutor!
In exclusivitate pentru "Formula As":
Emil Constantinescu,
Presedintele Romaniei
"Cei care au trecut prin experiente dure in viata sunt mai bine pregatiti s-o infrunte"
Un drept fundamental al omului este eliberarea de nevoi. De aceea, saracia este o incalcare a drepturilor omului. Ca urmare, eliberarea de saracie, stabilita in Articolele 5, 17, 23, 25 si 26 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului este un drept uman integral si inalienabil. Cu putin timp in urma, in chiar ziua desemnata de Onu ca fiind Ziua Internationala de Combatere a Saraciei, la Cotroceni a fost lansata Strategia nationala de prevenire si combatere a saraciei, sub egida Onu si cu sprijinul Presedintiei Romaniei. O ocazie de a vorbi deschis despre saracie cu presedintele Romaniei, Emil Constantinescu.
- Domnule presedinte, v-am cerut aceasta declaratie in exclusivitate nu pentru a da cititorilor nostri amanunte despre reforme, strategii sau remanieri. As vrea doar sa va reamintiti faptul ca generatia dvs. a avut o tinerete "revolutionara", dar plina de lipsuri materiale. Ce dimensiuni avea saracia atunci si daca ati fost afectat personal de acest flagel?
- Copilaria si tineretea mea s-au petrecut in anii de dupa razboi si eu am cunoscut personal ce inseamna foamea, ce inseamna sa nu ai ce manca, sa stai nopti intregi la coada pentru a lua ceva pe cartela, sa locuiesti in conditii absolut mizerabile si degradante. Lucrurile acestea nu le-am povestit nici copiilor mei, nici macar studentilor mei. Saracia avea alta dimensiune atunci. Paradoxal, era mult mai mare decat in zilele noastre. Dar nu era, cred, asa de traumatizanta ca acum, pentru ca era generalizata. Or, intr-o saracie generalizata, nu sufeream prin comparatie. Mai intai, pentru ca sistemul era complet inchis si noi nu stiam ce exista afara. De exemplu, eu n-am stiut, in copilaria mea, multa vreme, ce inseamna marea, pentru ca n-o vazusem niciodata, nu exista nici televizor ca sa pot s-o vad, nu auzeam nici fosnetul marii la radio, doar citisem in carti ca exista. Pur si simplu, a trebuit sa-mi castig prin munca patriotica, cand eram student, posibilitatea de a merge in prima serie de tabere studentesti la Costinesti, in niste corturi de panza. In al doilea rand, eu nu stiam ce inseamna portocalele, ce sunt acelea, cum arata, pentru ca nu le vazusem niciodata. Prima oara cand am venit la Bucuresti, la facultate, am fost cazati la camin in dormitoare de cate 60 de studenti. In timpul facultatii - si directoarea revistei dumneavoastra, Sanziana Pop, stie, pentru ca am fost colegi de Universitate - aveam cativa colegi care erau copii de ambasadori, de nomenclaturisti si care, desigur, erau mai bine imbracati. Dar erau ridicoli ei, pentru ca noi, cei saraci, eram majoritatea. Cand a aparut generatia copiilor mei, lucrurile deja se schimbasera. N-am povestit tinerilor experientele mele triste, de teama ca as putea pierde contactul cu ei. Pentru ca aceasta este reactia tinerilor, atunci cand aud ce greu au dus-o cei mai in varsta si, mai ales, sfaturi de genul: "Sa fiti multumiti cu ce aveti, ca noi am dus-o si mai greu!". Si, totusi, exista un mare avantaj: cei care au trait experiente dure in viata sunt mult mai bine pregatiti s-o infrunte. Fiecare generatie are experientele sale trumatizante, dar important e sa vezi partea buna in ceea ce ti se intampla in viata. Ce le-as transmite tinerilor? Sa lupte pentru a se putea realiza, sa nu se lase prada disperarii si sa se bucure de ce-i mai frumos in viata.