Spiritualitate

Sorin Preda
Manastiri dobrogene. Saracacioase ca-nfatisare in comparatie cu manastirile din nordul Moldovei, asezarile monahale de pe stravechiul pamant al Dobrogei iradiaza belsug de miracol si har divin. Simplitatea lor taie drum mai scurt catre rugaciune si cer, iar prezenta unor urme crestine, vechi de aproa...

Manastiri dobrogene
Saracacioase ca-nfatisare in comparatie cu manastirile din nordul Moldovei, asezarile monahale de pe stravechiul pamant al Dobrogei iradiaza belsug de miracol si har divin. Simplitatea lor taie drum mai scurt catre rugaciune si cer, iar prezenta unor urme crestine, vechi de aproape doua milenii, dau semne tulburatoare despre faptura vie a lui Iisus. La Manastirea Sf. Andrei exista pestera in care a trait apostolul lui Christos care i-a crestinat pe romani, iar la Manastirea Dervent se afla crucile sfinte care au rasarit din pamant cand apostolul Domnului a fost ucis. Integrarea Dobrogei in harta de raspandire a invataturilor lui Iisus, trasata chiar de Acesta, ii confera locului o magie aparte. Gandurile si dragostea lui, transmise dinadins catre locuitorii de pe malul nordic al Dunarii, aseaza deasupra ctitoriilor monahale de acolo o materializare de har divin, care isi pastreaza prin vreme emotia si puterea. Faceti-va o datorie din a merge acolo. Dumnezeu e in toate: prezent si viu

Azi: Manastirea Sfanta Elena de la Mare
Dintre toate noile asezari monahale de dupa "90, Sfanta Elena de la Mare e singura manastire ridicata prin stradania si sacrificiul unui om simplu, a unui mirean. Actuala stareta, maica Maria, a trait in lume. Ramasa vaduva, si-a vandut intreaga avere pentru a construi biserica si chiliile monahale, implinind astfel un legamant mai vechi.
Privita de pe faleza galagioasa a Costinestiului, manastirea este o aparitie ciudata, insingurata si nu lipsita de mister. Promotoriul ce intra adanc in mare, tipsia nemarginita a campiei si negura transparent difuza a inserarii ii sporesc parca dimensiunile. Nimeni n-ar fi putut sa-i gaseasca un nume si un loc mai potrivite: Sfanta Elena de la Mare.
Harnic si neexersat, ochiul lucreaza, schimband unghiuri si dimensiuni. De departe, manastirea pare o corabie terestra, suspendata etern intre nemarginirea cerului si ape. Apropiindu-te, descoperi o curte taraneasca plina de pasari si straturi de flori, iar in mijloc - o bisericuta proaspat varuita. Inceputa abia acum patru ani, manastirea nu are nici ziduri de cetate si nici cimitir. Pentru ea, istoria se scrie la vedere. Se scrie la timpul prezent.
Chiar daca civilizatia, vilele ultraluxoase, forfota si discotecile Costinestiului se afla la doar 3 kilometri, cu greu gasesti un loc mai aspru si mai pustnicesc ca Manastirea Sfanta Elena de la Mare. Fara curent electric si cu un drum de acces care atunci cand ploua devine o mlastina impenetrabila, locul pare de o insingurare dramatica. Iti trebuie multa credinta si bogata lucrare duhovniceasca sa rezisti macar o iarna aici. Pana si maica Maria, stareta manastirii, s-a tulburat in sinea ei, atunci cand s-a sfintit crucea viitorului altar, in plin camp, fara a avea unde sa-si plece capul, fara apa sau fara umbra unui singur pom macar.
In arsita clocotitoare a Dobrogei, maica Maria si tanara sa ucenica, Iosefina, au pus temelie manastirii, traind doi ani la adapostul unui cort si rugandu-se dupa pravila bunului Dumnezeu la umbra parelnica a unei cisterne de apa, pe care tractoristii din Schitul Costinesti o schimbau o data la doua saptamani.
Probabil ca nimic din cele trainice nu trebuie sa se construiasca fara sacrificii. O sfanta manastire - cu atat mai putin. Probabil ca pe langa "cei trei banuti ai vaduvei", lucrarea lui Dumnezeu cerea si alte nevointe. "In mod normal - isi aminteste maica Maria - locul vechii manastiri Sfanta Elena, dimpreuna cu metocul daruit de catre Regina Elena, mama regelui nostru Mihai, era in alta parte, spre padurile Mangaliei, unde aveam si apa, si lemn de constructie. Cel de Sus a vrut insa a ne pune la incercare, dandu-ne a infrunta ticalosia oamenilor, care nu numai ca ne-au alungat de pe pamanturile cuvenite noua, dar ne si batjocoreau, intrebandu-ne cum poate o baba si un copil sa ridice toate cele cuvenite unei manastiri. Cateodata, ma minunez si eu. Sa nu ma intrebati cum si cu ce bani am ridicat chiliile si biserica in doar jumatate de an, ca nu stiu. Ceea ce stiu si simt mereu e ca Dumnezeu vegheaza".
Deschisa ca o carte, fara ascunzisuri, smerita, dar si vorbind cu ascutimea omului simplu, trecut prin multe, maica Maria isi aminteste de anii trecuti, cand manastirea arata "ca o pravalie olteneasca - fara usi, fara ferestre". Isi aminteste cum strangea roua diminetii in tipsii anume pregatite sau cum priveghea sub cerul sticlos al iernii, fara lemne de foc, doar in post si rugaciune.
Desi pare greu de crezut, in pustnicia celor cinci ani petrecuti aici, maica a vazut savarsindu-se sub ochii ei multe minuni, cea mai mare dintre ele parandu-i-se apa buna de baut pe care a gasit-o sapand un put de 17 metri. Degeaba ii spuneau oamenii locului ca jur-imprejur nu e decat stanca si saratura. Rugaciunile si nesfarsita mila divina au ajutat-o sa nu-si piarda nadejdea, oferindu-i in schimb o apa parca binecuvantata si tamaduitoare, cata vreme, chiar tinuta mai multe saptamani in sticla, nu se strica.
Ca orice om pornit pe calea aspra a monahiei, maica Maria evita sa judece aproapele. Oricat s-ar stradui sa-si invinga sentimentele, nu-si poate ascunde, totusi, uimirea in fata rautatii lumesti. Cu cat te retragi din lume, cu atat lumea vine peste tine. Intr-o noapte, hotii i-au furat toata agoniseala, ratele si cei patru porci. In timpul verii, studentii pusi pe farse tampite vin sa tulbure linistea manastirii, facand tot felul de comicarii sau chiar dezbracandu-se in pielea goala. Maica povesteste cu umor cum ii alunga pe nepoftiti cu biciul sau cum ii struneste pe muncitorii zilieri, dedulciti la bautura si mancare si mai putin la treaba. Dincolo de intamplari si vorbe mai mult sau mai putin amare, intrezaresti in glasul ei optimismul celui indarjit in credinta. Pentru ea, totul e simplu si cu putinta. Chiar daca pictura bisericii costa cateva miliarde, iar curentul electric un alt miliard, maica surade. Mai devreme sau mai tarziu, acesti bani vor fi platiti. Nu e usor sa intelegi de unde vine forta unui monah. Ca sfantul Evagrie, care atunci cand nu era bolnav sau incercat de umilintele oamenilor, cadea la genunchi intrebandu-l pe Dumnezeu cu lacrimi in ochi de ce nu-l mai iubeste, maica Maria vede in rautatea si incercarile lumii dovada ca e pe drumul cel bun.
La cei 60 de ani ai sai, maica Maria stie prea bine ce are de facut. A renuntat la viata usoara si confortabila a orasului, a renuntat chiar la avere, castigand in schimb ceva infinit mai important. In manastirea ctitorita chiar de ea insasi, suspendata ca o corabie terestra, intre cer si apa, maica Maria trebuie sa se simta macar cu o palma mai aproape de Dumnezeu. E o inaltime pe care noi, ceilalti, nici macar nu ni-o putem imagina.