Eugen Nazare
Un pianist-elev in plina ascensiune
Intalnirea cu cititorii din Constanta ai "Formulei As" ne-a adus, pe langa dialogul cu un public cald si plin de idei, certitudinea ca scoala romaneasca, in ciuda crizelor prin care trece, slefuieste in continuare mari talente, ce ne reprezinta cu cinste in strainatate. Un asemenea punct de reper a fost si Liceul de Arta din orasul de la marginea marii. Dintre elevii ce au cantat cu ocazia intalnirii pe scena frumoasei sali a liceului, cel mai aplaudat a fost Eugen Nazare, care la cei 15 ani ai sai are in palmares numeroase premii nationale si internationale (Italia, Franta, Cehia, Germania).
- Ai castigat numeroase premii, esti membru al unor fundatii precum "Klaus Brambach", "Superdotati - Henry Coanda", esti deja un pianist foarte apreciat. Crezi ca talentul si munca ta reprezinta o exceptie, sau ai in jurul tau si alti tineri ce se formeaza intr-un spirit al ambitiei si competitiei?
- Sunt copii buni, cu capacitati deosebite la noi in liceu, atat la pian, cat si la alte sectii: percutie, vioara. Exista spiritul de competitie, dar nu in sensul ca vreau sa fiu mai bun decat colegul meu, "vai, ai grija, ca ti-o ia altul inainte", ci vreau mai degraba sa fiu mai bun ca pana acum, sa dau mereu mai mult. E o ambitie personala. Vreau sa fiu primul pentru ca in felul asta ma perfectionez. Asta-i spiritul care salasluieste inauntrul nostru. Ne intalnim la concursuri, cateodata si la cele din strainatate, si e o competitie frumoasa, fair-play. Exista si concursuri cu aranjamente, dar daca esti bun te afirmi, indiferent ce se intampla in spatele tau. Totul e sa muncesti si sa te situezi la inaltime. Restul vine de la sine.
- Ti-a placut de la bun inceput pianul sau "i-a placut" lui de tine mai intai?
- Eu cant de la 8 ani, la imboldul mamei. La inceput nu voiam sa cant, tranteam capacul si ieseam la fotbal, dar cu timpul am inteles despre ce e vorba si m-a "prins", am intrat in joc. Studiam destul de mult pentru un copil, 2-3 ore pe zi. Au urmat 5-6 ore, apoi 8-9 ore, insa nu pot studia in fiecare zi atat. Incerc sa studiez cat de mult pot, sa-mi folosesc timpul cat de bine pot, insa acum tin cont si de dispozitia, de felul in care ma simt in ziua respectiva. In aceasta vara am participat in Rusia la un concurs international de pian, tinut de profesorii Conservatorului din Moscova. Erau elevi din Italia, Franta, Taiwan, Japonia, majoritatea mai mari decat mine, si la inceput am crezut ca nu voi face fata programului, care insemna studiu toata ziua, intrerupt doar de pauzele de masa. Dupa cateva zile m-am obisnuit insa si plecam ultimul de la cursuri.
- Esti tanar, sunt multe tentatii. Ai timp si pentru tine, nu numai pentru pian?
- Timp imi fac, chiar daca e mereu cate ceva de studiat la pian sau la cultura generala. Ma duc la filme, sunt un cinefil inrait, joc badminton, inot, fac sport in fiecare zi. Am de pe la 3 ani un astm bronsic si medicii mi-au spus ca sportul este total contraindicat. Datorita acestor sfaturi aratam asa, ca o galusca, insa de 2 ani, de cand fac sport, ma simt mai bine, mi-au trecut si crizele, m-am fortificat. M-a ajutat si la pian, mi s-a intarit vointa si spiritul de competitie.
- Suntem intr-o perioada in care artistii romani isi asigura cu greu un trai decent, iar tu te-ai hotarat sa devii pianist.
- Pana anul trecut, ma gandeam ca mai cant 2-3 ani la pian, mai iau cateva premii, apoi ma las. Cand am dat insa examen la Liceul de Arta, m-am gandit serios si m-am hotarat. Nu poti spune: "fac pian de performanta pana intr-a Xii-a si apoi ma apuc de altceva". N-a fost o decizie greu de luat. Nu stiu ce-mi rezerva viitorul, dar eu asta imi doresc si asta imi place. Banii sunt doar o problema materiala, dar pentru pian renunti la alte placeri, sacrificii, timp liber. Pana acum premiile au constat mai mult in diplome, nu in bani, dar simpla satisfactie de-a le castiga e incomparabila, e ceva unic, fiecare minus se compenseaza cu un plus.