Cosul cu targuieli

Redactia
Bucatarie rapida. Supa de dovleac cu galuste de branza. Ingrediente (pentru 4 persoane): 500 gr. miez de dovleac, 1 ceapa, 30 gr. unt sau margarina, 1 catel de usturoi, 500 ml concentrat de legume (Maggi sau Vegeta + apa), 100 ml smantana subtire, sare, piper, zahar, 1 lingurita suc de lamaie.Pentru g...

Bucatarie rapida

Supa de dovleac cu galuste de branza
Ingrediente (pentru 4 persoane): 500 gr. miez de dovleac, 1 ceapa, 30 gr. unt sau margarina, 1 catel de usturoi, 500 ml concentrat de legume (Maggi sau Vegeta + apa), 100 ml smantana subtire, sare, piper, zahar, 1 lingurita suc de lamaie.Pentru galuste: 125 ml lapte, 65 gr. gris, 100 gr. cascaval, 1 ou.
Mod de preparare: Se taie dovleacul cubulete, se toaca ceapa marunt si se zdrobeste usturoiul. Se calesc toate in 20 gr. de unt sau margarina fierbinte, apoi se toarna deasupra concentratul de legume. Se acopera cu capac si se lasa sa fiarba 15 minute. Intre timp, se prepara galustele: se pun la fiert laptele si restul de unt, se incorporeaza grisul si se lasa 5 minute sa se umfle. Se rade cascavalul si se introduce - impreuna cu oul - in grisul fierbinte. Se iau cu lingurita galuste si se fierb 5 minute in apa sarata clocotita. Se trece supa prin strecuratoare (sau se paseaza in mixer), se adauga smantana si se da intr-un clocot. Se adauga sare, piper, putin zahar si sucul de lamaie. Se pun galustele in supa si se serveste fierbinte.

Salata de cartofi cu carnaciori prajiti
Ingrediente (pentru 4 persoane): 1 kg de cartofi fierti in coaja, 250 gr. rosii, 1 castravete, 1 ceapa, 2 linguri ulei de floarea soarelui, 250 ml concentrat de legume (Maggi sau Vegeta+apa), 3-4 linguri otet, sare, piper, zahar, 8 cabanosi (cca. 250 gr.), ulei pentru prajit.
Mod de preparare: Se curata cartofii de coaja si se taie felii. Rosiile, spalate, se taie in opt, iar castravetele se taie in doua - pe lung - si apoi feliute (dupa ce i s-au scos semintele). Se amesteca toate. Se toaca ceapa marunt si se caleste in uleiul incins, apoi se toarna deasupra concentratul de legume si otetul, si se lasa sa dea un clocot. Se gusta de sare, piper si zahar si se amesteca in salata de cartofi. Se prajesc carnaciorii in ulei si se servesc cu salata.
Un sfat util: Nu folositi la salata cartofi sfaramiciosi. Dupa ce fierbeti cartofii, bagati-i sub un jet de apa rece. Se curata mult mai usor.

Fileuri de cod (sau salau) cu ratatouille
Ingrediente (pentru 4 persoane): 1 catel de usturoi, 1 ceapa, 1 vanata, 1 ardei gras galben, 1 ardei gras rosu (gogosar), 1 dovlecel (250 gr.), 4 linguri ulei de masline, 100 ml concentrat de legume (Maggi sau Vegeta+apa), 20 gr. ierburi de Provence (rozmarin, cimbru), sare, piper, 2 linguri suc de lamaie, 4 fileuri de peste (a 150 gr.).
Mod de preparare: Se curata ceapa si usturoiul. Ceapa se toaca, usturoiul se zdrobeste. Se spala vanata, ardeii grasi si dovlecelul si se taie marunt. Se caleste ceapa si usturoiul in 2 linguri de ulei bine incins, apoi se adauga vanata si se caleste si ea cateva minute. Se adauga celelalte legume, apa cu Vegeta si ierburile. Se gusta de sare, piper si zahar, se acopera cu un capac si se lasa sa fiarba incet circa 5 minute. Se spala fileurile de peste, se zvanta, se sareaza si se pipereaza, dupa care se prajesc in 2 linguri de ulei bine incins, cate 5 minute pe fiecare parte. Se servesc cu "ghiveciul" de legume.

Pui cu otet
Ingrediente (pentru 6 persoane): 1 pui de 1,5 kg taiat in 8 bucati, 10 cl otet de vin, 4 cepe, 2 catei de usturoi, 3 fire de patrunjel verde, 1 tableta supa concentrata de pasare, 1 lingura de mustar (daca se poate cu tarhon), 60 gr. unt, sare, piper, 2 lingurite amidon.
Mod de preparare: Se curata ceapa si usturoiul, se dizolva tableta de supa concentrata in 25 cl de apa calda si se pun 50 gr. de unt intr-o cratita, sa se incinga. Se prajesc bucatile de pui (pe toate partile), se scot din cratita si se scurge untul in care s-au prajit. Se pun bucatile de pui inapoi in cratita, se adauga ceapa, usturoiul si patrunjelul, si se toarna deasupra 15 cl de zeama de carne. Se sareaza (cu grija), se pipereaza si se fierbe 30 de minute. Apoi se adauga otetul si se mai lasa sa fiarba 10 minute. Se scot bucatile de carne, se pun intr-un castron si se pastreaza la cald. Se strecoara zeama in care au fiert si se adauga restul de otet si de supa concentrata. Se incorporeaza mustarul amestecat cu amidonul, se pune zeama pe foc si se lasa sa se-ngroase, amestecand intruna cu o lingura de lemn. Cand e gata, se adauga restul de unt. Se toarna sosul astfel preparat peste bucatile de pui si ca garnitura se serveste orez fiert.
Un sfat: Pentru a pastra calde bucatile de pui, inveliti vasul intr-o folie de aluminiu si asezati-l peste o cratita cu apa care fierbe incet.

Dulciuri
Rondele de mere cu sos de portocale
Ingrediente (pentru 4 persoane): 2 mere (400 gr.), 100 gr. faina, 1 lingura rom, 1 varf de cutit de sare, 1 ou, 6 linguri lapte, ulei pentru prajit.Pentru sos: 150 gr. branza grasa de vaci, 150 gr. iaurt, 2 portocale (curatate de coaja si taiate bucatele), coaja rasa de la o portocala, zeama de la 1/2 lamaie, 1 baton de vanilie, 1 pachet zahar vanilat, 2 linguri zahar, zahar farin pentru pudrat.
Mod de preparare: Se curata merele de coaja si de miezul lemnos si se taie rondele. Se amesteca faina, romul, sarea, oul si laptele, se inmoaie merele in acest amestec si se prajesc (pana sunt rumene) in uleiul incins. Se lasa sa se scurga. Se amesteca ingredientele pentru sos (inclusiv zeama scursa de la portocale), pana ce se obtine o crema. Se pudreaza merele cu zaharul farin si se servesc impreuna cu crema de portocale.