Din nou despre scoala
S-a intimplat ca un articol al meu despre reformele din invatamint (poate va mai amintiti: propuneam ca dupa rezultatele de la Bac si de la admiterea in licee sa urmeze o reexaminare a corpului profesoral) sa stirneasca reactii in mediul vizat si in presa. S-a intimplat, de asemenea, ca pronosticul meu, ca numai 30% dintre profesori ar trece examenul, sa fie partial confirmat de examenele de titularizare: toata lumea a aflat atunci cu stupoare de la televizor despre profesori care copiaza sau primesc nota 1, despre zeci de procente dintre ei cu note sub cinci! Si, atentie, era un examen de titularizare, adica al profesorilor tineri, al celor care abia patrund in sistem. Ce-o fi la nivelul celor deja ruginiti in sistem, Dumnezeu stie. Dintre reactiile la articolul meu, una a aparut in revista "Examene". Intii si intii le cer scuze celor trei sefi ai revistei pentru ca i-am numit "cocleli". Articolul lor insa (N.D. Fruntelata - autor; Tudor Opris - erou) se intituleaza "Un protocol ce trebuie respectat" si porneste de la un facsimil al zisului "protocol" care are semnatura lui Mircea Dinescu (pe atunci presedintele Uniunii Scriitorilor) si pe cea a lui Mihai Sora (pe atunci Ministrul Invatamintului). Esenta protocolului este ca dl Opris, care a condus din 1967 pina in 1989 toate Taberele Nationale de creatie ale elevilor, este reprezentantul permanent al U.S. si presedintele juriului in aceste tabere si de atunci inainte. Neprecizindu-se pina cind, se presupune ca pentru totdeauna, eventual si post-mortem. Cunoscindu-l bine pe Mircea Dinescu si relativ bine pe dl Mihai Sora, am toate motivele sa cred ca textul respectiv nu este scris nici de unul, nici de celalalt. Ii cred in schimb, si pe unul si pe celalalt, destul de distrati incit sa semneze fara o lectura atenta un text redactat poate chiar de... dl. Opris. Nu asta e problema. Ideea in sine, ca o persoana care s-a ocupat "inca din 1967" de modelarea creativitatii la nivelul elevilor de liceu este indreptatita sa devina pentru totdeauna senatorul de drept al domeniului, nu o pot pune in seama gindirii celor doi semnatari. Aberatia este insa sustinuta ritos de N. D. Fruntelata si fireste ca nici dl Opris nu pare a fi impotriva ei. Domnilor, aceasta este o proba de conservatorism ("cocleala" adica, scuzati expresia)! Degeaba doriti dvs. sa trageti problema in zona juridica, zicind ca "protocolul trebuie respectat pentru ca nici una dintre parti nu l-a denuntat". Juridic vorbind, protocolul e de la inceput nul de drept pentru ca nu precizeaza termenul de valabilitate. Cercetarile in pedagogia creativitatii precoce au evoluat din 1967 pina azi, iar in alte tari au aparut psiho-pedagogi specializati in domeniu. In acest context, dl N. D. Fruntelata isi etaleaza calitati de detectiv si demonstreaza ca daca am scris Gogu Radulescu si nu Gheorghe Radulescu (numele directorului din minister pe care revista "Examene" il tot intepa, iar eu il consideram un reformator) musai am fost coleg de facultate cu el. Recunosc, G.R. a fost unul dintre cei 160 de colegi ai mei de an la facultate. N-am fost insa in relatii de prietenie, iar in cei 25 de ani care au trecut de la absolvire, cred ca ne-am intilnit intimplator de 3-4 ori. E drept ca el a facut apostolat intr-un sat dintr-o padure de tei sau de nuci de prin judetul Tulcea. Trecind peste insinuarea de mai sus, dl Fruntelata imi face insa un ciudat proces de intentie: cica l-as considera pe Radulescu un reformator autentic si pe ei (revista "Examene") niste "cocleli" (din nou scuze!) pentru ca as vrea sa patrund ca autor in programa scolara! Nimic mai fals. Imi permit sa-l contrazic cu argumente pedagogice pe patronul revistei "Examene". Textele mele sint in general prea complicate, prea sofisticate pentru a fi studiate in liceu. Imi confirma acest lucru unii lectori din facultatile de filologie din tara, care-mi spun ca si la nivelul anului al Iv-lea nu le pot lucra totdeauna foarte usor cu studentii. Sigur, acolo se studiaza la alegerea profesorilor, pe baza autonomiei universitare, si nu pentru ca m-ar fi introdus ministerul. In rest, motive de a-l critica pe Gogu Radulescu am si eu: prea s-a apucat de multe deodata. Dar lipsa de profesionalism in tagma profesorilor ramine pentru mine un serios motiv de ingrijorare.
Ultima ora: Aflu ca o profesoara de chimie se incapatineaza sa-l ameninte cu repetentia pe un elev bolnav de astm, daca acesta nu participa si la orele de laborator. Copilul sufera efectiv cind intra in mirosurile de laborator, iar profesoara sugereaza parintilor sa-l duca la o scoala de handicapati! Lipsa de profesionalism cind lucrezi cu copiii poate deveni, iata, crima!
Mircea Nedelciu