Drumul spre nicaieri
Dupa majoritatea observatorilor politici, actuala coalitie guvernamentala este pe duca. Toate actiunile din ultima vreme ale partidelor ce o alcatuiesc confirma aceasta impresie. Intre ele se duce o lupta surda pentru acapararea si pastrarea unor pozitii-cheie in economie, politie, administratia de stat. Intalnirile liderilor - precum cea de miercuri, 3 septembrie - nu aplaneaza decat momentan competitia desfasurata, in umbra, fara menajamente. Efectele sunt extrem de dure pentru misiunea pe care - la constituirea ei - coalitia si-o asumase. "Schimbarea" viza grabirea procesului Reformei, redresarea economica a tarii, integrarea ei in structurile euro-atlantice si europene si, ca punct final, reconstituirea societatii civile normale. La doi ani de la schimbarea de regim, trebuie sa constatam ca, practic, nici unul dintre aceste mari obiective nu a fost atins. Ba chiar, mai mult, prin esecurile sale, guvernarea pregateste terenul pentru o reintoarcere la putere a coalitiei ce a sustinut fostul regim, alcatuita in principal din Pdsr si Prm.
Fenomenul era previzibil. Inca de la inceput, coalitia a fost alcatuita pe o armonizare a unor interese partinice conjuncturale, si nu pe sustinerea comuna a interesului national. Partidele intrate in joc, Pntcd-ul, Pnl-ul, Par-ul - regrupate in Cdr - Pd-ul si Psdr-ul - reunite in Usd - si Udmr-ul, si-au urmarit interesele proprii, fixate din perspectiva aspiratiilor lor electorale imediate. Faptul ar fi fost normal intr-o societate stabila. Pentru o comunitate aflata in tranzitie, el este insa nociv, riscand sa produca efecte perverse. Cetatenii, care si-au pus - prin vot - speranta intr-o ruptura decisiva cu trecutul, au inceput, in consecinta, sa descopere ca, in loc sa rezolve marile probleme ale tarii, alesii lor duc o lupta acerba pentru posturile de comanda, pentru controlul unor sectoare majore ale vietii economico-sociale. "Algoritmul" - ce parea formula fireasca a repartizarii proportionale a segmentelor puterii - a devenit in aceste imprejurari sursa esecurilor in serie ale guvernarii. Administrarea societatii pe baza "algoritmului" a permis promovarea incompetentei si, uneori, a intereselor meschine, in timp ce specialistii, inregimentati sau apartinici, au fost ignorati, dati la o parte pentru ca, intr-un sector sau altul, partidele "posesoare" si-au impus oamenii.
Batalia - evident, pentru "ciolan" - nu s-a incheiat nici la jumatatea mandatului noii puteri. Mai mult, daca pana acum ea mai putea fi inca ascunsa sub valuri doctrinare - alianta grupand cele trei tendinte politice specifice unei societati normale: crestin-democratia, social-democratia si liberalismul de aici inainte ea si-a pierdut, pentru toti cetatenii, orice conotatie ideologica. Nu programe justificate doctrinar anima conducerile partidelor coalizate, ci ocuparea acelor pozitii care sa permita startul cel mai lansat la viitoarele alegeri. Rezultatul - o staza generalizata a ansamblului social - era inevitabil. Consecintele lui in plan politic, greu de sesizat la inceputul mandatului, sunt catastrofale. Cetatenii au ajuns nu numai la regandirea atitudinii lor fata de partidele in cauza, regandire presupusa in orice democratie de distanta dintre promisiunile si realizarile politicienilor "promovati" la putere, ci si la o detasare anormala fata de politica, la o blamare a clasei politice in totalitate. Detasarea societatii naste, ca si somnul ratiunii, monstri. Esecul actualei guvernari poate alimenta nostalgiile totalitare, aspiratiile la dictatura. Este semnificativa, in acest sens, situatia din Rusia, unde incoerentul "experiment Eltin" tinde sa fie inlaturat pentru "mana de fier" a generalului Lebed. Deja partidele extremiste ale Opozitiei din Romania, au inceput sa faca exercitii de "limbaj totalitar" pe seama unui electorat complet debusolat de evolutia coalitiei la putere.
Ultimul exemplu al irationalei competitii interne care o macina a fost batalia data in jurul Ordonantei privind cresterea atributiilor Garzii Financiare. Ordonanta, propusa de ministrul Finantelor, dl Daniel Daianu, dadea dreptul de a intreprinde cercetari penale Garzii Financiare ce are, pana acum, posibilitati limitate in domeniu. Garda Financiara este condusa de un apropiat al Pd-ului, partidul cel mai dinamic al coalitiei la putere. Pd-ul a sprijinit, firesc, Ordonanta, ea asigurandu-i - din punct de vedere al conducerii sale - o anume imunitate fata de atacurile institutiilor de resort in domeniul controlului economic, dominate de Pntcd. Prin intermediul Garzii Financiare, Pd-ul ar fi putut raspunde cu aceeasi masura vexatiunilor Politiei Economice la adresa oamenilor de afaceri fideli lui. Conducatorii Pd stiu ca - pentru o campanie electorala eficienta - publicitatea facuta in jurul actelor reprezentantilor sai din administratie nu este de ajuns. Or, Pntcd-ul, in ciuda pozitiei dominante in coalitia guvernamentala, nu vrea sa isi pericliteze in nici un fel sansele de a domina - si castiga - viitoarele alegeri. Pntcd-ul considera ca, in cei doi ani de cand actuala coalitie se afla la putere, Pd-ul a provocat destule "incidente" care l-au impus in fata alegatorilor. Caderea guvernului Ciorbea a fost - cum se stie - provocata de retragerea ministrilor Pd ce, acuzandu-l pe premier de ineficienta in actiune, au tras spuza pe turta lor. In plus, prin numirea d-lui Radu Vasile, partidul lui Petre Roman si-a intarit pozitiile, noul premier fiind mult mai concesiv fata de ministrii Pd-isti decat inaintasul sau. Pentru multi lideri ai Pntcd, prin guvernul Vasile, partidul lor se afla la guvern fara sa guverneze. Desi dl Vasile este secretar general al Pntcd.
Conflictul in jurul Ordonantei privind cresterea atributiilor Garzii Financiare este o expresie a prevalarii intereselor de partid asupra interesului national. Interes care ar fi trebuit sa fie comun pentru toate partidele aflate la putere. Conflictul intuneca - asemenea tuturor celor care au rabufnit in cei doi ani ai guvernarii in functiune - imaginea partidelor implicate, dezvaluindu-le caracterul politicianist, meschin interesat. Ca si cele-lalte, el afecteaza fondul guvernarii, facand ca modul in care se iau si se aplica hotararile fundamentale sa capete un aspect derizoriu si o finalitate incerta. "Infrangerea" unui partid sau altuia in aceasta batalie continua nu este decat temporara, perdantul (sau perdantii) urmarind cu infrigurare revansa. In cazul Ordonantei pomenite, Pd-ul a suferit o infrangere. Liberalii, care inca isi cauta formula propriei identitati in raport cu Pntcd-ul, nu i-au sprijinit. Premierul Radu Vasile, cel mai... Pd-ist dintre taranisti, a lasat "diplomatic" discutarea Ordonantei in lipsa sa. Faptul ca Bccc-ul partidului sau decisese deja respingerea acestei Ordonante l-a pus, probabil, pe ganduri. Oricat de departat ar fi de "talibanii" Pntcd-isti, Radu Vasile nu-si poate permite sa ignore o decizie a conducerii partidului fara riscul de a-l scinda. Dl Vasile nu se poate lauda, pana acum, cu ceva realizari. Conjuncturile favorabile care l-au impus ca succesor al lui Victor Ciorbea au inceput sa se dizolve. Putin sprijinit de partidul sau, el este insa pe cale sa piarda - ca urmare a "retragerii diplomatice" - si sprijinul Pd-ului. Pd-ul a acceptat, momentan, situatia, dar acceptarea nu semnifica o resemnare. Modul in care ministrii sai, d-nii Basescu si Babiuc, au parasit sedinta de guvern in care s-a respins Ordonanta, indica aceasta posibilitate. Iar declaratia ulterioara a d-lui Babiuc o face inevitabila, Pntcd-ul este acuzat de "lipsa de vointa politica... in realizarea unor obiective ale programului de guvernare si de sprijinire a initiativelor legislative menite sa realizeze aceste obiective".
Este firesc ca, prin aceasta hartuiala fara sfarsit - exemplificata cu "batalia" din jurul Ordonantei in cauza - guvernul, de oricine ar fi condus el, sa nu faca nimic. Sfarsitul, putin glorios, al guvernarii Vasile este aproape inevitabil. Dar inlocuirea lui cu alt guvern, ori remanierea lui (anuntata) nu va modifica situatia. Atata vreme cat partidele la putere, supuse orgoliilor si arbitrariului liderilor lor, nu vor intelege ca deasupra intereselor de grup sta - cel putin in aceasta perioada - interesul tarii, lucrurile nu vor merge. Primejdiile pe care le-am pomenit mai inainte sunt mai aproape ca oricand. O "revolta electorala" nu poate matura complet o clasa politica iresponsabila. Iar o dictatura ar fi - in contextul international existent - catastrofala pentru viitorul Romaniei. Ea ar scoate-o in afara Europei si a lumii civilizate.
Exista, desigur, mai multe solutii. Cea mai rapida ar fi conceperea unui program de guvernare unitar, aplicat solidar de o administratie responsabila, sustinuta de specialistii partidelor plasati - indiferent de "algoritm" - in domeniile pe care le cunosc. Incompetenta, verificata, a unor politicieni ar trebui eliminata. Ar fi, poate, necesara si implicarea mai decisa a Presedintiei in administratie, odata cu sporirea competentelor primului-ministru. Si ar fi necesara, in primul rand, moralizarea clasei politice printr-o selectie riguroasa a membrilor ei. Actuala coalitie are putine sanse de a supravietui, dar rezolvarea situatiei prin alegeri anticipate nu este o solutie. "Anticipatele" ar reproduce, cu mici modificari, configuratia politica actuala. Prelungirea "starii" ar face insa ca, la termenul normal, sa se produca o "schimbare de garda". O regandire a sistemului politic romanesc, inclusiv o restructurare a partidelor ce il compun, este de aceea absolut necesara. Nuclee politice constiente exista in toate partidele coalitiei. O unire a lor ar putea debloca criza ce devine cronica. Dar, pentru asta, este nevoie, vorba d-lui Babiuc, de vointa. Fara ea, prabusirea este iminenta.