Copilaria
Parintele Elefterie s-a nascut la 11 noiembrie 1900 in vechea Dobroge romaneasca, la Caliacra. Au fost multi copii la parinti, iar Mihai s-a simtit asa de atras de cuvantul lui Dumnezeu, incat a facut teologia. Dar cum in acea vreme se cerea sa fii preot nu numai al sufletului, ci si al trupului, el urmeaza la Adrianopol 'Scoala de medicina traditionala - chirurgie fara cutit si fara varsare de sange' (pe-atunci existau doua astfel de scoli: cea de la Adrianopol si-alta la Constantinopol, despre care s-ar crede ca functioneaza si astazi). Astfel, tanarul preot Elefterie invata metode traditiona-le de vindecare a bolilor cu plante medicinale, dar si prin corectarea scheletului osos. Erau invatate niste 'manevre' speciale, prin care se re-aranjau oasele, intestinele, articulatiile si chiar organele interne. Daca sistemul osos era in perfecta ordine, dispareau blocajele, iar corpul traia in armonie, lipsit de suferinta. Teolog mirean fiind, i s-a cerut sa se casatoreasca, pentru a deveni preot. Cum avea o prietena, se sfatuiesc sa se ia, iar de-or avea un copil, sa-l dea la manastire. Din pacate, soarta a vrut altfel: la nastere, s-au ivit complicatii, astfel incat si mama si fetita au murit. Fara a mai sta pe ganduri, Elefterie se calugareste, trece Dunarea si se stabileste la schitul Dervent, in Dobrogea.
Manastirea Dervent
In 1936, preotul Elefterie strange bani din toate satele din jur si, la 5 iulie acelasi an, pune piatra de temelie a bisericii Dervent (aflata si astazi in satul Galita, comuna Ostrov, judetul Constanta), pe locul numit 'Crucea de leac'.
Legenda spune ca, odinioara, locurile-acestea erau binecuvantate de Dumnezeu, caci localnicii aveau o viata tare indestulata, iar cele 4 cruci de piatra ce aparusera ca din senin din pamant vindecau si faceau minuni. Din ele n-au mai ramas pana azi decat 3, si acelea roase de vreme si de mangaierea oamenilor, de-au ajuns niste cioturi, dar care atrag nenumarati credinciosi. In spatele manastirii Dervent, la cateva minute de mers, izvoraste un firicel de apa. Se spune ca pe-aici ar fi trecut Sf. Apostol Andrei, ca sa intareasca micile formatiuni crestine de-abia ivite. Umbland cu toiagul in mana, acesta i-ar fi intrat in pamant si din acel loc ar fi izvorat apa. Multi care au venit cu credinta sa bea s-au vindecat.
Manastirea a fost terminata in 1942, cand parintele Elefterie-i devine si staret. Astazi, manastirea Dervent are trei altare, cu trei hramuri: 'Cuvioasa Paraschiva', 'Izvorul Tamaduirii' si 'Ziua Crucii'.
Incet-incet, se duce vestea pana departe de preotul cel inalt si slab, foarte bun la suflet, dar aspru si drept, care vindeca. O data te fixa patrunzator in ochi, de-aveai impresia ca se uita dincolo de tine, pana in suflet. Iti spunea exact ce te-asteapta. Nu indrazneai sa-l minti. Nu deschidea niciodata Biblia, dar stia intotdeauna ce necazuri are omul din fata sa si care le era rezolvarea: fie o rugaciune, fie o procedura prin care aseza oasele la loc (nu de putine ori facand si exorcizari, de cadea deseori el insusi la pamant din cauza efortului). Era exact modelul calugarului: foarte cumpatat, plin de Sfintenie, smerit, dar si foarte puternic. Un mare duhovnic. Manca putin - peste, cand a ajuns la manastirea Agapia Veche, iar la manastirea Secu manca doar o data pe zi si atunci doar de post. Era bun gospodar in toate: si la facut mancare si la pus straturi de legume ori de flori. De gatit, gatea mai bine decat maicile. Se ruga mult. Se trezea la 3 dimineata, cand isi facea rugaciunile, iar ziua o-ncheia dupa miezul noptii. Pentru ca era taumaturg, iar oamenii alergau la el ca sa-i vindece trupeste si sufleteste, Duhul Sfant il invatase cum sa treaca peste oprelistea (fiind arhimandrit schimonah) de-a rosti mai mult de 7 cuvinte pe zi: vorbea, recitand, de fapt, din Biblie. Nici o vorba nu era in desert. Nu a cerut niciodata bani pentru tratamente, iar cand lasa cineva un pomelnic si intreba: 'Cat sa dau, parinte?', el raspunea: 'Dv. dati cat puteti, iar noi ne rugam cat trebuie'. Meritul parintelui Elefterie este ca a inglobat una din renumitele cruci-facatoare-de-minuni de la Dervent chiar in biserica, de vin si azi bolnavi sa-si caute acolo alinarea, chiar dormind langa cruce...
Stramutarea
Bineinteles ca securitatea comunista nu vedea cu ochi buni puhoaiele de oameni care luau cu asalt drumul Dobrogei, in cautarea calugarului vindecator. Astfel incat, in 1959, staretul Elefterie este alungat, impreuna cu ceilalti calugari, iar manastirea devine biserica de parohie; slujbele se tin de-acum cu greu, iar comunistii bat scanduri la ferestre, dar oamenii nu pot fi opriti. Atunci, primaria aduce macarale si excavatoare, ca sa scoata crucile-facatoare-de-minuni, dar pietrele devenisera - inexplicabil - asa de grele, incat utilajele s-au stricat. Parintele Elefterie s-a ascuns o vreme prin baltile din imprejurimi, apoi s-a angajat la S.M.T.-ul din zona, unde a si lucrat 14 ani ca muncitor. Ajunge la manastirea Neamtului, apoi la Agapia Veche, unde va sta pana-n 1985, cand pleaca la manastirea Secu, unde-l si prinde Revolutia.
Nu prea a fost privit cu ochi buni de unele starete ale manastirilor pe unde a trecut, fie din invidie, fie pentru ca vedeau un pericol in atragerea atator multimi de catre un singur preot. Si-atunci, ori il reclamau la Militie, ori la Mitropolie, ba chiar il obligau sa fixeze taxe pentru tratamente, dar il tolerau, ca aducea venit parohiei... Parintele Elefterie primea amenzi, dar nu se lasa, trata in continuare, pana ce aceia care-l reclamasera se-mbolnaveau si-i deveneau pacienti, marturisind totul, de buna voie. Deseori a fost pradat, dar hotii nu prea aveau ce sa-i fure, caci banii ii lua biserica. Totusi, odata, i-au fost furate niste haine preotesti. Si parintele s-a rugat, s-a rugat si dupa 3-4 zile hotul s-a-ntors si s-a spanzurat chiar langa poarta manastirii, de nu stiau ce-i cu el. Cand s-au dus militienii la el acasa, i-au gasit hainele furate. Rugaciunea parintelui isi urmase calea...
Reintoarcerea
Dupa Revolutie, parintele Elefterie, in varsta de 89 de ani, este adus la Dervent de calugarii care reconstruisera schitul, ca sa le redevina staret. Pleaca in graba de la Secu, insa cere aprobarea Patriarhului pentru reinvestirea ca staret la Dervent. Stia el de ce se grabeste...
Intr-una din zile, spun unii, s-ar fi impiedicat si ar fi cazut pe scari, fracturandu-si trupul, si-asa fragil. Altii spun ca-ntr-o noapte diavolul (care-l mai incercase de nenumarate ori, razbunandu-se pe el) l-a aruncat din pat. Asa, cu multiple fracturi, a cerut sa mearga-n sfanta biserica pana-n ultima clipa. Participa la slujba din Noaptea Invierii apoi, zilnic, binecuvanteaza pe toti cei care, cu sufletele stranse de emotie, paseau in biserica. In ultimele 10 zile, timp in care a sosit si aprobarea de la Patriarhie, nu a luat decat sfanta Impartasanie. Parintele Elefterie se savarseste la 12 mai 1990. A cerut sa fie-nmormantat calugareste (se face o groapa in pamant, iar in lateral se sapa o nisa, in care trupul se asaza fara sicriu, invelit doar in mantie si-n rogojina), iar cand a-nceput slujba finala - marturiseau cei prezenti - a prins a izvori atata miros de mir, de s-a umplut Valea Dunarii de parfum de trandafiri...
Si astazi, oamenii ce vin cu credinta la mormantul lui de la Dervent continua sa se tamaduiasca, iar harul sau lucreaza mai departe...
'In preajma lui, aveam sentimentul minunii'
Gabriela Moldoveanu i-a fost in preajma parintelui Elefterie cateva clipe, dar ceea ce a vazut si auzit de la el a marcat-o profund. 'Eu sunt filolog de profesie, am fost redactor de carte si, ca sa fiu sincera, l-am cautat pe parintele Elefterie la manastirea Secu, in toamna lui 1985, pentru mistica extraordinara pe care-o traise si despre care se dusese vestea. Impactul produs asupra mea a fost mult mai profund decat imi inchipuisem. M-a acceptat usor, desi mi-a vorbit putin. Te punea in mod natural intr-o ascultare ireala, asa cum trebuie sa fie intre un parinte duhovnicesc si un ucenic. Pana-n 1990 mi-am facut concediile, impreuna cu cativa prieteni, in apropierea chiliei sale. Locuiam in satul invecinat manastirii Secu, plecam dis-de-dimineata si ma-ntorceam noaptea. Simteam nevoia sa-l ajut cu ceva, sa-l hranesc, sa-i fac curatenie. Nu ma-nduram sa stau langa el, fara a-i darui ceva in schimb. Daca ceilalti din grupul meu nu pierdeau nici o miscare din tratamentele parintelui (care dorea foarte mult sa-si transmita invatatura), eu, in schimb, stateam mai mult prin bucatarie'.
- Cum vi se parea parintele Elefterie?
- Cred ca acelasi sentiment il aveam si eu, si bolnavul ce se ridica de sub piciorul lui: aveam sentimentul Minunii. Era un mare duhovnic, ce nu-si incepea tratamentele fara moliftele Sf. Vasile cel Mare. L-am vazut pe parinte cu 10 zile inainte de a se sfarsi. Era in biserica si binecuvanta intruna. M-am oprit in prag si n-am putut sa pasesc mai departe, asa de dens se simtea plutind in aer harul lui. Am primit si eu binecuvantarea, si atata suferinta era pe chipul lui, incat niciodata nu am inteles mai bine ca atunci patimile Mantuitorului...
Ultimul ucenic
Viorel Constantin Butnaru este un om fericit. Timp de 15 ani (din 1975 pana-n 1990) i-a stat in preajma parintelui Elefterie, fiindu-i ucenic. Este un tanar blajin (doar este moldovean) care, cand povesteste de parintele Elefterie, vocea-i devine soapta, iar chipul i se lumineaza si ghicesti undeva, in strafunduri, lacrimi anevoie stavilite... 'Aveam 15 ani cand l-am cunoscut. Pe-atunci noi locuiam in Grumazesti, cam la 23 km de Agapia Veche. Si m-a dus intr-o zi mama sa-l vad, ca se-auzisera multe despre ce facea. Era-nconjurat de multi oameni, care mai de care cu probleme de sanatate. Si numai ce-mi zice: <<Trateaza-l, frate, pe-ala!>>. Ei, cum sa-l tratez, daca nu stiam nimic? Atunci imi arata sumar cum sa procedez, cum sa-i trag aceluia oasele, cu mana si cu piciorul (mi-aduc aminte ca avea probleme cu coloana si cu mijlocul) si numai ce-l vad pe bolnav ca se scoala de jos si zice ca nu-l mai doare nimic. Si-mi da parintele, pe urma, un alt caz. Si-i fac si aceluia bine. Iar parintele imi spune la despartire: <<Sa mai vii, ca ai indemanare>>. Tare multi oameni necajiti veneau la parintele Elefterie, iar el nu-i lasa sa plece netratati. Oricine venea la dansul, nu pleca acasa pana ce nu era vazut de parintele. El le tragea fruntea, le sucea capul - asta putea s-o faca - dar pentru indreptat coloana mai apela si la noi, altfel zacea si cate 2 saptamani. La Adrianopol, parintele invatase ca toate bolile pot fi tratate fara medicamente si fara operatii. Asta am invatat de la dansul, niste proceduri care se aplica coloanei vertebrale, oaselor, dar numai dupa ce bolnavul este intins pe jos. Tragi cu mana si apesi cu piciorul, se aud cateodata trosnituri, dar - in final - omul pleaca pe picioarele lui. Cu timpul, am transformat metoda parintelui, asa cum credeam de cuviinta, iar dansul, vazand ca are eficienta, m-a lasat in pace. M-am mutat apoi la Targu Neamt, de unde mergeam la fiecare sfarsit de saptamana (si pe urma si de sarbatori) la Agapia. Intre noi se stabilise o legatura deosebita. M-a-ncercat de cateva ori (cu tot felul de ispite), dar nu i-am gresit niciodata'.
- Ce boli ati invatat sa tratati?
- Dupa cum v-am spus: probleme ale coloanei (lumbago, deplasari de vertebre), dar si torticolis, sciatica, enurezis, ocluzie intestinala (se executa o manevra in zona ombilicului, iar intestinele se asaza la loc), boli de inima (cardiopatia ischemica, de exemplu, poate fi cauzata de o deplasare a umarului care, pus la loc, duce la disparitia bolii), sinuzita, dureri de cap ori migrene rebele, amigdalite, dar si altele. De multe ori, pentru aceeasi boala, se gasesc mai multe variante de tratament.
Important este ca durerile de coloana pot fi atenuate pe loc. Am fost de curand la o doamna in varsta, careia-i sarise maxilarul si nu mai putea nici manca, nici inchide gura. Se face o manevra in cruce, se prinde maxilarul si se rasuceste, iar bolnavul simte o pocnitura, iar oasele se reasaza.
- Ce s-a-ntamplat dupa disparitia parintelui Elefterie?
- Soarta a vrut sa fiu singurul sau ucenic care l-a dus la groapa. De cand a murit parintele, am mai multa putere la tratamente. In 8 ani l-am visat de 4-5 ori si, de fiecare data, imi dadea sfaturi sau ma avertiza despre cate unul care nu venea cu ganduri curate spre mine. De multe ori am fost pus in fata unor cazuri noi, nemaiintalnite, si exact in clipa urmatoare imi venea solutia... Pentru mine, parintele Elefterie e ca un Sfant. Deseori ma gandesc la el si-l rog sa ma ajute ca sa fac bine altora.
Pe vremea lui Ceausescu am trimis o scrisoare la Ministerul Sanatatii, spunand ca am o metoda aparte de tratament si cer aprobarea s-o aplic. M-au chemat la Spitalul judetean din Targu Neamt si mi-au adus 2 cazuri: un bolnav de lumbago si-unul cu luxatie de rotula, carora tratamentele din spital nu le imbunatatisera starea. Dupa numai cateva minute, medicii care ma supravegheau ramasesera cu ochii mariti de uimire, caci bolnavii erau pe picioare. Intr-un tarziu, m-au intrebat: 'Auzi voci?', 'Te doare capul?', apoi m-au pus sa le spun numele latinesc al bolilor, de parca asta conta... Dupa doua saptamani, a venit raspunsul: 'Din moment ce nu aveti cunostinte medicale corespunzatoare, nu va putem acorda dreptul de practica a metodei dv. de tratament'. (In toamna lui '97 am tinut la Targu Mures un curs de osteopatie, la care - printre altii - au participat si 10 medici, care s-au aratat foarte deschisi pentru metoda mea...).
De cativa ani, m-am stabilit in Bucuresti, iar cei care vor sa apeleze la ajutorul meu pot s-o faca la tel. 092/73.71.86 (imi cer scuze, nu port telefonul mobil din snobism, ci pentru ca altfel, de la Telefoane, as fi obtinut aprobarea unui post obisnuit peste ani si ani).