Petre Bokor
'Am cerut repatrierea, dar e atat de complicat, incat imi vine adeseori sa renunt'
Petre Bokor e canadian doar pe jumatate: si-a pastrat si cetatenia romana. Iar de un an a cerut repatrierea. Dar cum la noi totul se misca greu, probabil ca va mai curge apa pe Dambovita pana o va obtine. Intre timp, vacantele lui de profesor la Universitatea Alberta din Edmonton si le petrece activ, montand spectacole de rasunet la Bucuresti, Brasov, Tg. Mures. Drame intense ca 'Transport de femei', ce tine afisul de cateva stagiuni, sau comedii pitoresti ca hazoasele 'Cumetre', care aduc mult public dornic sa aplaude 15 cunoscute actrite ale Odeonului. Inclusiv invitata speciala, Tamara Buciuceanu, intr-o compozitie antologica: nu se misca, nu scoate o vorba, doar ochii comenteaza tot ce e-n jur. Senzationala!
- Cum ati reusit, d-le Bokor, s-o fixati intr-un carucior pe cea mai dinamica, mobila doamna a scenei romanesti?
- Lucrasem impreuna mai demult, ne stimam si cand am prevenit-o la telefon ca-i propun sa interpreteze o octogenara paralizata care, fara un gest, fara un cuvant, concentreaza tot 'comentariul' in priviri, a acceptat incantata. E o provocare pentru orice actor de mare profesionalitate.
- Peste o luna, 'Cumetrele' dv. sunt invitate intr-un lung turneu in Canada si Sua. Le insotiti?
- Eu voi fi acolo sa le intampin; vor juca la Toronto, la Montreal, probabil si in alte orase, dupa care vor pleca la New York si mai departe... Sper sa fie la fel de bine primite ca la Bucuresti; autorul comediei, canadianul Michel Tremblay, e aplaudat pe mai multe continente. Eu l-am mai adus inca o data pe o scena romaneasca, la Tg. Mures, de asta data cu un frumos poem dramatic. Piesa se cheama 'Albertine in cinci timpi' - acelasi personaj e jucat de cinci actrite la varste diferite, plus o sora a Albertinei, Madeleine. A fost o bucurie pentru mine sa lucrez cu actrite ca Rodica Baghiu, Suzana Macovei, Diana Vacaru, Marinela Popescu, Iolanda Dain, Livia Gingulescu de la sectia romana a teatrului din Tg. Mures. Am repetat zi si noapte, am ridicat spectacolul in 18 zile, ca sa dam premiera la inceputul verii, de Ziua Canadei, in prezenta ambasadorului canadian in Romania. A fost un eveniment pentru oras. Cum am terminat, pe 1 iulie, am inceput repetitiile la alt spectacol, cu sectia maghiara a aceluiasi teatru. Am montat 'Jacques si stapanul sau' de Kundera. Am colaborat cu actori mari ca Ferenczy Istvan - 'stapanul' jucat in spectacolul meu de la Bucuresti de alt stralucit interpret, Alexandru Repan. Dupa 7 ani de cand am montat piesa la Teatrul Mic, mi-am mai schimbat si eu mijloacele, si parca hazul scriitorului ceh a devenit mai grav, mai filozofic.
- Ne ajuta uneori si timpurile prin care trecem... Apropo de timp, ce mai face fiul dv. si al apreciatei coregrafe Maria Mitrache, candva prim-solista a Operei din Bucuresti?
- Va multumesc de intrebare si in numele ei, care se afla acum cu mine in tara. Petru al nostru tocmai a terminat Facultatea de Arta si Litere la Universitatea Alberta - una din cele mai reputate universitati canadiene - si a devenit profesor de literatura. Sotia mea pregateste viitoarele balerine in cadrul companiei 'La Rose Dance Company' din Edmonton.
- Doamna Mitrache va cunoaste spectacolele montate in Romania?
- In vara asta a reusit sa ajunga la premiera de la Tg. Mures. Cand nu vede spectacolele pe viu, le analizeaza pe video, nu scap 'nepuricat'. Maria e cel mai apropiat critic al meu. Colaboram asa de peste 20 de ani si n-a iesit tocmai rau.
- Si-a cerut si familia repatrierea, sau numai dv.?
- Deocamdata, am cerut-o pentru mine singur, dar e atat de complicat, incat imi vine uneori sa renunt. Atata birocratie domneste aici, atata nepasare, incat am impresia ca nu se doreste revenirea noastra. Mama mea s-a prapadit acum cateva luni aici, in tara, si eu am devenit, legal, curatorul casei memoriale Meliusz Iozsef - poetul roman de limba maghiara, tatal meu vitreg. De atunci, alerg sa-mi definitivez formele, dar intampin dificultati de nedescris. Oare cand se vor normaliza si la noi lucrurile din punct de vedere administrativ?
- Aveti impresia ca din celelalte puncte de vedere s-au normalizat?
- Oricum, e mult mai bine decat indata dupa '90, cand am revenit prima oara in tara. Mai bine, in general, dar nu pentru oamenii din cultura. Pentru ei, din pacate, sansele sunt extrem de mici. Si ce valori profesionale, ce oameni straluciti exista! Cu unii, am avut norocul sa lucrez si in vara aceasta, cea mai bogata pentru mine ca activitate artistica. As zice chiar cea mai fericita de cand ma intorc, de sapte ani, in tara. Am fost primit cu caldura de directorul Teatrului National din Bucuresti, regizorul Iani Cojar, unde am montat comedia 'Calatorii cu matusa mea'. O adaptare dupa romanul preferat al lui Graham Green dramatizat de un regizor din Glasgow. Doar ca el aducea in scena numai patru dintre personaje, patru barbati ce povesteau fiecare din unghiul lui calatoria cu o matusa care nu aparea in scena. Eu am extins povestirea la mai multe personaje, in frunte cu matusa. Rolul e sustinut de o actrita gigantica, doamna Carmen Stanescu. Un talent si o profesionalitate impecabila, minutioasa, dublate de un farmec irezistibil. Fiecare minut de repetitie era pentru noi toti o incantare. Cand intra Carmen in scena, se aprind toate luminile, e ca un foc de artificii. Am fost atat de fascinat, incat dupa repetitii m-am dus la sotul dumneaei, la Damian Crasmaru, si i-am cerut mana doamnei. A intrat in joc si mi-a raspuns, zambind, ca nu sunt singurul. Am lucrat cu bucurie, cu toti interpretii spectacolului: cu 'nepotul' matusii, Mihai Fotino si cu toti ceilalti. Nici nu stiu cand a trecut timpul si ziua mea de nastere, 24 mai. Sunt Geaman. Si nu stiu cum se face ca multi prieteni si colaboratori ai mei sunt nascuti tot sub semnul asta. Scenografa Maria Miu - care a realizat pentru spectacolul meu de la Tg. Mures 'Jacques...' niste costume dementiale - ca si sotul ei, prietenul meu, regizorul Ducu Darie, sunt in aceeasi zodie.
- Are vreo insemnatate pentru dumneavoastra zodia?
- Pentru mine ca pentru mine, dar se pare ca cei din jurul meu tin uneori cont de ea. Cand am candidat pentru postul de director al Teatrului de limba franceza din Edmonton, cu cativa ani in urma, erau 15 candidati. Eu am castigat postul, desi pe atunci abia venisem in Canada si eram, practic, necunoscut. Un argument in favoarea mea a fost si acela ca sunt nascut in 'zodia comunicarii', asa se considera zodia Gemenilor, de care au tinut seama cei din juriu. Se pare ca e ideala pentru profesiile care intra in relatii cu publicul.
- Vi s-a mai dus faima ca sunteti unul dintre cei mai delicati, atenti si tandri regizori in colaborarea cu actorii. Cum reusiti sa nu va enervati din cand in cand?
- Iubesc cu pasiune actorii. In general, ii cunosc bine cand ii distribui. Dar si cand lucrez pentru prima oara cu cineva, incerc sa inteleg si sa respect sugestiile si munca fiecaruia. Sunt atent la psihologia celor cu care lucrez. Fapt important dealtminteri in orice relatie, nu numai profesionala.
- Finetea analizei psihologice si spiritul de observatie, ironia eleganta va caracterizeaza si ca scriitor. Veti publica si in vara asta o noua carte la editurile bucurestene?
- Am sub tipar un volum de proza, dupa 'Schitele pseudocinematografice' aparut anul trecut la 'Cartea Romaneasca'. Iar dupa monografia inchinata lui Toma Caragiu, am scris despre un alt mare om legat de teatru, criticul Valentin Silvestru. Cartea va aparea la editura 'Viitorul Romanesc', gratie directorului editurii, scriitorul Dumitru Radu Popescu. Cele 400 de pagini intitulate 'Planeta Silvestru' contin 80 de marturii despre regretatul critic, disparut dintre noi anul trecut.
- Iubiti intr-atat teatrul incat preluati si criticii in sentimentul dv.? Dar filmul? Pe el l-ati uitat? Doar ati realizat in trecut cateva titluri...
- Sper sa imi reiau colaborarea cu cinematograful. Am gata un scenariu despre un fel de muschetar canadian in slujba reginei Maria. Un cautator de aur plecat in Rusia, care se opreste in Moldova si ramane, de dragul reginei, pe meleagurile noastre. Un film romantic, de actiune, la inceput de secol. S-ar putea sa realizam o coproductie care sa se filmeze si aici, si in Canada, de unde plecase sa caute aur acel romantic aventurier. Dar pana atunci, incerc sa-mi regrupez familia, ca sa reusim sa smulgem impreuna, macar la sfarsitul verii, cateva zile de vacanta.